- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

Buget de peste 1 milion de euro pentru materialele promotionale ale brandului turistic

06 May, 10:46 • Redactia DailyBusiness
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului are un buget de circa 1,3 mil. euro pentru realizarea obiectelor si materialelor promotionale necesare brandului turistic, potrivit unui anunt al institutiei.
Buget de peste 1 milion de euro pentru materialele promotionale ale brandului turistic

Ministerul a
lansat licitatia publica pentru realizarea de obiecte si materiale promotionale
cu rol in promovarea brandului turistic al Romaniei.

Contractul este divizat pe
loturi: primul lot va include obiectele promotionale si are  o valoare estimata este de aproape 5,5 mil.
lei fara TVA, iar cel de-al doilea lot pentru materialele promotionale are o
valoare estimata la putin peste 14.400 lei fara TVA.
Finantarea este asigurata din fonduri europene
nerambursabile, prin Programul Operational Regional – Axa 5 – operatiunea „Crearea unei imagini pozitive a Romaniei ca destinatie
turistica prin definirea si promovarea brandului turistic national”. Criteriul
de atribuire al contractului este pretul cel mai scazut. 

Ofertantul trebuie sa depuna impreuna cu oferta tehnica si mostre pentru
obiectele promotionale solicitate in caietul de sarcini. Toate obiectele si materialele
promotionale vor fi inscriptionate cu elementele de identitate vizuala a brandului
de turism, in conformitate cu recomandarile din Manualul de Brand, precum si cu
cele prevazute in manualul de identitate vizuala ale Programului Operational
Regional.