- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Domeniile în care se deschid noile afaceri din România

31 May, 00:52 • Redactia DailyBusiness
Proaspăt ieșiți de pe băncile facultăților sau trecuți de prima tinerețe, tot mai mulți români își doresc să își testeze spiritul antreprenorial și să pornească o primă afacere. Debutanții în afaceri au deschis în ultimii șase ani peste 33.000 de companii, construcțiile și transportul rutier de mărfuri fiind, de departe, cele mai căutate domenii, se arată într-un studiu Creditinfo România, companie specializată în furnizarea produselor și serviciilor de management al riscului comercial.
Domeniile în care se deschid noile afaceri din România


Magazine online, service-uri auto, restaurante și saloane de
înfrumusețare sunt alte idei de business în care antreprenorii debutanți și-au
pus cele mai multe speranțe.

Avântul
antreprenorial al românilor este cu atât mai mare cu cât statul a lansat de-a
lungul timpului mai multe programe de sprijinire a debutanților în afaceri. Un
astfel de exemplu este programul de stimulare a înființării și dezvoltării
microîntreprinderilor, așa-numita Lege SRL-D (OUG 6/2011), a dus la înființarea
a 33.283 de companii de tip SRL-D.

Dintre acestea,  1.387 (4,16%) au ca obiect de activitate
lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, 1.383
(4,15%) își desfășoară activitatea în transporturi rutiere de mărfuri, 1.184
(3,5%) activează în domeniul comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de
comenzi sau prin internet, 1084 (3,25%) în întreținerea și repararea
autovehiculelor, 1.078 (3,23%) coafură și alte activități de înfrumusețare, 929
(2,79%) comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, 881 restaurante
(2,64%), respectiv 773 (2,32%) activități de consultanță pentru afaceri și
management, se arată într-un studiu Creditinfo România, companie specializată
în furnizarea produselor și serviciilor de management al riscului comercial.

Atunci
când vine vorba de firmele SRL-D care au încă activitate, cele mai multe provin
din domeniile transporturi rutiere de mărfuri (1.344), construcții (1.346),
comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet
(1.151), întreținerea și repararea autovehiculelor (1.038), coafură, activități
de înfrumusețare (1.034), comerț cu amănuntul în magazine nespecializate (883),
consulatanță pentru afaceri și management (848) și restaurante  (750).

„Cele mai multe companii SRL-D
au fost înființate în domenii în care cunoștințele antreprenoriale nu sunt atât
de importante. Transportul rutier, manipularea utilajelor de construcții
(buldoexcavatoare, buldozere) sau service-urile auto nu necesită cunoștințe
financiare sau de marketing, mult mai importante fiind capacitatea de a
manipula sau repara utilaje. De asemenea, comparativ cu alte domenii, în acest
tip de activități este pretabilă folosirea intermediarilor ori transferul
cliențiilor”,
explică Aurimas Kacinskas, managing
director Creditinfo România.

Cele
mai multe companii SRL-D au fost înființate în Municipiul București (4.643
înființate, din care mai sunt active 4.423), Cluj (3.969/3.839), Timiș
(2.069/1.959), Dolj (1.350/1.305), Brașov (1.275/1.208), Maramureș (1.546/1.430),
Bihor (1.026/996) și Galați (1.088/1.056), iar cele mai puține în Covasna
(62/59) și Ialomița (79/74).

Companiile SRL-D, cele
mai mari viteze de recuperare a creanțelor și de plată a datoriilor

O
caracteristică a companiilor SRL-D este aceea că înregistrează viteze de
recuperare a creanțelor și de plată a datoriilor mai mari decât media
națională, iar tendința este crescătoare. Astfel, în anul 2011, viteza de
recuperare a creanțelor era de 80 de zile, iar cea de plată a datoriilor era de
236 de zile. La nivelul anului 2015 cifrele erau chiar mai bune: viteza de
recuperare a creanțelor, în cazul SRL-D era de 54 de zile, iar cea de plată a
datoriilor de 193 de zile. Media națională, care ia în calcul toate companiile
din România, este de 161 de zile pentru recuperarea creanțelor și de 251 de
zile pentru plata datoriilor.

În
același timp, companiile SRL-D au dovedit o profitabilitate mai bună decât cea
a SRL-urilor înființate în același an, iar trendul este unul crescător. Astfel,
companiile SRL-D aveau în anul 2011 o profitabilitate de 13,2% (față de 8,08%
în cazul companiilor tip SRL), în 2012 14,03 % (SRL 7,46%), în 2013 14,69% (SRL
10,28%), în anul 2014 17,33% (SRL 10,28%), respectiv în anul 2015 de 27,7% (SRL
14,18%).

