- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Bumbeneci Diana

Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să îmi stabilesc un obiectiv care să mă definească indiferent de negura vremii: să îmi creez o „amprentă” și la fiecare pas, să pot lăsa ceva frumos în urma mea. Am început să cochetez cu lumea vastă a jurnalismului încă de acum 10 ani, dar iată că și în prezent mă ocup de același lucru. Absolvent al Facultății de Științe ale Educației și al masterului de Jurnalism – Comunicare Organizațională, al masterului de Psihologie Clinică, Hipnoză și Intervenții Terapeutice de Scurtă Durată am învățat că puterea comunicării și a cuvântului bine spus, sau bine scris la momentul potrivit, ar putea schimba cu adevărat percepții, dar mai ales am învățat că să îi înțelegi pe ceilalți te va ajuta să te înțelegi pe tine. Am lucrat în televiziune, radio, redacții ale ziarelor cu peste 25 de ani vechime, iar de trei ani lucrez și în mediul online. La Daily Business voi crea o legătură de prietenie cu cititorii, prin materialele transmise cu obiectivitate, integritate și transparență. Prin studiul în psihologie și fotografia, am înțeles de ce este bine să transmiți frumosul celor din jur, iar ca absolvent al Cursului pentru Jurnaliștii care transmit din zone de conflict – organizat de Direcția de Informare și Relații Publice a Ministerului Apărării Naționale, am înțeles cât de important este să te menții un om neschimbat, înțelept și mai ales cu principii. Ei bine, toate acestea se vor putea vedea în materialele mele, realizate aici.
Beneficii pentru anumiți angajați. Se dau bani începând cu septembrie 2025
Beneficii pentru anumiți angajați. Se dau bani începând cu septembrie 2025
Șomaj 2024. Documente necesare pentru și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fără un loc de muncă
Șomaj 2024. Documente necesare pentru și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele ...
În 2024 companiile vor fi din ce în ce mai selective în recrutare. Motivul pentru care se impun limite
În 2024 companiile vor fi din ce în ce mai selective în recrutare. Motivul pentru care se impun limite
Se înființează un nou drum de mare interes în România. Valoarea proiectului trece de 5 milioane de euro
Se înființează un nou drum de mare interes în România. Valoarea proiectului trece de 5 milioane ...
ROBOR 12 ianuarie. BNR anunță ce se întâmplă cu creditele în lei la final de săptămână
ROBOR 12 ianuarie. BNR anunță ce se întâmplă cu creditele în lei la final de săptămână
Salariu majorat  cu 61%. Cine sunt românii care primesc mai mulți bani în 2024
Salariu majorat cu 61%. Cine sunt românii care primesc mai mulți bani în 2024
„Comoara” de 7 miliarde de euro pusă în joc pentru 100.000 de români. Anunțul AFIR
„Comoara” de 7 miliarde de euro pusă în joc pentru 100.000 de români. Anunțul AFIR
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, despre Schengen în 2024: „Este ireversibil”
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, despre Schengen în 2024: „Este ireversibil”
Meteo 12 ianuarie - 12 februarie. ANM anunță schimbări radicale de vreme în România
Meteo 12 ianuarie – 12 februarie. ANM anunță schimbări radicale de vreme în România
Salariu șofer de TIR în România. Este cel mai bine plătit job în 2024
Salariu șofer de TIR în România. Este cel mai bine plătit job în 2024
Incredibil! Cum se pregătește România de înmormântarea președinților
Incredibil! Cum se pregătește România de înmormântarea președinților
Ultim moment. Guvernul a aprobat ajutoarele de stat de aproape 3 miliarde lei
Ultim moment. Guvernul a aprobat ajutoarele de stat de aproape 3 miliarde lei
Mare atenție, pensionari! Se întâmplă vineri, 12 ianuarie 2024
Mare atenție, pensionari! Se întâmplă vineri, 12 ianuarie 2024
Curs schimb valutar 11 ianuarie. BNR anunță ce se întâmplă azi cu lira, euro, dolarul și gramul de aur
Curs schimb valutar 11 ianuarie. BNR anunță ce se întâmplă azi cu lira, euro, dolarul și gramul ...
