Știri externe

Cum a „închis” Washingtonul ochii. Păcăleala Israelului în privința armelor nucleare

24 Jun, 09:38 • Amarie Giorgiana
De când a fost dezvăluit programul nuclear al Iranului, președinții americani au susținut că nu vor permite Teheranului să obțină o armă nucleară. Însă, chiar dacă iranienii au încercat să-i mintă pe oficialii SUA cu privire la planurile lor nucleare secrete, cusiguranță nu au fost primii, căci israelienii au indus în eroare Washingtonul și alte guverne în privința intențiilor lor de a obține arme nucleare încă din anii 50.
Cum a închis Washingtonul ochii. Păcăleala Israelului în privința armelor nucleare

De când a fost dezvăluit programul nuclear al Iranului, președinții americani au susținut că nu vor permite Teheranului să obțină o armă nucleară. Însă, chiar dacă iranienii au încercat să-i mintă pe oficialii SUA cu privire la planurile lor nucleare secrete, cusiguranță nu au fost primii, căci israelienii au indus în eroare Washingtonul și alte guverne în privința intențiilor lor de a obține arme nucleare încă din anii 50, arată Washington Post.

Fostul premier al Israelului, David Ben-Gurion, a decis la mijlocul anilor 50 că Israelul avea nevoie de o armă nucleară pentru a se proteja de statele arabte. Între anii 50 și 60, Israelul a obținut în secret tehnologia și materialele necesare pentru a dezvolta arme nucleare.

Citește și: Zelenski susține că Rusia pregătește noi operațiuni militare în Europa: „Avem dovezi clare”

În 1956, după Criza Suezului, oficialii din Franța s-au simțit datori față de Israel pentru că nu au reușit să prevină războiul, așa că i-au ajutat în secret să construiască reactorul Dimona din deșertul Negev, având în plan și construirea unei centrale de procesare a combustibilului nuclear adânc în subteran care nu apărea în documentele oficiale. Atunci când oficialii francezi au început să aibă îndoieli cu privire la proiect, au insistat ca Israelul să oprească lucrările. Însă, Tel Aviv a promis că în cazul în care Franța îi va ajuta pe israelieni să termine proiectul și nu va cere monitorizarea activității centralei de către echipe internaționale de specialiști, Israel se va angaja să nu dezvolte niciodată arme nucleare.

Norvegia a furnizat apa grea necesară Israelului, pentru a menține sub control reacțiile nucleare. Asta, după ce a primit asigurări din partea oficialilor israelieni că aceștia au doar intenții pașnice.

Avertismenul președintelui John F. Kenedy

Atunci când serviciile de informații din SUA au descoperit instalația secretă din deșert, oficialii israelieni au mințit ambasada Americii spunând că este doar o fabrică de textile. După ce a devenit clar că este o minciună, oficialii israelieni au oferit o nouă explicație: este doar un centru de cercetare în domeniul metalurgiei care nu conține o instalație de procesare chimică pentru a produce arme nucleare. Instalația a fost dezvăluită de Ben-Gurion în decembrie 1960, iar un an mai târziu o echipă de inspectori a ajuns la concluzia că centrala nu are instalațiile necesare, precum cele de procesare a plutoniului, pentru un program de arme nucleare.

Cu toate acestea, oficialii SUA voiau să desfășoare inspecții regulate pentru a putea asigura statele arabe, în special Egiptul, că Israelul nu încearcă să obțină bombe nucleare. Israelul a amânat inspecțiile cerute de americani până când președintele John F. Kennedy i-a transmis noului premier israelian, Levi Eshkol, un mesaj foarte direct: angajamentul Statelor Unite față de Israel ar putea fi compromis dacă Washingtonul nu va putea monitoriza eforturile depuse de Israel în domeniul nuclear.

Președintele american a declarat că cercetătorii din SUA trebuie să aibă acces nelimitat la întregul complex Dimona. În urma unei inspecții din 1964, o echipă de cercetători a confirmat că Israelul nu poate face arme nucleare. Însă, inspectorii au fost păcăliți. Centrala de reprocesare a plutoniului se afla, de fapt, sub reactorul la care au avut acces. Israelienii au construit ziduri false în jurul liftului care ducea înspre partea secretă a instalației nucleare. În cartea „The Sampson Option”, Seymour Hersh a explicat schema israelienilor: „O cameră de control falsă a fost construită la Dimona, cu tot cu panouri de control și dispozitive digitale de măsurare false.”

Tehnicienii s-au pregătit din timp pentru inspecție: „Obiectivul lor era să îi convingă pe inspectori că nu exista nicio centrală de reprocesare chimică și că [o astfel de instalație] nici nu ar fi fost posibilă”, potrivit lui Hersh.

Până în 1968, CIA era convinsă că Israelul avea deja arme nucleare. Oficialii din SUA și-au dat seama că era prea târziu să îi forțeze pe israelieni să își abandoneze planurile nucleare. Președintele american Richard M. Nixon și prim-ministrul israelian Golda Meir au ajuns la un acord secret: Israelul nu își va testa armele nucleare și nici nu va recunoaște existența lor, iar la schimb SUA nu vor mai trimite inspectori la Dimona și nu vor mai face presiuni ca Israelul să semneze Tratatul de Neproliferare a Armamentului Nuclear (NPT).

În anul 1979, un satelit american (Vela 6911) a detectat un posibil test nuclear în largul coastei sud-africane. Președintele american Jimmy Carter și alți oficiali americani bănuiau că fusese vorba despre un test israelian, care ar fi încălcat înțelegerea dintre Nixon și Meir.

