Știri interne

Investitorii români visează la fonduri europene. Ministrul Marcel Boloș: „Toată lumea se uită la fondurile europene ca la Sfintele Moaște”

02 Nov, 22:17 • Gabriela Andreescu
„Să ştiţi că, oriunde mă duc, nu scap de întrebarea "Când lansaţi apelul de proiecte X" sau "Când faceţi plăţile pentru apelul de proiecte care are microgranturi sau granturi pentru capital de lucru nerelevant," a declarat Marcel Boloș
Investitorii români visează la fonduri europene. Ministrul Marcel Boloș: „Toată lumea se uită la fondurile europene ca la Sfintele Moaște”

„Toată lumea se uită la fondurile europene ca la Sfintele Moaşte şi peste tot există un interes din partea tuturor ca aceşti bani să ajungă cât mai repede în economia naţională, a declarat, miercuri seara, la evenimentul „Topul Naţional al Firmelor Private din România”, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, citat de Agerpres.

„Mă uitam în indicatorii aceia de performanţă financiară şi în clasamentul care s-a făcut şi mă gândeam oare câte din granturile noastre au contribuit, ca dumneavoastră să aveţi o productivitate a muncii mai bună, să aveţi o creştere a profitului operaţional cât mai sănătoasă. Toate acestea nu fac altceva decât să ne dea satisfacţia că fondurile europene, mai ales dacă ajung în aceşti indicatori de performanţă financiară şi se regăsesc în poziţia competiţională pe piaţa dumneavoastră, atunci înseamnă că noi am făcut un lucru bun la nivelul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene,” a spus oficialul român.

În continuarea discursului său, Marcel Boloș a apelat la comparația cu conotații religioase pentru a sublinia interesul românilor pentru banii proveniți din fonduri europene:

„Toată lumea se uită la fondurile europene ca la Sfintele Moaşte. Să ştiţi că, oriunde mă duc, nu scap de întrebarea „Când lansaţi apelul de proiecte X” sau „Când faceţi plăţile pentru apelul de proiecte care are microgranturi sau granturi pentru capital de lucru nerelevant”. Peste tot există un interes din partea tuturor ca aceşti bani europeni să ajungă cât mai repede în economia naţională şi să vi-i putem oferi dumneavoastră sub formă de proiecte. Vreau să vă felicit, pentru că dacă este să apreciez ceva la mediul de afaceri, la întreprinzători, la dumneavoastră care duceţi greul pentru noi pentru fondurile europene, este că sunteţi cei mai buni absorbanţi de fonduri europene”, s-a adresat Boloş, mediului de afaceri.

Marcel Boloș a apelat la comparația cu conotații religioase pentru a sublinia interesul românilor pentru banii proveniți din fonduri europene
Marcel Boloș a apelat la comparația cu conotații religioase pentru a sublinia interesul românilor pentru banii proveniți din fonduri europene

Oficialul a amintit de provocarea pe care firmele din România trebuie să ţină cont, şi anume digitalizarea afacerilor.

„O primă provocare pe o aveţi ţine de digitalizare (….) dacă întreb câţiva din participanţii acum dacă sunt interesaţi de apelul de digitalizare care se va deschide până la sfârşitul anului, eu cred că marea majoritate spune da. Este momentul în care în ceea ce priveşte competenţele digitale sau în ceea ce priveşte digitalizarea activităţilor curente sunt de interes pentru mediul de afaceri,” a subliniat ministrul Fondurilor Europene

Citește și: România riscă să piardă peste 9 miliarde de euro din fonduri europene, avertizează ministrul Boloș! Ce procent din fondurile europene a reușit să atragă țara noastră în 2014-2020.

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult
Alte articole
Scandal la AEP: Jumătate dintre angajați nu au dat niciodată concurs. Adrian Țuțuianu propune reducerea a 180 de posturi
Scandal la AEP: Jumătate dintre angajați nu au dat niciodată concurs. Adrian Țuțuianu propune reducerea ...
România își menține obiectivul de aderare la OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general al organizației
România își menține obiectivul de aderare la OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general ...
Scandalul raportărilor din PNRR se amplifică. Dragoș Pîslaru îl acuză pe Florin Manole că ascunde cine a întocmit lista cu persoanele decedate
Scandalul raportărilor din PNRR se amplifică. Dragoș Pîslaru îl acuză pe Florin Manole că ascunde ...
Dominic Fritz îi cere liderului AfD să își ceară scuze românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”
Dominic Fritz îi cere liderului AfD să își ceară scuze românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea viitorilor diplomați
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea ...
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și peste program”
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și ...
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele de euro din PNRR
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele ...
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări privind prezența militară americană
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări ...
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar de vin fiert la Sibiu, Brașov și Craiova
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar ...
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru – presa israeliană
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru ...
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din ...
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin fără câștigător clar
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin ...
Premierul Luca Niculescu promite sprijin pentru indexarea pensiilor și debirocratizare, după întâlnirea cu liderii sindicatelor
Premierul Luca Niculescu promite sprijin pentru indexarea pensiilor și debirocratizare, după întâlnirea ...
Două aeronave spaniole F-18 au fost ridicate de la Mihail Kogălniceanu după detectarea unor drone în apropierea frontierei cu România
Două aeronave spaniole F-18 au fost ridicate de la Mihail Kogălniceanu după detectarea unor drone ...