Știri externe

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat pentru Banca de Investiții și Dezvoltare (BID)

26 Jun, 15:58 • Daniela Oancea
Comisia Europeană a aprobat vineri, în temeiul normelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat, măsurile notificate de România în favoarea Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID), instituția națională de promovare înființată pentru a sprijini investițiile și dezvoltarea economică, notează Agerpres.
Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat pentru Banca de Investiții și Dezvoltare (BID)

Comisia Europeană a aprobat un pachet care include o majorare de capital de 1 miliard de euro, finanțată parțial prin Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR), prelungirea cu trei ani a garanției de stat care susține operațiunile băncii, precum și extinderea mandatului BID către noi domenii de finanțare.

Comisia Europeană a acordat o aprobare în ianuarie 2023, când Executivul comunitar a autorizat înființarea BID cu un capital inițial de 1,6 miliarde de euro.

Potrivit Comisiei, România a notificat intenția de a consolida capacitatea instituției de a finanța investițiile și dezvoltarea economică prin majorarea bazei de capital cu 1 miliard de euro și prin prelungirea garanției de stat existente, care urma să expire în 2028, până la 31 decembrie 2032.

Din suma destinată majorării capitalului, 100 de milioane de euro vor proveni dintr-un împrumut acordat prin Mecanismul de Redresare și Reziliență.

Executivul comunitar arată că prelungirea garanției de stat va permite BID să continue mobilizarea finanțărilor pentru proiecte și beneficiari care întâmpină dificultăți în accesarea creditării de pe piață.

Printre aceștia se numără întreprinderile mici și mijlocii inovatoare, start-upurile care dispun de garanții limitate, precum și proiectele de infrastructură publică din domenii precum sănătatea, educația, utilitățile publice și energia din surse regenerabile, care necesită finanțare pe termen lung.

 Comisia Europeană a aprobat extinderea mandatului BID

Pe lângă activitățile deja autorizate, banca va putea finanța întreprinderi aflate în faza de extindere și proiecte din sectoare strategice, inclusiv apărare, producție de înaltă tehnologie, industrii bazate pe tehnologii avansate și securitate cibernetică.

În prezent, BID acordă împrumuturi, garanții și finanțări prin capitaluri proprii pentru investiții în domenii precum energia regenerabilă, infrastructura de bandă largă, infrastructura locală, porturile și aeroporturile, cu accent pe finanțarea IMM-urilor și a start-upurilor inovatoare.

Comisia Europeană a evaluat măsurile în baza articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, care permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activități economice în condiții specifice.

Potrivit evaluării, măsurile facilitează dezvoltarea unor sectoare care continuă să se confrunte cu deficite de finanțare și cu dificultăți în accesarea capitalului de pe piață.

Comisia apreciază că resursele suplimentare și extinderea mandatului vor permite BID să corecteze disfuncționalitățile identificate ale pieței și să susțină proiecte viabile care, în absența intervenției, ar întâmpina constrângeri de finanțare.

Executivul european subliniază că intervențiile BID vor rămâne limitate la domeniile în care există disfuncționalități ale pieței, iar finanțarea acordată nu va depăși nivelul necesar pentru atingerea obiectivelor de politică publică.

De asemenea, activitatea băncii va continua să fie supusă unor mecanisme de monitorizare și raportare, iar măsurile aprobate includ garanții menite să prevină excluderea investitorilor privați atunci când există soluții de finanțare disponibile pe piață.

În concluzie, Comisia Europeană a apreciat că măsurile sunt necesare, adecvate și proporționale și că acestea conțin suficiente garanții pentru a evita efecte negative nejustificate asupra concurenței și schimburilor comerciale din Uniunea Europeană.

Banca de Investiții și Dezvoltare a fost înființată în 2022 pentru a completa activitatea băncilor comerciale și pentru a facilita accesul la finanțare al companiilor și proiectelor care întâmpină dificultăți în obținerea capitalului de pe piață.

Potrivit regulilor europene, toate investițiile și reformele finanțate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență care implică ajutoare de stat trebuie notificate și aprobate în prealabil de Comisia Europeană, cu excepția cazurilor care se încadrează în schemele de exceptare prevăzute de legislația UE.

Citește și: Ce aduce nou Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID), cea de-a treia bancă de stat care operează în România

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...