- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Energiile regenerabile au reprezentat jumatate din tranzactiile din domeniu in 2015

01 Mar, 12:29 • Redactia DailyBusiness
Activitatea de tranzacționare din domeniul energiei și utilităților și-a menținut ritmul alert în trimestrul al patrulea din 2015, valoarea tranzacțiilor de la nivel global atingând la finalul anului o creștere de 13% față de 2014, respectiv de 200 miliarde USD - un maxim al ultimilor șase ani, conform raportului EY Power transactions and trends: 2015 review and 2016 outlook.
Energiile regenerabile au reprezentat jumatate din tranzactiile din domeniu in 2015

 
Energiile regenerabile au fost subiectul a  50% din tranzacții, cu 245 de tranzacții
generând o valoare de 68 miliarde de USD.

Se confirmă astfel, pe mai departe,
interesul investitorilor de la nivel global pentru completarea portofoliului
lor cu active din zona centralelor eoliene și a celor solare, în vederea
alinierii la normele de reglementare și în vederea reducerii expunerii față de
prețurile tot mai volatile ale energiei ca marfă.

Alături de energiile regenerabile, convergența
trans-sectorială și investițiile în segmentele midstream și upstream au fost
principalele motoare care au accelerat activitatea de tranzacționare a
companiilor de utilități care caută noi căi de creștere. Tranzacțiile care au
implicat convergența au totalizat 33 miliarde de USD în 2015.
 

Valeriu Binig, Partener Asistență în afaceri, EY România,
comentează: „Companiile de utilități își unesc din ce în ce mai mult
forțele cu firme din afara sectorului pentru a valorifica sinergiile și
experiențe comune. Megafuziunile din domeniul gazelor și al energiei electrice
din Statele Unite, tranzacțiile din telecomunicații din Japonia și
parteneriatele cu componentă tehnologică puternică din Europa au evidențiat
dorința de identificare a unor  căi
inovatoare de creștere, în întregul sector, de-a lungul anului 2015.”
 

Tendințe și perspective europene

Transformările de pe piața europeană de energie și utilități
au determinat mulți jucători să deruleze tranzacții – o cale de tranziție către
noi modele de afaceri și de explorare de noi oportunități – cum  ar fi servicii energetice și soluții pentru
clienți, prin restructurarea și extinderea operațiunilor de tip downstream.

Valoarea tranzacțiilor încheiate a totalizat 39 miliarde de USD în 2015 – o
scădere de 20% față de 2014.
 


Tendințe care au reieșit în Q4 2015
:
 


Energia regenerabilă în plin avânt, cu impact asupra
evaluărilor
– O mare parte din avântul tranzacțiilor din trimestrul al patrulea
al anului trecut a fost generat de creșterea volumelor de achiziții din zona
energiilor curate efectuate de cumpărători strategici. Tranzacțiile cu energii
regenerabile au contribuit cu 61% la valoarea totală a tranzacțiilor din
regiune în trimestrul al patrulea, iar Germania, Italia, Spania și Marea
Britanie au reprezentat principalele puncte de atracție. Interesul pentru
energia regenerabilă pare să se fi intensificat pe măsură ce încrederea
investitorilor în segmentul producției convenționale de energie a scăzut. În
timp ce interesul pentru energia bazată pe cărbune și gaz este în scădere,
valoarea utilităților cu grad ridicat de utilizare a energiei generate pe
aceste căi a scăzut, fapt evidențiat de reducerea cu 60% a prețului acțiunilor
companiilor pe parcursul anului 2015.
 

Retragerea subvențiilor generează nemulțumiri în rândurile
dezvoltatorilor de energii curate

În pofida creșterii numărului de tranzacții
din zona energiilor regenerabile, scăderea subvențiilor și mecanismul de
licitație publică împing acest sector european într-o nouă etapă. În Marea
Britanie, întreruperea sprijinului guvernamental pentru producția onshore de
energie eoliană și solară a generat pierderi mai devreme decât se anticipa.
Compania RWE a decis să oprească proiecte eoliene onshore în valoare de 1,4
miliarde USD, în vreme ce Renewable Energy Generation (REG) a anunțat că-și va
vinde întreaga afacere firmei americane BlackRock contra sumei de 97,4 milioane
de USD. În octombrie 2015, două firme de panouri solare, Mark Group și Climate
Energy au cerut insolvența, motivând cererea prin modificările subvențiilor
pentru energie solară.
 

