Luna poate fi cumpărată? Ce explicație oferă oamenii de știință

Luna poate fi cumpărată? Sputnik 1, primul satelit artificial din lume, a fost lansat pe 4 octombrie 1957 și a deschis un nou tărâm al posibilităților. În decursul deceniului următor, Tratatul privind spațiul cosmic din 1967, primul document juridic din lume care se referă în mod explicit la explorarea spațiului, a intrat în vigoare. Acest tratat rămâne cea mai influentă parte a legislației spațiale, în ciuda faptului că nu este obligatoriu din punct de vedere tehnic.

În ciuda lipsei de aplicabilitate, OST este clar în ceea ce privește țările care fac acaparări de terenuri în spațiu. Articolul 2 al tratatului exclude în mod explicit posibilitatea ca o țară să pretindă că este proprietar asupra unor părți din spațiu sau asupra oricărui corp ceresc. „Un stat nu poate pretinde suveranitate pe Lună, punct”, a declarat un expert.

Luna poate fi cumpărată?

Declarația Universală a Drepturilor Omului, care se aplică în spațiu în temeiul articolului 3 din OST, prevede că indivizii au dreptul fundamental de a deține proprietăți. Acest lucru înseamnă că, ipotetic, orice persoană ar putea construi o casă pe Lună și să o revendice ca fiind a sa. Și mai multe persoane au pretins că dețin părți din Lună, inclusiv Robert R. Coles, fostul președinte al Planetariului Hayden din New York de la Muzeul American de Istorie Naturală, care a încercat să vândă hectare pentru 1 dolar bucata, în 1955, a relatat New York Times.

Cu toate acestea, articolul 12 din OST include o dispoziție care ar putea zădărnici o astfel de încercare. Acesta prevede că orice instalare pe un alt corp ceresc trebuie să fie utilizabilă de către toate părțile. Cu alte cuvinte, ar trebui să funcționeze ca un spațiu public. Tratatul Lunii din 1979 ar fi ajutat la reconcilierea articolului 2 cu articolul 12, stipulând că orice parte comercială sau individuală care acționează în spațiu este considerată parte a națiunii sale de origine, mai degrabă decât o entitate independentă.

Însă Statele Unite, China și Rusia nu au ratificat până în prezent acest acord, astfel încât acesta este considerat în mare parte neputincios. Pe măsură ce misiuni precum programul Artemis al NASA și proiectul comun al Chinei și al Rusiei privind o bază lunară se pun în mișcare, avocații specializați în domeniul spațial vor trebui să facă o muncă grea de reconciliere a articolului 2 cu articolul 12, potrivit Euronews.ro.

Încercările făcute de NASA, prin Acordurile Artemis

NASA a încercat să acopere unele dintre lacunele legislației spațiale prin Acordurile Artemis, un acord internațional menit să faciliteze explorările viitoare. Bazându-se pe Tratatul privind spațiul cosmic, acordurile stabilesc o serie de principii care reglementează activitatea pe mai multe corpuri cerești, inclusiv pe Lună. Printre prevederile sale se numără recunoașterea anumitor regiuni lunare, cum ar fi locul de aterizare a sondei rusești și amprentele lui Neil Armstrong, ca patrimoniu spațial protejat.

Dar, în special, acordurile permit, de asemenea, entităților să extragă și să utilizeze resurse extraterestre, ceea ce nu toate țările sunt încântate. Douăzeci și una de țări au semnat acordurile până în prezent, deși unii jucători importanți, inclusiv Rusia, au refuzat să o facă, deoarece consideră că ar oferi un avantaj nedrept intereselor comerciale americane.

Există și alte căi de revendicare fără a deține efectiv o proprietate pe Lună. De exemplu, utilizarea de echipamente științifice, cum ar fi roverele, ar putea să se transforme de facto în revendicări de teren dacă echipa de cercetare interzice altor persoane să se apropie prea mult de echipamentele lor.