Știri interne

Finanțare record pentru micii fermieri. Cum poți primi 50.000 de euro GRATIS de la Guvern

30 Apr, 18:22 • Bumbeneci Diana
Sunt vești bune pentru micii fermieri din România. Cât de ușor poți primi finanțare de 50.000 de euro.
Finanțare record pentru micii fermieri. Cum poți primi 50.000 de euro GRATIS de la Guvern

Finanțare pentru micii fermieri. Românii pot beneficia, începând de la sfârșitul acestui an, de o finanțare de 50.000 de euro, sprijin acordat din fonduri europene, prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Intervenția face parte din noul plan strategic implementat de Ministerul Agriculturii și urmează să fie lansată în luna noiembrie, conform calendarului publicat de autoritățile oficiale.

Finanțare de la AFIR pentru micii fermieri

Bugetul total al acestei intervenții este de 107 milioane de euro, astfel că peste 2.000 de mici fermieri se vor putea bucura de această finanțare.

Potrivit Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, această intervenție înlocuiește, practic, submăsura 6.3 din vechiul PNDR, prin care se puteau accesa 15.000 de euro/fermă. În acest context, sprijinul este mai consistent, de 50.000 de euro, însă micii fermieri vor trebui să asigure o parte de cofinanțare, în procent de 15% din valoarea proiectului.

Mai exact, la un sprijin de 50.000 de euro, fermierii trebuie să scoată 7.500 de euro din propriul buzunar.

Vezi și: Nicolae Ciucă anunță noi măsuri luate de Guvern în urma discuției cu fermierii. „Proiectul de act normativ se află deja în analiza și dezbaterea Parlamentului și va fi gata cât mai repede posibil”

Finanțare fermieri
Finanțare fermieri

Primele vizate în cadrul acestei intervenții sunt definite ca fiind exploatații agricole cu o dimensiune economică între 4.000 SO și 11.999 SO sunt fermele mici. În situația exploatațiilor zootehnice de creștere a animalelor din rasele autohtone sunt eligibile exploatațiile cu dimensiunea economică de minimum 2.000 SO.

Ghidul solicitantului încă nu a fost publicat, însă specialiștii îi sfătuiesc pe micii fermieri să înceapă să-și pregătească din timp proiectele. Asta presupune verificarea documentației, înființarea unei forme de organizare cum ar fi PFA, II sau IF și declararea terenurilor la APIA prin acea formă de organizare nou înființată. Proiectele nu se pot depune pe persoană fizică.

Ai mai putea citi și: APIA anunță data limită pentru depunerea cererilor. 300.000 de fermieri sunt vizați

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică