Știri interne

BRD a crescut creditarea cu 12% în primele nouă luni din 2026, în pofida incertitudinilor economice, spune CEO-ul Maria Rousseva

29 Oct, 17:24 • Daniela Oancea
BRD Groupe Société Générale a înregistrat un profit net de 1,176 miliarde de lei în primele nouă luni din 2026, cu 1,6% peste nivelul din perioada similară a anului trecut, în condițiile în care soldul creditelor a crescut cu 12,4%, iar rezultatul operațional brut a avansat cu 5,5%, la 1,7 miliarde de lei. Veniturile grupului au urcat cu 2,7%, la 3,34 miliarde de lei, în timp ce costurile cu taxa pe cifra de afaceri au ajuns la 209 milioane de lei.
BRD a crescut creditarea cu 12% în primele nouă luni din 2026, în pofida incertitudinilor economice, spune CEO-ul Maria Rousseva

„Într-un context marcat de consolidare fiscală și de un mediu operațional tot mai provocator, Grupul BRD a înregistrat rezultate reziliente în primele nouă luni ale anului 2026. Dinamica comercială a rămas solidă, cu o creștere de 12% an/an a creditării, susținută de activitatea robustă atât pe segmentul retail, cât și pe cel al companiilor”, a declarat Maria Rousseva, CEO al BRD Groupe Société Générale.

Creșterea creditării a fost susținută în special de finanțările acordate companiilor, al căror sold a fost cu 17,8% mai mare decât în septembrie 2025. Creditele acordate persoanelor fizice au crescut cu 8,6%. În același timp, veniturile nete din dobânzi, principala sursă de venit a grupului, au avansat cu 2,8%, la 2,378 miliarde de lei.

Veniturile din dobânzi au crescut cu 6%, pe fondul volumelor mai mari de credite acordate populației și companiilor. Cheltuielile cu dobânzile au urcat însă cu 11,3%, în principal ca urmare a extinderii bazei de finanțare și a concurenței pentru atragerea depozitelor.

Veniturile nete din comisioane au scăzut cu 0,7%, la 671 de milioane de lei. Evoluția a fost influențată în principal de comisioanele pentru administrarea conturilor și serviciile de electronic banking. Veniturile din custodie, brokeraj și administrarea activelor au crescut pe fondul activității clienților. Alte venituri bancare au fost cu 10,9% mai mari decât în perioada similară a anului trecut, inclusiv ca urmare a unor venituri nerecurente și a unui efect de bază favorabil. Rezultatul activităților de tranzacționare a fost mai redus.

Creditele acordate de BRD companiilor au crescut cu 17,8%

La 30 septembrie 2026, soldul net al creditelor BRD, inclusiv finanțările prin leasing, era de 60,1 miliarde de lei, în creștere cu 12,4% față de aceeași dată din 2025. Finanțările acordate companiilor au avansat cu 17,8%, în special pe segmentul marilor clienți, în timp ce creditele pentru populație au crescut cu 8,6%.

Pe segmentul de retail, creditele pentru locuințe au contribuit la creșterea portofoliului, în timp ce creditarea de consum a avut o evoluție mai moderată, în condițiile presiunilor inflaționiste.

Depozitele totale ale grupului au ajuns la 73,5 miliarde de lei, în creștere cu 2% față de septembrie 2025. Depozitele populației au avansat cu 7,8%, în timp ce depozitele companiilor au scăzut cu 6,8%. Potrivit băncii, evoluția depozitelor corporate a fost influențată de ajustarea remunerării resurselor la condițiile de lichiditate și de piață, de variațiile nevoilor de finanțare ale companiilor mari și de concurența pentru atragerea fondurilor.

BRD Asset Management, compania de administrare a investițiilor din grup, avea active în administrare de 11 miliarde de lei la sfârșitul lunii septembrie, față de 8,1 miliarde de lei în perioada similară din 2025.

Compania administra 12 fonduri de investiții pentru peste 220.000 de clienți, cu aproximativ 27.000 mai mulți decât cu un an în urmă. Cota de piață pe segmentul organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) era de 23,5%.

Taxa pe cifra de afaceri a ajuns la 209 milioane de lei

Rezultatul operațional brut al grupului a crescut cu 5,5%, la 1,702 miliarde de lei. Cheltuielile cu personalul au scăzut cu 7,4% față de primele nouă luni din 2025, în urma măsurilor de optimizare a forței de muncă. Alte cheltuieli operaționale, excluzând taxa pe cifra de afaceri și contribuțiile aferente anului precedent la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare și Fondul de Rezoluție, au crescut cu 4,6%, în principal din cauza costurilor IT și a investițiilor în infrastructură și digitalizare.

