- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Argumentele economice ale motiunii de cenzura: Pentru a infiinta o companie, trebuie sa platesti 15 taxe; Romania se imprumuta 600 euro/secunda

18 Oct, 18:14 • Redactia DailyBusiness
Opozitia a depus astazi motiunea de cenzura impotriva guvernului condus de Emil Boc, care urmeaza sa fie votata in Parlament pe 27 octombrie. "Motiunea Romaniei majoritare, motiune populara" cuprinde zece motive pentru care "guvernarea Basescu-Udrea-Boc-Anastase" trebuie sa plece, unele dintre ele fiind de natura economica, potrivit Mediafax.
Argumentele economice ale motiunii de cenzura: Pentru a infiinta o companie, trebuie sa platesti 15 taxe; Romania se imprumuta 600 euro/secunda

Primul motiv pentru care semnatarii motiunii consodera ca actuala guvernare trebuie sa plece vizeaza faptul ca actualul Guvern nu mai respecta Programul de guvernare aprobat de Parlament, la investitura, in decembrie 2009, mai ales in ceea ce priveste luarea masurii de crestere a TVA.

Al doilea motiv invocat este legat de faptul ca actualul Guvern „a declansat un razboi economic impotriva romanilor”, inceput cu un „atac” impotriva mediului privat.

„La investire, Guvernul Boc a anuntat o serie de masuri necesare sustinerii mediului de afaceri. Niciuna nu s-a pus in practica. Pentru a infiinta o companie, trebuie platite nu mai putin de 15 taxe, iar timpul necesar procedurilor plaseaza Romania aproape de tari precum Congo si Tadjikistan”, se arata in textul motiunii de cenzura.

Faptul ca „guvernarea Basescu-Udrea-Boc-Anastase” a produs un dezastru generalizat in economie, prin sugrumarea cu taxe si impozite aberante a liberei initiative si a investitiilor in mediul privat care genereaza noi locuri de munca, reprezinta al treilea motiv pentru care parlamentarii PSD+PC si cei al PNL au semnat si sustinut motiunea de cenzura.

In textul motiunii este acuzat si faptul ca mediul privat este in continuare principalul platitor nu doar al costurilor crizei economice, ci si al mentinerii la putere a actualului Guvern, catalogat drept „incompetent si ticalos”.

„Romania mai functioneaza doar pe datorie, ritmul in care se imprumuta de la inceputul anului fiind de 600 de euro/secunda – adica 52 milioane de euro pe zi”, se precizeaza in motiunea.

Al patrulea motiv pentru care semnatarii motiunii considera ca Guvernul actual trebuie sa plece priveste politica „haotica” si fiscalitatea „excesiva”.

„Bugetul pe acest an a prevazut o crestere economica de 1,3%. Dupa aplicarea masurilor, Romania a devenit singura tara din Estul Europei cu cadere economica de 1,7 – 1,9% in 2010. Puterea reala de cumparare a scazut deja cu 8-10% numai din majorarea preturilor din TVA, combinata cu sporirea ratei inflatiei. Peste acestea se suprapune diminuarea salariilor cu 25, 40 sau chiar 60% in unele cazuri. In termen de opt luni de zile, acest Guvern, aici de fata, a modificat de 10 (zece!) ori Codul Fiscal”, acuza semnatarii motiunii.

Faptul ca „guvernarea Basescu-Udrea-Boc-Anastase” a luat masuri prin care umileste toate categoriile de cetateni, fiind pentru prima data, dupa 1990, cand romanilor le scad, practic, toate veniturile nete castigate pana in prezent reprezinta al cincilea motiv invocat in textul motiunii.

Al saselea motiv priveste faptul ca tara este condusa spre colapsul social, in conditiile in care actualul Guvern a generat cel mai mare grad de conflict si de contestare din ultimii 15 ani si un val de nemultumire publica fara precedent, astfel incat nu a fost categorie sociala care sa nu fi protestat si sa nu isi fi cautat dreptatea in strada.

Al saptelea motiv invocat de semnatarii motiunii de cenzura are in vedere faptul ca actualul Guvern este singurul din Europa care a „indraznit” sa ceara limitarea drepturilor cetatenesti in scopul asanarii finantelor publice.

„Guvernarea Basescu-Udrea-Boc-Anastase” a instalat in Romania un sistem clientelar care capuseaza institutiile statului, de la cel mai inalt nivel pana la ultima comuna din Romania, iar banii publici se scurg prin „sitele” portocalii catre camarila politica reprezinta al optulea motiv pentru care semnatarii motiunii considera ca Executivul trebuie demis.

„Se platesc aiurea scene de 75.000 de euro, patinoare de 12 milioane de euro, brand-uri de tara plagiate de numai 75 de milioane de euro ori programe fanteziste, precum e-Romania, de 500 milioane de euro”, se acuza in motiune.

Al noualea motiv priveste faptul ca actuala „guvernare Basescu-Udrea-Boc-Anastase” a inoculat sentimentul de frica de represalii, specific regimurilor totalitare, pentru a incerca sa se mentina la putere cu orice pret.

Faptul ca actualul prim-ministru trebuie sa plece pentru ca a oferit „pe tava” lui Traian Basescu guvernul pe care il conduce, „reusind sa-l stearga din paginile Constitutiei, de la capitolul putere executiva”, reprezinta cel de-al zecelea si ultimul motiv invocat de catre semnatarii motiunii de cenzura.

Motiunea de cenzura a fost semnata de 209 senatori si deputati apartinand grupurilor parlamentare PSD+PC si PNL din Camera si Senat.