Polonia a câștigat competiția pentru găzduirea primului centru de întreținere și reparații al rachetelor interceptoare PAC-3 din sistemul american Patriot construit în afara Statelor Unite. Decizia Washingtonului, anunțată în această săptămână, consolidează poziția strategică a Varșoviei în arhitectura de apărare europeană și confirmă apropierea tot mai mare dintre Polonia și SUA, potrivit unei analize publicate de cotidianul francez Les Echos, preluată de Rador, potrivit g4media.ro.
Te-ar mai putea interesa și: Polonia: Adam Glapiński, guvernatorul băncii centrale, ar putea fi judecat de Tribunalul de Stat
Mai multe state europene, printre care Germania și Țările de Jos, și-au dorit găzduirea acestei facilități, însă americanii au optat pentru Polonia, deși Germania reprezintă principala bază militară a SUA de pe continent. Centrul va avea misiunea de a certifica și repara rachetele PAC-3 utilizate de statele europene și de Ucraina. Până în prezent, acestea trebuiau transportate pentru mentenanță la singura unitate specializată din Arkansas, SUA.
Noua facilitate va permite reducerea timpilor și a costurilor logistice, beneficiarii urmând să fie inclusiv România, Spania și Grecia. Proiectul va implica și subcontractanți din Germania, Țările de Jos și Suedia și reprezintă o premieră în afara teritoriului american, în condițiile în care Washingtonul a fost tradițional reticent în privința transferului tehnologiilor militare sensibile.
Alegerea Poloniei are și o puternică dimensiune politică. Varșovia investește masiv în modernizarea armatei și se afirmă drept unul dintre principalii aliați ai Washingtonului pe flancul estic al NATO. În plus, președintele polonez Karol Nawrocki negociază instalarea unei baze militare americane permanente pe teritoriul țării, o premieră pentru un stat european vecin cu Rusia.
Potrivit analizei Les Echos, decizia americană vine și pe fondul îngrijorărilor industriei de apărare din SUA față de inițiativele europene de dezvoltare a producției militare proprii și față de programul SAFE, care urmărește consolidarea industriei europene de apărare. Marek Swierczynski, șeful departamentului de apărare al think tank-ului Polityka Insight, consideră că temerile producătorilor americani privind pierderea pieței europene au contribuit la obținerea unui răspuns favorabil din partea Washingtonului.
Proiectul evidențiază și diferențele de abordare dintre statele europene în relația cu SUA. Trei sferturi dintre țările implicate în această inițiativă au participat la formatul de la Bergen, organizat de americani, însă Franța, Regatul Unit și țările baltice nu au fost invitate. Excluderea acestora a provocat nemulțumiri și a alimentat temerile privind o strategie americană de consolidare a unor alianțe restrânse, care ar putea accentua diviziunile europene.
Polonia urmărește să depășească etapa mentenanței și să ajungă, pe termen lung, la producția de rachete interceptoare americane. Lockheed Martin a prezentat deja un proiect pentru o alternativă mai ieftină la racheta Patriot standard, al cărei cost ar urma să fie de aproximativ două ori mai mic. Există perspectiva ca această variantă să fie produsă în viitor chiar în centrul polonez, ceea ce ar transforma țara într-un actor important al industriei europene de apărare.