- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Stegaru: Sony si-a redus masiv asteptarile pe piata de console din Romania

22 Nov, 00:01 • Redactia DailyBusiness
"Luati, luati, luati si promovati, nu ne intereseaza cum, dar vrem sa vindem 12.000 de console". Aceasta era tinta anuala a companiei nipone Sony in Romania pentru consola PlayStation 2, insa realitatea vanzarilor slabe a determinat-o sa reduca stocul pentru urmatoarea versiune, PS3, la doar circa 3.000 de unitati pentru anul 2007.
Stegaru: Sony si-a redus masiv asteptarile pe piata de console din Romania

Mihail „Mike” Stegaru, director de achizitii si marketing al Best Distribution, membra a Diverta, vorbeste intr-un interviu cu DailyBusiness despre batalia pe piata de distributie de console, precum si despre evolutia vanzarilor de jocuri.

DailyBusiness: Cum vedeti piata consolelor din Romania, fata de cea din Occident?
Mihail Stegaru:Pietele vestice sunt axate pe console, si implicit jocuri pentru console, in timp ce in Romania acest segment este inca prea putin dezvoltat. Acest lucru este urmare a faptului ca toate consolele au fost foarte inaccesibile ca pret majoritatii romanilor. Acest lucru insa a inceput sa se rezolve anul acesta odata cu intrarea in UE, ocazie cu care am scapat de taxele vamale de 25% pe hardware.

DB: Cum va evolua piata de jocuri video anul viitor?
MS: Romanii vor cheltui in acest an peste 8,5 mil. euro pe jocuri, aproape dublu fata de anul trecut, iar in 2008 estimez o crestere de circa 50%, pana aproape de 12,5 mil. euro.

DB: Cum este structurata piata de jocuri video din Romania?
MS: Conform datelor pe care le am de la managerul Best Distribution Andreea Alardin, circa 70% din valoarea vanzarilor in primele 10 luni ale lui 2007 sunt jocuri pentru PC, PS2 ocupa o pondere de 9,6% dar vanzarile de jocuri video pentru PS2 vor scadea foarte mult in 2008, ca urmare a intrarii pe piata a consolei similare de generatie mai noua si a lipsei de noutati pentru consola de generatie mai veche. PSP-ul are o cota de 6,9%, in crestere. PS3-ul are o cota de piata de circa 4,7% in timp ce Xbox are o cota de piata de 1,5% in Romania.

Agresivitatea Sony s-a lovit de o piata nepregatita

DB: Cum a evoluat Sony in Romania, pe segmentul consolelor?
MS: Sony este cel mai agresiv jucator pe segmentul de console, cu brandul cel mai consolidat in Romania si nu numai. Ei intra cu forcepsul pe piata, forteaza piata, nu se adapteaza la ea. Ei nu lasa piata sa se dezvolte, ci o imping. Best Distribution a fost distribuitor Sony, exclusiv si oficial (in perioada de distributie a PS2 – n.r.). Am dus acum aproximativ un an campanii de promovare, marketing, promotii de pret, am adus software in cantitati foarte mari la preturi destul de mici. Dar problema este ca Sony voia mai mult decat putea duce piata in momentul respectiv.

DB: Cat voia Sony si cat putea piata atunci?
MS: Sony voia in 2005 sa comercializeze 12.000 de console PS2 anual, in conditiile in care piata din Romania nici acum nu suporta mai mult de 6.000 de console, in total! Ceea ce inseamna ca, practic, politica lor de stoc era „luati, luati, luati, luati si promovati, nu ne intereseaza cum, dar vrem sa vindem 12.000 de console”. Noi am promovat, dar…piata din Romania este prea mica pentru asemenea asteptari.

DB: Si atunci, ce s-a intamplat?
MS: Vazand ca nu-si ating vanzarile imense pe care si le propuneau pentru Romania, au cautat canale de distributie alternative. Asa ca in mai putin de 6 luni, ne-am trezit si cu Flamingo si cu Altex, toti trei, simultan, distribuitori oficiali Sony in Romania. Moment in care toti trei am inceput sa aruncam unul in capul celuilalt chestiuni de genul „Distributia-i a mea! Ba nu, e a mea! Ba nu, este a mea!”, din partea Sony neprimind nici un fel de ajutor de marketing.

DB: Deci, erau trei distribuitori oficiali ai Sony PlayStation pe piata din Romania. Este ceva rau in asta?
MS: Pentru Sony, chiar nu e rau! Retailerii autohtoni trebuiau sa se descurce si sa se bata pentru brandul PlayStation. Dar, cu trei distributori ce aveau stocuri foarte mari pe o piata atat de mica, a urmat inevitabilul – razboi de preturi. S-a umblat la pretul recomandat de Sony in Europa, unul dintre concurentii nostri, Altex, scazand brusc pretul pentru consola PlayStation Portable (PSP).

DB:Este ceva normal pe o piata cu o concurenta mare.
MS: Absolut. Dar, Sony are o politica extrem de stricta, aparent, in ceea ce priveste pretul. Oficialii companiei spun ca este interzis sa practici un pret mai mic pe un teritoriu anume, decat in restul Europei, pentru ca in acest caz s-ar produce un asa-zis „vid”, care ar putea atrage utilizatorii din alte teritorii, afectand afacerile reprezentantilor Sony din celelalte zone.

DB: Ce efect a avut scaderea pretului la PSP de catre unul din concurentii vostri?
MS: A trebuit si noi sa scadem pretul, a fost inceputul unui „razboi de preturi” care s-a terminat cu o incetinire serioasa a relatiei noastre cu Sony, pentru ca aceste scaderi reprezintau realmente un risc, pentru noi, ca o companie ce activeaza in special pe software. Am ales in locul unui razboi cu doi retaileri clar axati pe comercializarea de hardware sa ne vedem de ale nostre, si anume vanzarea de software pentru PC-uri dar si pentru console. Noi mai aducem console, dar in cantitati mici.

DB: Deci acum piata a ramas, ca distribuitori exclusivi autorizati, doar pentru Flamingo si Altex.
MS: Da. Flamingo este cel mai agresiv. Face promotii, lansari, marketing. A vandut peste 1.000 de PS3-uri, din cele aproximativ 2.500-3.000 cat estimam noi ca este stocul pentru Romania pe 2007. Cifra este mica, avand in vedere ca doar in saptamana 5-11 noiembrie, in Japonia, s-au comercializat peste 55.000 de console PS3. Oricum, noi avem o relatie buna cu Flamingo – noi le dam lor software, cand au nevoie, ei ne dau noua hardware. Nu este in nici un caz o competitie. Acelasi lucru este valabil si in cazul Altex.

DB: Ce cota de piata ocupa produsele PlayStation in Romania?
MS: Din nefericire, nu exista date oficiale in legatura cu aceste cote. Dar noi presupunem ca Sony ocupa o pondere de peste 90% din ce inseamna piata de hardware si jocuri video pe segmetul consolelor din Romania. Cea mai dinamica crestere o inregistreaza produsele PSP.

Preluarea Best Distribution va duce la cresterea afacerilor

DB: Ce se va schimba in business-ul companiei, dupa preluarea a 40% din actiuni de catre compania elena CD Media (anunt facut la jumatatea lui noiembrie – n.r.)?
MS: Ca urmare a preluarii, vom incepe distributia produselor Microsoft si CapCom si vom imbunatati viteza de aducere a jocurilor in Romania. Dorinta noastra este sa lansam jocuri in Romania simultan cu lansarea oficiala internationala, si acest lucru consider ca va fi realizabil, desi presupune o imbunatatire considerabila a proceselor de distributie si transport.

DB: Ce afaceri estimati pentru 2007 si 2008 si cu ce marje de profitabilitate lucrati?
MS: Pentru 2007 estimam afaceri de 4 mil. euro, in timp ce pentru 2008 vrem sa atingem afaceri de circa 4,9 mil. euro, crestere influentata si de aceasta preluare. In primele 10 luni ale lui 2007 Best Distribution a inregistrat o crestere a vanzarilor cu 55% fata de intreg anul 2006. Inregistram o marja de profit de circa 20%. Este o marja de profit buna, pentru ca negociem puternic cu distribuitorii nostri din Olanda, Germania, Anglia sau Grecia.

DB: Cat la suta din veniturile Best Distribution vin din online?
MS: Circa 8-9%, ceea ce reprezinta o dublare fata de inceputul anului cand doar 4% din venituri proveneau din domeniul online. Dorim sa consolidam si mai mult segmentul online, avand in vedere si explozia de pe piata de pe acest segment.

DB: Cresterea afacerilor este influentata si de scaderea ratei de piraterie?
MS: Absolut. Este de fapt un cumul, piata nu poate fi redusa la alb si negru – cei care nu pirateaza si cei care cumpara original. Rata pirateriei software este in continuare foarte ridicata, circa 79%, daca romanul nu pirateaza jocuri, pirateaza filme sau altceva, dar mai si cumpara din cand in cand produse originale. In 2007 am observat ca oamenii au inceput sa-si permita sa cumpere jocuri si cu alte ocazii decat de Craciun. Lansari ale unor produse noi, cum sunt Fifa sau Need For Speed, aduc cateva mii de utilizatori in ziua lansarii, pentru ca puterea de cumparare a romanului a crescut.

DB: Cum a influentat intrarea pe piata a Windows Vista vanzarile de jocuri in 2007?
MS: Deloc. Sau aproape deloc. Platforma principala de rulare a jocurilor video ramane XP, placile grafice principale sunt nVidia, procesorul principal este Intel. Mentionez ca nVidia avea in Romania la finele lui 2006 o cota de piata de circa 80%, depasind net competitorul direct ATI, care are o penetrare foarte slaba in Romania. Suntem o natiune cuminte, care nu-si face upgrade, pentru ca inca nu are bani. Prin urmare are mai putin acces la esantionul superior de jocuri. Plus ca nu exista un element care sa te impinga cu adevarat sa treci pe Vista, ca utilizator de jocuri video pe PC. Vista ofera, in opinia mea, o performanta mai slaba, pe un calculator mai puternic.

DB: Care este publicul tinta al Best Distribution?
MS: Media de varsta a clientilor nostri sunt persoanele intre 25 si 35 de ani, pentru ca deja au banii lor. Unii comanda online de la serviciu, sunt foarte multi adulti care cumpara jocuri. Mai sunt, bineinteles, si copiii, care „profita” inca de banii parintilor. Pretul mediu al unui joc de PC este 80 de lei.

DB: Ce planuri aveti pentru 2008 si 2009 in ceea ce priveste Best Distribution?
MS: Compania s-a aflat intr-o perioada de reconsolidare in ultimul timp si vom continua acest proces. Vrem de asemenea sa luam distributia Xbox pentru Romania, in prezent neexistand un distribuitor oficial autohton. Acest lucru s-ar putea intampla la finele lui 2008.