Evoluțiile performanțelor
financiare ale companiilor SRL-D sunt mai puternice pe măsură ce tinerii
antreprenori români au început să se documenteze și să învețe din eșecul altor
afaceri”, a declarat Aurimas Kacinskas, managing
director Creditinfo România.

Dificultăți financiare
pentru companiile SRL-D


În
medie, sunt radiate în fiecare an 7% din companiile care funcționează în
România. În cazul companiilor SRL-D, procentul este mult mai mic: doar 2,71%
(900) din companiile înființate pe baza Legii SRL-D au fost radiate. Din
totalul companiilor SRL-D 23,31% nu au depus situații financiare. Totuși, doar
mai puțin de jumătate, respectiv 48% din companiile SRL-D, au raportat
indicatori financiari, restul de 28,7% fiind firme nou înființate care încă nu
a fost necesar să depună situații financiare).

Dintre
cele care au depus situațiile financiare, 55,4% au capital propriu pozitiv, iar
44,6% au raportat dificultăți financiare, fiind considerate întreprinderi în
dificultate. Cele mai multe firme cu bilanț pozitiv sunt cele înființate în
anul 2015 (41,27% sunt în dificultate, față de 51,2% în cazul companiilor SRL-D
înființate în 2011, respectiv 51,55% în cazul celor înregistrate în 2012 –
cărora le-a expirat perioada de facilități).

În
primii doi ani de la debutul programului, mai mult de jumătate din companiile
SRL-D înregistrau capitaluri proprii negative, cu mult peste media națională.
În schimb, ponderea companiilor SRL-D aflate în dificultate, dintre cele
înființate după anul 2013, a fost mai mică de 44%, adică sub media națională.

„Stadiul de companie în
dificultate este ultima etapă înaintea insolvenței și arată că activul net a
dispărut și capitalurile proprii sunt negative. Se poate ieși din dificultate
prin infuzie de capital social; prin renunțarea la unele datorii, în cazul în
care societatea are datorii către asociați; prin realizarea unor activități
profitabile. Societățiile aflate în dificultate sunt deseori folosite pentru
păcălirea creditorilor de bună credință, care nu verifică aceste aspect. Aceștia
pot rămâne cu creanțe, recuperarea acestora devenind uneori imposibilă”
,
mai arată Aurimas Kacinskas, managing director Creditinfo România.

În
același timp, companiile tip SRL-D înregistrează cifre de afaceri de până la
șase ori mai mici decât SRL-urile. Astfel, potrivit studiului Creditinfo,
companiile SRL-D înfințate în anul 2011 au cifre de afaceri de 120 mii lei,
față de 610.000 lei, cât au fost cifrele de afaceri ale SRL-urilor înființate
în același an. La nivelul anului 2015, cifra 
raportul să fie și mai mare: 29.000 de lei cifra de afaceri medie în
cazul SRL-D, față de 179.000 de lei în cazul SRL.

Și
atunci când vine vorba de profitul mediu cifrele sunt defavorabile companiilor
tip SRL-D, care înregistrau un profit mediu anual de 16.000 de lei în 2011, în
vreme ce în cazul SRL profitul mediu anual era de 49.000 de lei. În anul 2015,
profitul mediu a fost mai mic în cazul ambelor tipuri de companii: 8.000 de lei
în cazul SRL-D, față de 25.000 de lei în cel al SRL-urilor.
Și
în privința numărului de angajați SRL-urile stau mai bine, cu o medie de puțin
peste 2 angajați, față de 1 angajat în medie în cazul SRL-D.

O
altă caracteristică a companiilor SRL-D este aceea că doar 1,4% dintre ele sunt
eligibile Strongest in Romania, adică sunt profitabile și pot fi considerate de
încredere, în condițiile în care media națională este de 4%.

Ce prevede Ordonanța
6/2011

 

Orice întreprinzător debutant în afaceri a
putut beneficia de facilitățile oferite de stat prin Programul SRL-D pentru
stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor. Ordonanța 6/2011,
așa-zisa Lege SRL-D, menită să stimuleze spiritul antreprenorial al tinerilor,
acordă o serie de facilități pentru microîntreprinderile nou-înființate conduse
de întreprinzătorii debutanți în afaceri: alocații financiare nerambursabile de
cel mult 10.000 euro, garanții acordate de Fondul Național de Garantare a
Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii pentru credite de cel mult
80.000 de euro, scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale
datorate de angajatori pentru veniturile a cel mult 4 salariați plătiți cu
salariul mediu brut pe economie etc. Calitatea de SRL-D se pierde după trei ani
de la înființare sau la depășirea cifrei de afaceri de 500.000 de euro.