- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

Borbely: In ultimii 35 de ani au disparut 2.400 de hectare de plaja

17 May, 09:04 • Redactia DailyBusiness
Ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, a sustinut, intr-o conferinta de presa, ca exista studii care arata ca in ultimii 35 de ani au disparut 2.400 de hectare de plaja, iar daca nu se intervine cat mai repede, peste 22 de ani Romania va ramane cu foarte putina zona costiera.
Borbely: In ultimii 35 de ani au disparut 2.400 de hectare de plaja

„La sfarsitul lunii aprilie am semnat un ordin privind aplicatia de finantare pentru a pregati proiectul de investitii „Reducerea Eroziunii Costiere” din cadrul axei 5, domeniul de interventie 2. Pentru acest domeniu de interventie sunt alocate la cele 134 de milioane de euro”, a conchis ministrul, citat de Medifax.

Zona costiera a Romaniei are o lungime de 244 de kilometri si se afla in administrarea Administratiei Nationale Apele Romane, din cadrul Ministerului Mediului.

Conform unui studiu realizat in 2004 de specialisti ai Directiei Apele Romane Dobrogea-Litoral, retragerea medie a falezelor este estimata la aproximativ jumatate de metru pe an, procesul fiind intermitent, iar cordoanele litorale se caracterizeaza printr-un deficit sedimentar accentuat, ceea ce duce la o eroziune continua a acestora.

Specialistii considera ca, printre cauzele care au condus la producerea acestui fenomen, se numara scaderea cantitatii de aluviuni descarcate in Marea Neagra, ca urmare a amenajarilor hidrotehnice realizate in bazinul Dunarii, pe fluviu si in delta acestuia, precum si devierea sedimentelor transportate in lungul tarmului, ca urmare a unor modificari ale curentilor marini, cauzate de constructiile portuare si de cele situate de-a lungul coastei marine.