- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Profitul grupului Allianz in Europa Centrala si de Est a scazut cu 70% la noua luni

17 Nov, 13:58 • Redactia DailyBusiness
Grupul Allianz, prezent si in Romania prin Allianz-Tiriac Asigurari, a inregistrat in primele trei trimestre din 2010 un profit operational de 66 milioane de euro in Europa Centrala si de Est, ceea ce corespunde unei scaderi de 70 de procente comparativ cu perioada similara a anului trecut, au anuntat miercuri oficialii grupului.
Profitul grupului Allianz in Europa Centrala si de Est a scazut cu 70% la noua luni

„In afara efectelor singular manifestate in special in cel de-al treilea trimestru, o taxa nou introdusa pe fondul crizei pentru institutiile financiare din Ungaria a avut un impact negativ de 24 milioane de euro asupra profitului operational”, au spus acestia.

In acelasi timp, veniturile Allianz din prime brute subscrise in ECE s-au majorat cu 3%, atingand nivelul de 2,8 miliarde de euro in primele noua luni ale anului curent, fata de valoarea de 2,7 miliarde de euro atinsa in aceeasi perioada a anului precedent.

Werner Zedelius, membru al Consiliului Director al Allianz SE, responsabil cu activitatea desfasurata pe pietele in dezvoltare, a precizat ca impactul evenimentelor generate de conditiile meteorologice extreme a afectat semnificativ rezultatele obtinute in regiune, in conditiile in care daunele clientilor afectati de inundatii si furtuni s-au ridicat la 60 milioane de euro.

Pe segmentul asigurarilor generale, primele brute subscrise in primele noua luni ale anului 2010 in Europa Centrala si de Est au stagnat la circa 2 miliarde de euro. Profitul operational s-a redus cu 87%, atingand valoarea de 21 milioane de euro.

Totodata, valoarea primelor din activitatea de asigurari de viata si sanatate a atins un maxim record. Nivelul primelor a crescut cu 13%, pana la valoarea de 831 milioane de euro, comparativ cu 735 milioane de euro in perioada similara a anului 2009.

Factorii determinanti ce au sustinut aceasta evolutie pozitiva au fost cererea stabila de produse traditionale de asigurari de viata si campanile de vanzari de succes ce au vizat produsele cu prima unica (asa cum a fost cazul Ungariei si Republicii Cehe). De asemenea, Allianz a intensificat colaborarea cu bancile.

Profitul operational s-a situat la 45 milioane de euro, evidentiind astfel o scadere comparativ cu valoarea de 58 milioane de euro inregistrata in aceeasi perioada a anului anterior.

Allianz isi continua succesul pe segmentul fondurilor de pensii si al administrarii activelor in regiunea Europei Centrale si de Est. Pana la finalul lunii septembrie a anului curent, valoarea activelor apartinand tertilor in administrarea Allianz a crescut cu 19,4%, atingand valoarea de 8 miliarde de euro, comparativ cu valoarea de 6,7 miliarde de euro corespunzatoare finalului anului 2009. Aceasta evolutie a fost sustinuta de relativa stabilitate a pietelor de capital si de atragerea continua a unor fluxuri nete de numerar pozitive.

In Romania, grupul german a raportat prime brute subscrise totale de 191 milioane de euro, din care 175 milioane de euro pe segmentul asigurarilor generale si 16 milioane pe cel al asigurarilor de viata, conform raportului Allianz.