Știri externe

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, așteaptă România cu brațele deschise în Spațiul Schengen: „Sunt absolut de acord cu sentimentul de absolută frustrare şi dezamăgire”

20 Dec, 22:44 • Stefan Simion
România a beneficiat de susținerea Comisiei Europene, la nivel declarativ, pentru aderarea la Spațiul Schengen. Totuși, țara noastră a fost respinsă. Acum, România primește garanții și din partea șefei de la Parlamentul European. 
Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, așteaptă România cu brațele deschise în Spațiul Schengen: „Sunt absolut de acord cu sentimentul de absolută frustrare şi dezamăgire

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, crede că locul României este în Spațiul Schengen. Declarațiile oficialului UE au fost făcute marți, la București, în cadrul unui interviu pentru Agerpres.

Ea a precizat că vrea să privească 2023 un an în care cetățenii români obţin în final ceea ce merită, după 11 ani în care au primit promisiuni. De asemenea, ea a mai subliniat faptul că „lipsa deciziei politice sau insistenţa uneia sau două ţări pentru ca acest lucru să nu se întâmple poate doar să trimită cel mai rău mesaj”.

„Sunt absolut de acord cu sentimentul de absolută frustrare şi dezamăgire, nu doar pentru cetăţenii români, dar şi pentru oricine care spune de ani întregi, printre care Parlamentul European, că România şi Bulgaria sunt eligibile, tehnic, juridic, pentru a se alătura spaţiului Schengen.

Lipsa deciziei politice sau insistenţa a una sau două ţări pentru ca acest lucru să nu se întâmple poate doar să trimită cel mai rău mesaj. În loc de ‘solidaritatea a murit’ aş spune mai degrabă ‘solidaritatea a fost amânată’, pentru că vreau să privesc 2023 ca pe anul în care cetăţenii români obţin în final, după 11 ani în care au primit promisiuni, ceea ce merită, nu pentru că acest lucru trebuie să li se dea drept cadou, ci pentru că îl merită.

Sunt egali, au făcut tot ceea ce trebuia să facă, aţi făcut tot ce trebuia, acum nu ar trebui să existe nimic care să blocheze decizia”, a declarat Roberta Metsola, pentru sursa citată.

 

Ce spune președinta Parlamentului European despre „traseul european” al Republicii Moldova

 

Metsola a dat asigurări că reforma spaţiului Schengen, care va începe în primăvara anului viitor, nu va afecta aderarea României la zona de liberă circulaţie, pentru că acest proces vizează securizarea frontierelor externe, iar „România de facto a făcut deja totul, în special cu privire la ceea ce se întâmplă cu Ucraina, (…) cu Republica Moldova”.

De asemenea, Metsola a mai susținut că Republica Moldova este „o ţară care se uită la Europa ca la casa ei” şi a apreciat că aceasta are conducerea potrivită pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă, dar trebuie sprijinită „nu doar politic, ci şi financiar”.

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și creditele românilor
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și ...
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată inteligenţei artificiale
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată ...
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute rezervările pentru decembrie 2026
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute ...
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2024
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel ...
Ministrul de Interne, despre protestul AUR din 14 noiembrie: „MAI nu aprobă și nu interzice manifestații”. Ce spune Marian Neacșu
Ministrul de Interne, despre protestul AUR din 14 noiembrie: „MAI nu aprobă și nu interzice manifestații”. ...
Guvernul pregătește un proiect pentru următorii 20 de ani ai României în UE. Tinerii care nu învață și nu muncesc, în centrul inițiativei
Guvernul pregătește un proiect pentru următorii 20 de ani ai României în UE. Tinerii care nu învață ...
Tulcea: Alertă de drone pentru zona de nord-est a județului
Tulcea: Alertă de drone pentru zona de nord-est a județului
Victor Negrescu: Europa are economii de 10.000 de miliarde de euro, dar nu reușește să le transforme în investiții. Ce soluții propune pentru România
Victor Negrescu: Europa are economii de 10.000 de miliarde de euro, dar nu reușește să le transforme ...
Călin Georgescu, trimis în judecată de DIICOT în dosarul de înşelăciune de 1,1 milioane de euro
Călin Georgescu, trimis în judecată de DIICOT în dosarul de înşelăciune de 1,1 milioane de euro
Europa nu se pune de acord asupra reprezentantului la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. Ce nume sunt luate în calcul
Europa nu se pune de acord asupra reprezentantului la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. Ce ...