- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Mercedesul lui Huidu, asigurat la Astra si BCR Asigurari

17 Oct, 21:20 • adrian.mihaltianu
Automobilul Mercedes condus de Serban Huidu este asigurat pentru raspundere civila auto (RCA) fata de terti la Astra si, potrivit legislatiei, limitele de despagubire ale politei pentru pagube materiale se ridica la 750.000 euro, iar pentru vatamari corporale si deces la 3,5 milioane euro.
Mercedesul lui Huidu, asigurat la Astra si BCR Asigurari

In schimb, polita auto facultativa Casco a autovehicului a fost emisa de BCR Asigurari, potrivit reprezentantilor companiei.

Reprezentantii BCR Asigurari au declarat pentru [url=http://www.mediafax.ro/social/exclusiv-mercedesul-lui-huidu-asigurat-la-astra-si-bcr-asigurari-potrivit-legislatiei-limitele-de-despagubire-ale-politei-pentru-vatamari-corporale-si-deces-se-ridica-la-3-5-mil-euro-8876116/]Mediafax[/url] ca vor fi achitate toate daunele acoperite de polita, fara sa dea detalii despre valoarea primei, suma asigurata sau riscurile incluse in contract.

Realizatorul TV Serban Huidu a fost implicat, duminica, intr-un [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-media-marketing/serban-huidu-implicat-intr-un-grav-accident-de-circulatie-pe-dn-1-69518/]accident rutier grav produs pe DN 1[/url], in dreptul localitatii Timisul de Sus, in urma caruia au murit trei persoane.

Autoturismul condus de Serban Huidu a intrat pe contrasens si a lovit frontal un autoturism Dacia Logan. Doua persoane din cele trei aflate in masina lovita de autoturismul condus de Huidu au murit. Ulterior si a treia persoana a decedat.

Realizatorul TV se afla in masina impreuna cu sotia sa, cei doi copii si bona.

In urma accidendului, posturile de televiziune si radio Prima TV si Kiss FM au anuntat ca [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-media-marketing/accidentul-lui-huidu-scoate-cronica-carcotasilor-din-grile-vezi-ce-spun-telespectatorii-69545/]nu vor mai difuza in aceasta saptamana[/url] emisiunea „Cronica Carcotasilor”.

Serban Huidu le-a trimis un mesaj colegilor sai de la Prima TV in care scrie ca regreta enorm cele intamplate si va ajuta cat poate familiile victimelor.

„Regret enorm! Daca as putea da timpul inapoi… Am contactat familiile lor. Le vom ajuta cat putem. Din pacate nu pot aduce inapoi ce au pierdut…”, spune Huidu in mesajul transmis colegilor, conform [url=http://www.mediafax.ro/social/huidu-intr-un-sms-adresat-colegilor-de-la-prima-tv-regret-enorm-vom-ajuta-familiile-cat-putem-8876215]Mediafax[/url].