Utilitățile se diversifică și renunță la active neesențiale
– În contextul unor scăderi record ale prețurilor en-gros, cu alocări tot mai
mici de fonduri și creșteri ale dezechilibrelor, companiile de utilități își
îndreaptă atenția către servicii energetice și către zona de downstream. Vom
vedea în acest an o convergență și mai mare între firmele de utilități și cele
de tehnologie. Pe măsură ce companiile de utilități se restructurează, au loc
tot mai multe vânzări strategice, așa cum a fost cazul celei mai mari tranzacții
din această regiune – vânzarea de către compania Fortum a afacerii de
distribuție de energie din Suedia către un consorțiu de investitori financiari
cu sediul în Canada, contra sumei de 7 miliarde USD.

Pe parcursul anului 2015,
doar E.ON a renunțat la active neesențiale în valoare de 2,06 miliarde USD, în
vreme ce RWE se găsește acum în proces de vânzare a diviziei sale de explorare
și producție petrol și gaze, DEA.
 

Investițiile externe în piețele emergente vor continua – Oportunitățile
generate de reformele de piață alimentează interesul companiilor de utilități
de a investi pe piețele emergente. Enel a alocat Americii Latine 41% din
cheltuielile sale totale de capital pe perioada 2016-2019, în vreme ce
Lightsource intenționează să investească 3 miliarde de USD în India pentru
înființarea de centrale solare cu o capacitate totală de 3GW.
 

Activitatea de tranzacționare pe piața europeană a energiei
și utilităților este așteptată să se intensifice în 2016. Printre factorii
cheie care vor stimula tranzacțiile se numără:
 

1. Companiile de utilități integrate vor renunța la activele
cu potențial mic de creștere
– Prețurile en-gros la energie electrică nu sunt
așteptate să crească din nou prea curând, iar cererea pentru energie electrică
este probabil să rămână scăzută pe fundalul decuplării între creșterea economică
și creșterea consumului de energie.

Acești factori împreună cu creșterile din zona de producere
distribuită a energiei, cu măsurile de eficientizare energetică și instalarea
de echipamente de stocare a energiei de tip baterii vor duce la noi scoateri
din exploatare ale capacităților de a produce energie termoelectrică și la
continuarea vânzărilor de active cu potențial mic de creștere.
 

2. Explorarea de noi oportunități din zona de downstream – Pe
măsură ce crește importanța managerilor responsabili cu energia, companiile de
utilități vor explora noi căi de generare de venituri din zona de downstream.
De exemplu, în iulie 2015, SunEdison a cumpărat Mark Group pentru a oferi
clienților finali soluții și servicii energetice.

În septembrie 2015, E.ON a
achiziționat un pachet de acțiuni în compania Enervee, specializată în
eficiență energetică, în scopul dezvoltării unei platforme care să satisfacă
nevoile de eficiență energetică ale clienților săi europeni. Tendința este de
urmărit în continuare, deoarece nivelul scăzut al barierelor de intrare pe
piață va duce la tot mai multe parteneriate între companiile de utilități și
alți jucători din industrie.
 

3. Convergența dintre sectorul de utilități și alte sectoare
industriale
– În linie cu axarea pe diverse oportunități energetice, companiile
din sectorul energiei și al utilităților își vor intensifica eforturile de a-și
uni forțele cu firme financiare și de tehnologie în vederea valorificării
sinergiilor și a experienței acumulate. În ianuarie 2016, filiala europeană a
companiei Fuji Electric, activă în zona comercializării de celule de
combustibil, a achiziționat un pachet de 70% din acțiunile N2telligence, o
companie germană de celule de combustibil.

Așa cum a fost evidențiat în
raportul EY din trimestrul al treilea 2015, investitorii financiari, care,
istoric vorbind, au preferat activele operaționale în energii regenerabile
pentru asigurarea unui management mai bun al riscurilor, au început în prezent
să încheie parteneriate și cu companii de utilități pentru administrarea de
active aflate în construcție.
 

4. Orientarea către economiile emergente și către reforma
din sectorul energiei
– Dorința de creștere va încuraja, de asemenea,
diversificarea pe piețele emergente cu ritm rapid de creștere, așa cum sunt
Orientul Mijlociu, Asia și America de Sud. EDF intenționează să-și dubleze
procentul activelor din afara Europei, la cel puțin 10%, și a anunțat deja că
va investi 2 miliarde USD în noi piețe emergente, printre care se numără
Brazilia și țări africane. Între timp, reformele energetice din Europa de Est
vor aduce și ele noi active pe aceste piețe și vor deschide oportunități de
investiții.
 

