Știri interne

Ministrul Muncii trage un semnal de alarmă cu privire la frauda certificatelor de handicap: „Medicii vor trebui să răspundă cât de aspru se va putea”

16 Jul, 13:00 • Cornel Ghimeșan
Ministrul Muncii, Florin Manole, susține că există foarte multe fraude la certificatele de handicap, ceea ce pune o presiune enormă asupra bugetelor locale.
Ministrul Muncii trage un semnal de alarmă cu privire la frauda certificatelor de handicap: „Medicii vor trebui să răspundă cât de aspru se va putea”

Ministrul Muncii anunță că lucrează alături de Ministrul Sănătății pentru a gestiona lista criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap. Asta pentru că, anunță el, România are niște boli care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap.

Ministrul Muncii trage un semnal de alarmă cu privire la certificatele de handicap

„Sunt din ce în ce mai multe persoane care au astfel de certificate (de handicap, n.r.), de la același medic, pentru aceeași în ghilimele boală. Există fraudă în sistem și avem un mecanism de transparentizare astfel încât, pe de o parte, să diminuăm, poate chiar să eliminăm frauda și, pe de altă parte, să putem trage la răspundere pe aceia dintre medici care se folosesc în mod nelegitim de parafa pe care o au și de profesia onorabilă pe care ar trebui să o exercite pentru a face astfel de falsuri.

Citește și : Ministrul Energiei, în discuții cu Ambasada SUA din București despre centrala nucleară cu reactoare nodulare de la Doicești

Ei vor trebui să răspundă cât de aspru se va putea și lucrăm împreună cu Ministerul Sănătății inclusiv pentru a gestiona lista criteriilor. România are niște boli care sigur că sunt o problemă pentru fiecare cetățean dar care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap”, a declarat ministrul Muncii, marți seara pentru Antena 1.

Ministrul susține că frauda certificatelor de handicap distruge bugetele locale ale unor localități mici, ce nu au industrie mare și nici bugete mari.

Florin Manole a trimis inspectorii să depisteze munca la negru

Ministrul Muncii transmite că a trimis inspectorii în teren, în contextul în care se desfășoară o campanie națională pentru depistarea muncii la negru, mai ales în sectorul construcțiilor.

„Azi, când vorbim, suntem în a doua zi a unei campanii naționale în care peste 1000 de inspectori de muncă din toată țara, din toate județele, concomitent, merg într-o campanie pentru a depista munca la negru. E important din mai multe motive. În primul rând, să se înțeleagă faptul că nu este o noutate pentru Inspecția Muncii.

Citește și : Tanczos Barna: salariile și pensiile nu vor fi indexate în 2025, dar eliminarea unor sporuri este definitivă. Ce spune de programul Rabla

Doar luna trecută sunt peste 200 de amenzi, sancțiuni care s-au dat pentru că s-au depistat astfel de probleme fără să fi fost o temă specifică. Acum e o temă specifică pentru că e important ca oamenii care muncesc cinstit în această țară, în construcții, de exemplu, să primească legal și oficial și cu toate taxele plătite la zi, banii pe care îi merită pentru munca lor”, a subliniat ministrul Muncii.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem nevoie de un buget credibil pentru 2027”
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem ...
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA de 19%
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA ...
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția stenogramelor
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția ...
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară
Lituania face primul pas pentru a permite arme nucleare pe teritoriul său. Parlamentul a votat modificarea Constituției
Lituania face primul pas pentru a permite arme nucleare pe teritoriul său. Parlamentul a votat modificarea ...
Abrudean, despre întâlnirea Bolojan și șefa CCR în biroul său: „Este un spațiu public, adecvat pentru întâlnirile premierului”
Abrudean, despre întâlnirea Bolojan și șefa CCR în biroul său: „Este un spațiu public, adecvat ...
Călin Georgescu, lăsat în libertate, sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea DIICOT de arestare preventivă
Călin Georgescu, lăsat în libertate, sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea ...
Atac armat la o școală din Turcia: cel puțin unsprezece elevi au fost răniți, după ce suspectul a deschis focul în Manisa
Atac armat la o școală din Turcia: cel puțin unsprezece elevi au fost răniți, după ce suspectul ...
Mașina electrică devine mai ieftină la „plin” decât cea pe benzină. România face pași spre electrificare
Mașina electrică devine mai ieftină la „plin” decât cea pe benzină. România face pași spre ...
Katz amenință că va distruge ceea ce a mai rămas din orașul Gaza și va evacua un milion de palestinieni din Gaza, dacă un singur israelian va fi luat ostatic
Katz amenință că va distruge ceea ce a mai rămas din orașul Gaza și va evacua un milion de palestinieni ...
Paradoxul locuirii în România: 94% sunt proprietari, dar 4 din 10 români trăiesc în locuințe supraaglomerate
Paradoxul locuirii în România: 94% sunt proprietari, dar 4 din 10 români trăiesc în locuințe supraaglomerate
Taiwanul, punctul fierbinte al întâlnirii Trump-Xi. Beijingul cere oprirea armelor americane pentru Taipei
Taiwanul, punctul fierbinte al întâlnirii Trump-Xi. Beijingul cere oprirea armelor americane pentru ...
Siegfried Mureșan merge astăzi în Parlament cu programul de guvernare
Siegfried Mureșan merge astăzi în Parlament cu programul de guvernare
Euronews: Călin Georgescu spune că dosarul este „în adormire” și că anchetatorii nu ar avea probe (Stenograme)
Euronews: Călin Georgescu spune că dosarul este „în adormire” și că anchetatorii nu ar avea ...
Trump se va adresa Adunării Generale a ONU, în plin război cu Iranul
Trump se va adresa Adunării Generale a ONU, în plin război cu Iranul