Taxa pe cifra de afaceri a însumat 209 milioane de lei în primele nouă luni din 2026, față de 133 de milioane de lei în perioada similară a anului trecut. Creșterea reflectă majorarea cotei de impozitare de la 2% la 4%, începând din iulie 2025, precum și avansul veniturilor brute.

Raportul cost/venit al grupului a fost de 49,1%, în scădere cu 1,32 puncte procentuale față de primele nouă luni din 2025. Excluzând taxa pe cifra de afaceri și contribuțiile la fondurile de garantare și rezoluție incluse în costurile anului precedent, indicatorul s-a situat la 42,8%, față de 44,8%.

Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE), calculată fără taxa pe cifra de afaceri, a fost de 16,9%, comparativ cu 17,5% în perioada similară din 2025.

Rata creditelor neperformante la nivelul băncii era de 2,7% la sfârșitul lunii septembrie, față de o medie de 2,9% la nivelul sistemului bancar, raportată pentru sfârșitul lunii august. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane era de 67,4%.

Costul net al riscului la nivelul grupului a crescut la 254 de milioane de lei, de la 195 de milioane de lei în primele nouă luni din 2025. Evoluția reflectă riscurile estimate într-un context macroeconomic dificil, modificările din portofoliul de credite și actualizarea ipotezelor macroeconomice.

Finanțările sustenabile au ajuns la 2,8 mld. euro

BRD a acordat finanțări sustenabile cumulate de 2,8 miliarde de euro în perioada 2021-septembrie 2026, peste ținta de 2,4 miliarde de euro stabilită pentru 2027. Din total, 512 milioane de euro au fost acordate în primele nouă luni din 2026.

În trimestrul al treilea, banca a participat, alături de un consorțiu internațional de finanțatori, la structurarea unui pachet de 561 de milioane de euro pentru proiectul fotovoltaic Dama Solar din județul Arad, dezvoltat de Rezolv Energy. BRD a acordat și un credit verde de 60,7 milioane de lei companiei Construcții Erbașu, pentru cofinanțarea unei fabrici de reciclare a deșeurilor din construcții și demolări din județul Ilfov.

Banca a participat și la finanțarea de 284 de milioane de euro a parcului eolian Gurbănești, dezvoltat de Greenvolt Power. Proiectul are o capacitate instalată de 253 MW și cuprinde 42 de turbine eoliene.

În august 2026, BRD Sogelease a obținut un împrumut de 100 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și a companiilor cu capitalizare medie din România. Aproximativ 15% din valoarea facilității este destinată proiectelor verzi.

BRD a participat și la emisiunea de obligațiuni de 30 de milioane de euro a Autonom Services, corelată cu obiective de sustenabilitate, în calitate de co-aranjor, bookrunner, agent de structurare și agent de listare.

Plățile prin YOU BRD au totalizat 54 mld. lei

Aplicația YOU BRD avea 1,9 milioane de utilizatori la sfârșitul lunii septembrie 2026. În primele nouă luni, prin aplicație au fost efectuate 34 de milioane de plăți, cu 22% mai multe decât în perioada similară a anului trecut. Valoarea totală a tranzacțiilor a fost de aproximativ 54 de miliarde de lei, în creștere cu 18%.

Aproximativ 70% dintre utilizatorii aplicației erau înscriși în programul de cashback. De la lansarea acestuia, în iunie 2024, sumele acordate au depășit 5,3 milioane de lei.

În primele nouă luni din 2026, 56% din producția de credite de consum negarantate a fost acordată online. Depozitele și produsele de economisire deschise prin YOU BRD au reprezentat 55% din totalul depozitelor constituite prin toate canalele.

În perioada analizată, banca a introdus în aplicație servicii precum asigurările RCA, asigurările de călătorie pentru deținătorii cardurilor standard, opțiunea Click to Pay pentru plăți online și creditele de consum Expresso preaprobate. Au fost adăugate și identificarea și activarea la distanță prin noua Carte Electronică de Identitate, plățile către Trezoreria Statului și noi opțiuni de plată prin RoPay.

La sfârșitul lunii septembrie 2026, BRD avea 334 de unități, dintre care 275 dispuneau de zone de self-service accesibile non-stop. Activele totale ale băncii se ridicau la 96,9 miliarde de lei.

