Inteligenţa artificială va înghiţi 3% din electricitatea planetei până în 2030, alimentată de capcana economică a „Paradoxului Jevons”

Un nou raport realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite cu privire la costurile ecologice ale acestei tehnologii estimează că, până în anul 2030, consumul de energie al inteligenţei artificiale s-ar putea dubla.

Astfel, sectorul ar urma să ajungă la o pondere de 3% din totalul electricităţii mondiale, generând emisii de carbon egale cu cele ale Marii Britanii. Mai mult, sistemele de răcire ale centrelor de date ar putea epuiza 9,3 trilioane de litri de apă, o cantitate care depăşeşte necesarul anual de apă potabilă al întregii populaţii a globului.

În timp ce liderii din industrie şi companiile de tehnologie folosesc adesea argumentul că viitoarele modele AI vor deveni mai eficiente şi vor necesita mai puţine resurse pe măsură ce se perfecţionează, analiza ONU desfiinţează această logică aparent legitimă, catalogând-o drept o capcană.

Progresul inteligenței artificiale este guvernat de un principiu economic, cunoscut sub numele de „paradoxul Jevons”

Paradoxul Jevons, formulat de economistul William Stanley Jevons în secolul al XIX-lea în legătură cu utilizarea cărbunelui în Anglia, demonstrează că atunci când progresele tehnologice cresc eficienţa unei resurse, costurile scad, iar acest lucru duce la o utilizare extinsă şi la o creştere a consumului total, în loc de o scădere a acestuia.

Pe măsură ce modelele AI devin mai ieftine şi mai atractive pentru mediul de business, volumul de utilizare va exploda, erodând şi surclasând orice economii obţinute prin optimizarea tehnologică.

Dimensiunea actuală a acestei industrii este deja masivă, în condiţiile în care anul trecut centrele de date globale consumau la fel de multă energie electrică precum Arabia Saudită, ţară aflată pe locul 11 în topul celor mai mari consumatori mondiali.

Dacă proiecţiile de dublare a consumului se vor adeveri până în 2030, compensarea amprentei de carbon asociate ar necesita plantarea şi creşterea a 6,7 miliarde de copaci pe o perioadă de zece ani. În plus, centrele de date vor avea nevoie de terenuri fizice de aproape zece ori mai mari decât suprafaţa oraşului Mexico City.

Dincolo de presiunea directă asupra resurselor, raportul ONU scoate la suprafaţă o inechitate structurală profundă în arhitectura acestui boom tehnologic.

Doar 32 de naţiuni dispun de o infrastructură cloud specifică pentru inteligenţa artificială, iar 90% din această capacitate globală este concentrată în SUA şi China

Acest dezechilibru adânceşte decalajul digital dintre naţiunile care construiesc şi controlează aceste sisteme avansate şi cele care doar le consumă. Statele din a doua categorie ajung să poarte o povară disproporţionată asupra propriului mediu, cauzată de extracţia mineralelor critice şi de acumularea deşeurilor electronice.

Amprenta operaţională a inteligenţei artificiale este modelată de două forţe principale: volumul de utilizare şi tipul sarcinilor îndeplinite, de la generarea de text şi cod până la procesarea de imagini şi videoclipuri, fiecare necesitând niveluri diferite de efort computaţional.

Alegerea modelului AI de către o companie contează, deoarece fiecare sistem implică costuri energetice şi de mediu distincte

Pentru a evita un blocaj, raportul ONU propune o foaie de parcurs bazată pe transparenţă, eficienţă prin proiectare, echitate şi cooperare globală, solicitând o guvernanţă completă a lanţului valoric, de la aprovizionarea cu materii prime până la reciclarea în siguranţă a echipamentelor.

Omenirea trebuie să coreleze capacitatea tehnologică cu administrarea responsabilă a mediului, ceea ce înseamnă că raportarea datelor de mediu ar trebui să devină o parte obişnuită a dezvoltării AI, iar cererea de energie proiectată să fie integrată în planificarea climatică a statelor. Acest aspect devine critic în condiţiile în care guvernele adoptă accelerat tehnologia în sectorul public.

De exemplu, în Noua Zeelandă, deşi strategia naţională pentru AI a fost inspirată de principiile de dezvoltare durabilă ale OCDE, nu există nicio obligaţie legală de transparenţă privind efectele asupra mediului şi nicio autoritate care să monitorizeze emisiile.

În mod similar, Australia foloseşte AI în administraţie prin proiecte precum motorul Bowerbird al Arhivei Naţionale de Film şi Sunet sau instrumentele de procesare a cererilor din cadrul Departamentului pentru Afacerile Veteranilor.

Ambele ţări aplică o reglementare permisivă, de tip „soft”, bazată doar pe principii generale, abordare care riscă să ignore costul ecologic tot mai mare al tehnologiei.

În final, raportul avertizează că mediul natural rămâne pilonul fundamental pentru economie şi bunăstare, fiind momentul ca strategiile globale de inovare să fie regândite pentru a asigura un viitor tehnologic cu adevărat sustenabil.

Citește și: Noul centru de date AI al lui Elon Musk a transformat un orășel liniștit într-un vis urât