Oficialii israelieni i-au păcălit pe americani

Israel are cel puțin 90 de focoase nucleare ce pot fi lansate din aer, cu rachete balistice de la sol și, posibil, cu rachete de croazieră lansate de nave militare, potrivit unui raport al Federației Oamenilor de Știință Americani.

Astfel, oficialii israelieni au reușit să-i păcălească chiar și pe cei mai mari susținători ai lor: Statele Unite. Asta, în legătură cu ambițiile nucleare, în ideea că o bombă atomică ar fi o poliță de asigurare împotriva atacurilor statelor vecine ostile.

Însă, acțiunile Israelului nu justifică încercările Iranului de a păcăli lumea despre planurile lor ascunse, dar eșecul americanilor de a opri eforturile Israelului de dezvoltare a capacității sale nucleare arată cât de greu este să nu lași „duhul nuclear” să iasă din lampă.

Iranul e înconjurat de țări precum Rusia, India, Pakistan și Israel, care au arme nucleare și nu există nicio asigurare că, în cazul în care regimul de la Teheran se va prăbuși, noua conducere nu va încerca în continuare să obțină arme nucleare.

Citește și: Rusia, atac cibernetic în Olanda înainte de summitul NATO desfășurat la Haga

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Dunărea a ajuns la un nou minim istoric de debit, de 1.400 mc/s. Intervențiile de la Cernavodă câștigă timp pentru centrala nucleară
Dunărea a ajuns la un nou minim istoric de debit, de 1.400 mc/s. Intervențiile de la Cernavodă câștigă ...
Scădere puternică în sectorul silvic. Cifra de afaceri a unităților silvice s-a redus cu peste 21% în 2025
Scădere puternică în sectorul silvic. Cifra de afaceri a unităților silvice s-a redus cu peste 21% ...
Eurostat: România și Bulgaria au avut cele mai mari creșteri din UE ale prețurilor producției industriale în luna iunie
Eurostat: România și Bulgaria au avut cele mai mari creșteri din UE ale prețurilor producției industriale ...
Adrian Negrescu: Noua reglementare a jocurilor de noroc a blocat operatorii autorizați și ar putea costa statul sute de milioane de euro
Adrian Negrescu: Noua reglementare a jocurilor de noroc a blocat operatorii autorizați și ar putea ...
Cătălin Avramescu, fost consilier prezidențial, vizat într-o anchetă DIICOT pentru pornografie infantilă. Procurorii au efectuat o percheziție domiciliară
Cătălin Avramescu, fost consilier prezidențial, vizat într-o anchetă DIICOT pentru pornografie infantilă. ...
Declarația de avere a Mirabelei Grădinaru, publicată de Administrația Prezidențială. Ce bunuri și venituri are partenera lui Nicușor Dan
Declarația de avere a Mirabelei Grădinaru, publicată de Administrația Prezidențială. Ce bunuri ...
Pîslaru critică amendamentele PSD privind cărbunele: „Nu exista nicio intenție de a închide alte capacități energetice”
Pîslaru critică amendamentele PSD privind cărbunele: „Nu exista nicio intenție de a închide alte ...
Scandal în Parlament pe Strategia biodiversității. România riscă aproape un miliard de euro din PNRR, acuză ministra Mediului
Scandal în Parlament pe Strategia biodiversității. România riscă aproape un miliard de euro din ...
155 de bilete de tratament pentru pensionarii din Cluj. Când pot fi ridicate și până la ce dată
155 de bilete de tratament pentru pensionarii din Cluj. Când pot fi ridicate și până la ce dată
Seceta lovește puternic agricultura din Arad. Aproape 80.000 de hectare de culturi, calamitate
Seceta lovește puternic agricultura din Arad. Aproape 80.000 de hectare de culturi, calamitate
AEI: „Black Friday” la pompă. Reducerea prețului motorinei este doar o iluzie, susține Dumitru Chisăliță
AEI: „Black Friday” la pompă. Reducerea prețului motorinei este doar o iluzie, susține Dumitru ...
Bărbat înarmat, arestat înaintea vizitei lui Donald Trump la terenul său de golf din California
Bărbat înarmat, arestat înaintea vizitei lui Donald Trump la terenul său de golf din California
Seceta extremă scoate la suprafață nave naziste din Dunăre și pune în pericol sistemul energetic din regiune
Seceta extremă scoate la suprafață nave naziste din Dunăre și pune în pericol sistemul energetic ...
Cod portocaliu de caniculă în București și Ilfov. Temperaturi de până la 38 de grade și nopți tropicale
Cod portocaliu de caniculă în București și Ilfov. Temperaturi de până la 38 de grade și nopți ...
Nicușor Dan: Accesul României la fonduri europene majore pentru modernizare și investiții rămâne garantat
Nicușor Dan: Accesul României la fonduri europene majore pentru modernizare și investiții rămâne ...
Prefectul de Timiș îl sancționează pe Dominic Fritz cu reducerea salariului cu 10%
Prefectul de Timiș îl sancționează pe Dominic Fritz cu reducerea salariului cu 10%
A doua intervenție pe Dunăre pentru alimentarea Cernavodă. Patru barje vor fi scufundate controlat pentru a devia debitul către Dunărea Veche
A doua intervenție pe Dunăre pentru alimentarea Cernavodă. Patru barje vor fi scufundate controlat ...
Ambasadorul Kievului în Marea Britanie spune că NATO este o organizație depășită
Ambasadorul Kievului în Marea Britanie spune că NATO este o organizație depășită