- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Andrei Gheorghe este consilier al ministrului Finantelor pe probleme de comunicare

05 Jan, 15:51 • Redactia DailyBusiness
Andrei Gheorghe a declarat, marti, ca a preluat luni functia de consilier al ministrului Finantelor, Sebastian Vladescu, si va fi responsabil cu coordonarea Departamentului de Comunicare.
Andrei Gheorghe este consilier al ministrului Finantelor pe probleme de comunicare

„De ieri ma ocup de coordonarea Departamentului de Comunicare (din Ministerul Finantelor – n.r.). Presa a scris ca voi fi purtator de cuvant si bineinteles ca am negat”, a spus Gheorghe pentru Mediafax.

Andrei Gheorghe are 47 de ani si a absolvit Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, sectia rusa-engleza din cadrul Universitatii Bucuresti. El si-a inceput activitatea jurnalistica in 1991, ca reporter special la Radio Constanta. Ulterior, el a lucrat la Radio Sky Constanta, iar consacrarea i-au adus-o emisiunea „13-14” realizata la Pro FM (1996-2002) si postura de prezentator la Pro TV.

In 2002 si 2003, Andrei Gheorghe a realizat la Antena 1 emisiunea „Gheorghe”, dupa care a avut emisiuni la Radio 21 si la Radio Total.

A avut un rol secundar in filmele „Amen” al lui Costa Gavras si „Tinerete fara tinerete” al lui Francis Ford Coppola.

In 2004 a devenit consilier media si realizator de emisiuni – „Politica, frate!” si „Am o stire pentru tine!” la Realitatea TV, post cu care si-a incheiat colaborarea la jumatatea lui 2009, cand a plecat la Kanal D.

Anterior numirii la Finante, Andrei Gheorghe a fost prezentator al emisiunii „Rataciti in Panama”, difuzata de Kanal D.