BRD Groupe Société Générale face parte din grupul francez Société Générale și este unul dintre principalii jucători de pe piața bancară din România.

Citește și: BRD propune distribuirea a jumătate din profitul net din 2025 către acționari

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Rectificarea bugetară, pe masa Guvernului: Sănătatea și Agricultura, prioritare. Ministerele au cerut suplimentări de 60 de miliarde de lei
Rectificarea bugetară, pe masa Guvernului: Sănătatea și Agricultura, prioritare. Ministerele au cerut ...
OMV Petrom a raportat un profit net de 4,1 mld. lei în primele nouă luni din 2026, în creştere cu 18%
OMV Petrom a raportat un profit net de 4,1 mld. lei în primele nouă luni din 2026, în creştere cu ...
Programul Rabla se redeschide pe 3 noiembrie. Până la 18.500 de lei pentru o mașină electrică. Ce condiții trebuie să respecte românii
Programul Rabla se redeschide pe 3 noiembrie. Până la 18.500 de lei pentru o mașină electrică. Ce ...
Alro semnează o facilitate de credit de 260 mil. dolari cu un sindicat de şase bănci, coordonat de BCR
Alro semnează o facilitate de credit de 260 mil. dolari cu un sindicat de şase bănci, coordonat de ...
Premierul anunță o decizie urgentă pentru deblocarea finanțărilor din Sănătate: „Pacienții nu trebuie să se confrunte cu dificultăți”
Premierul anunță o decizie urgentă pentru deblocarea finanțărilor din Sănătate: „Pacienții ...
Pete Hegseth îl demite pe strategul militar al Pentagonului, în urma unor presupuse scurgeri de informații către presă
Pete Hegseth îl demite pe strategul militar al Pentagonului, în urma unor presupuse scurgeri de informații ...
BNS critică subvențiile pentru companiile energo-intensive și cere explicații pentru prețurile ridicate la energie
BNS critică subvențiile pentru companiile energo-intensive și cere explicații pentru prețurile ridicate ...
Guvernul ar putea aproba vineri prima rectificare bugetară din 2026
Guvernul ar putea aproba vineri prima rectificare bugetară din 2026
Romsilva trebuie să prezinte până la 1 decembrie un prim proiect de reorganizare. Inechitățile salariale, analizate într-un grup de lucru
Romsilva trebuie să prezinte până la 1 decembrie un prim proiect de reorganizare. Inechitățile salariale, ...
APIA investește 93,6 milioane de lei într-un portal unic pentru fermieri, care ar urma să devină funcțional în 2028
APIA investește 93,6 milioane de lei într-un portal unic pentru fermieri, care ar urma să devină ...
BVB a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
BVB a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
TAROM a primit titlul de Furnizor al Casei Regale a României pentru servicii de transport aerian
TAROM a primit titlul de Furnizor al Casei Regale a României pentru servicii de transport aerian
Sindicaliştii din sănătate avertizează Guvernul: Fără o nouă lege a salarizării până în 2027, respingerea proiectului actual poate fi interpretată ca opoziţie faţă de majorările salariale
Sindicaliştii din sănătate avertizează Guvernul: Fără o nouă lege a salarizării până în 2027, ...
Mihai Fifor: Reforma administrativ-teritorială nu înseamnă doar mai puține primării. Ce criterii trebuie să stea la baza reorganizării României
Mihai Fifor: Reforma administrativ-teritorială nu înseamnă doar mai puține primării. Ce criterii ...
Ziua internațională a internetului, marcată pe 29 octombrie. Cum a ajuns o rețea experimentală să conecteze peste 6 miliarde de oameni
Ziua internațională a internetului, marcată pe 29 octombrie. Cum a ajuns o rețea experimentală să ...
Sorin Costreie anunță prioritățile mandatului la Educație: Mai puțină birocrație, autonomie pentru școli și investiții mai mari
Sorin Costreie anunță prioritățile mandatului la Educație: Mai puțină birocrație, autonomie pentru ...
Zelenski dezvăluie deficitul critic de rachete Patriot: Ucraina primește 12 pe lună din SUA, dar Rusia lansează 150 de rachete balistice
Zelenski dezvăluie deficitul critic de rachete Patriot: Ucraina primește 12 pe lună din SUA, dar Rusia ...
Comisia Europeană aprobă un ajutor de stat de 319 milioane de euro pentru modernizarea unei fabrici de semiconductori din Austria
Comisia Europeană aprobă un ajutor de stat de 319 milioane de euro pentru modernizarea unei fabrici ...