- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Romtelecom, venituri in scadere cu 7% in 2009

25 Feb, 11:19 • Redactia DailyBusiness
Romtelecom a inregistrat anul trecut venituri de 808 mil. euro, in scadere cu 7% fata de anul precedent, rata EBITDA atingand 32,3% anul trecut, in scadere cu 1,2 puncte procentuale fata de 2008. Numarul abonamentelor a crescut cu 4,1%, ajungand la peste 4,4 milioane.
Romtelecom, venituri in scadere cu 7% in 2009

Internetul broadband si televiziunea digitala au inregistrat cele mai mari rate de crestere, de 24% si 37% respectiv, reflectate de asemenea in cresterea veniturilor aferente – 26% crestere pentru veniturile generate de ADSL si 87% crestere pentru cele generate de televiziune, in comparatie cu 2008.

Numarul conexiunilor VPN a crescut de asemenea cu 14% fata de 2008, generand o crestere a veniturilor cu 10%, in comparatie cu anul precedent. In 2009, Romtelecom a atras aproximativ 27.000 de clienti pentru serviciul de Internet mobil bazat pe tehnologie CDMA.

„Bazandu-se pe un control riguros al costurilor, Romtelecom a inregistrat doar o foarte usoara scadere de 1,2%, nivelul EBITDA atingand 32,3%, la finalul anului trecut. Acesta este rezultatul strategiei de a contracara scaderea veniturilor provenite din serviciul traditional de telefonie fixa, prin cresterea cotei de piata pe noi segmente de dezvoltare, precum broadband si televiziune digitala prin satelit”, conform Yorgos Ioannidis, director executiv al companiei.

Principalii concurenti ai Romtelecom sunt RCS&RDS, UPC, Orange Romania si Vodafone Romania.