5. Activele regenerabile reglementate schimbă proprietarii,
investitorii financiari devenind cumpărători cheie – În pofida retragerii
subvențiilor din mai multe țări, pare puțin probabilă o scădere semnificativă a
atractivității energiilor regenerabile pe termen lung. Un mediu caracterizat de
randamente scăzute și volatile ale activelor care țin de generarea termică a
energiei, și de obiective ambițioase în privința generării de energie
regenerabilă, va continua să alimenteze interesul grupurilor energetice
străine, al fondurilor de investiții în infrastructură și al investitorilor
instituționali și al celor sprijiniți de capitaluri de stat.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Scandal la Digitalizare: Irineu Darău acuză folosirea ilegală a fondurilor europene pentru salarii la ADR
Scandal la Digitalizare: Irineu Darău acuză folosirea ilegală a fondurilor europene pentru salarii ...
Trump spune că acordul cu Iranul nu este încă finalizat și promite o înțelegere „bună și corectă”
Trump spune că acordul cu Iranul nu este încă finalizat și promite o înțelegere „bună și corectă”
Bolojan a analizat în videoconferință cu prefecții 5.300 de proiecte cu finanțare PNRR
Bolojan a analizat în videoconferință cu prefecții 5.300 de proiecte cu finanțare PNRR
Bolojan: Nu poți contribui la modernizarea României cu 15% în Parlament, mai ales dacă ai parteneri pe care nu te poți baza
Bolojan: Nu poți contribui la modernizarea României cu 15% în Parlament, mai ales dacă ai parteneri ...
Spania: Mii de oameni au protestat duminică în centrul Madridului. Care este motivul nemulțumirii
Spania: Mii de oameni au protestat duminică în centrul Madridului. Care este motivul nemulțumirii
900 de alpinişti au escaladat Everestul, îl cel mai aglomerat sezon din istoria muntelui
900 de alpinişti au escaladat Everestul, îl cel mai aglomerat sezon din istoria muntelui
Investiție în infrastructura sportivă din Republica Moldova: Federația de Tenis a inaugurat Centrul Național în prezența Simonei Halep și lui Juan Martín del Potro
Investiție în infrastructura sportivă din Republica Moldova: Federația de Tenis a inaugurat Centrul ...
Europa își mută internetul spre Polul Nord: Noua autostradă digitală a lumii de 2 miliarde de euro ar putea trece prin Arctica
Europa își mută internetul spre Polul Nord: Noua autostradă digitală a lumii de 2 miliarde de euro ...
BVB a câştigat peste 6 mld. lei din capitalizare în ultima săptămână, dar lichiditatea a scăzut cu 4,4%
BVB a câştigat peste 6 mld. lei din capitalizare în ultima săptămână, dar lichiditatea a scăzut ...
Delivery Hero confirmă oferta de preluare primită de la Uber
Delivery Hero confirmă oferta de preluare primită de la Uber
Pakistan: cel puțin 24 de morți și zeci de răniți după un atac cu bombă asupra unui tren cu militari
Pakistan: cel puțin 24 de morți și zeci de răniți după un atac cu bombă asupra unui tren cu militari
Rusia-Ucraina: Un atac rusesc la scară largă asupra Ucrainei a făcut patru morți și zeci de răniți
Rusia-Ucraina: Un atac rusesc la scară largă asupra Ucrainei a făcut patru morți și zeci de răniți
Unde mănânci la localnici în Munții Făgăraș. Harta gospodăriilor care îți pun masa direct în curte
Unde mănânci la localnici în Munții Făgăraș. Harta gospodăriilor care îți pun masa direct în curte
Trump spune că acordul cu Iranul a fost „în mare parte negociat”, așa încât războiul de 84 de zile se apropie de un posibil sfârșit
Trump spune că acordul cu Iranul a fost „în mare parte negociat”, așa încât războiul de 84 ...
FOX News: Bărbatul înarmat care a deschis focul în apropierea Casei Albe a fost identificat
FOX News: Bărbatul înarmat care a deschis focul în apropierea Casei Albe a fost identificat
Moody’s avertizează după căderea Guvernului Bolojan. Instabilitatea politică amplifică riscurile fiscale ale României
Moody’s avertizează după căderea Guvernului Bolojan. Instabilitatea politică amplifică riscurile ...