Marcel Ciolacu, anunț major la început de an. „Deblocăm angajările pentru aproape 8.000 de posturi”
Marcel Ciolacu, anunț major la început de an. „Deblocăm angajările pentru aproape 8.000 de posturi”
Se schimbă radical vremea în România. ANM a anunțat când vine căldura
Se schimbă radical vremea în România. ANM a anunțat când vine căldura
ROBOR 11 ianuarie 2024. BNR anunță marea surpriză pentru milioanele de români cu credite la bancă
ROBOR 11 ianuarie 2024. BNR anunță marea surpriză pentru milioanele de români cu credite la bancă
Subvenție de 100 de euro pentru fiecare român. Ministrul Florin Barbu vorbește despre noi forme de sprijin în 2024
Subvenție de 100 de euro pentru fiecare român. Ministrul Florin Barbu vorbește despre noi forme de ...
Centura Buftea prinde contur. CNAIR semnează cu PORR contractul
Centura Buftea prinde contur. CNAIR semnează cu PORR contractul
Se dau 750 de lei gratis pentru o categorie de români. Cine poate primi banii
Se dau 750 de lei gratis pentru o categorie de români. Cine poate primi banii
Este cel mai căutat job din România în 2024. De ce beneficii pot avea parte românii
Este cel mai căutat job din România în 2024. De ce beneficii pot avea parte românii
Ședință de Guvern istorică. Se finanțează cel mai mare proiect de autostradă din România
Ședință de Guvern istorică. Se finanțează cel mai mare proiect de autostradă din România
Meteo 11-13 ianuarie 2024. România rămâne sub valul de aer polar
Meteo 11-13 ianuarie 2024. România rămâne sub valul de aer polar
Câți bani are o familie din România? Studiu INS: lunar, 6.432 lei ajung într-o gospodărie
Câți bani are o familie din România? Studiu INS: lunar, 6.432 lei ajung într-o gospodărie
Iluminarea spațiilor comerciale. Trenduri din care să te inspiri
Iluminarea spațiilor comerciale. Trenduri din care să te inspiri
Produs utilizat de sute de mii de români, scos de urgență de la vânzare. Ikea: „Risc de arsuri şi electrocutare”
Produs utilizat de sute de mii de români, scos de urgență de la vânzare. Ikea: „Risc de arsuri ...
Un nou studiu acaparează piața auto din România. Procentaluj mașinilor care au înregistrări de daune.
Un nou studiu acaparează piața auto din România. Procentaluj mașinilor care au înregistrări de ...
Școala de şoferi gratis pentru români. Cum poți beneficia de programul „Permis pentru viitor 2024
Școala de şoferi gratis pentru români. Cum poți beneficia de programul „Permis pentru viitor” ...
A început protestul transportatorilor! Traficul pe autostrada A1 București-Pitești, paralizat
A început protestul transportatorilor! Traficul pe autostrada A1 București-Pitești, paralizat
Ministrul Agriculturii, primul mesaj după amenințările privind protestul fermierilor. Florin Barbu: „Nu am primit nicio revendicare”
Ministrul Agriculturii, primul mesaj după amenințările privind protestul fermierilor. Florin Barbu: ...
Se aplică legea privind noul salariu! Sunt vizați toți românii cu o vechime în muncă mai mare de 2 ani
Se aplică legea privind noul salariu! Sunt vizați toți românii cu o vechime în muncă mai mare de ...
Marcel Boloș: Ne-am asumat reducerea fenomenelor de evaziune şi fraudă fiscală
Marcel Boloș: Ne-am asumat reducerea fenomenelor de evaziune şi fraudă fiscală
Anunțul momentului pentru românii cu rate la bancă. BNR anunță ROBOR 10 ianuarie
Anunțul momentului pentru românii cu rate la bancă. BNR anunță ROBOR 10 ianuarie
Marcel Boloș, mesaj pentru milioane de români care plătesc facturi. Principalele 3 greșeli pe care le fac oamenii
Marcel Boloș, mesaj pentru milioane de români care plătesc facturi. Principalele 3 greșeli pe care ...
Se schimbă cărțile de identitate! Ce schimbări vor aduce noile buletine cu CIP
Se schimbă cărțile de identitate! Ce schimbări vor aduce noile buletine cu CIP
Vești bune pentru peste 1 milion de români din Spania. Vor putea obține cetățenia spaniolă fără să renunțe la cea română
Vești bune pentru peste 1 milion de români din Spania. Vor putea obține cetățenia spaniolă fără ...
Locul din România în care un singur metru pătrat de teren costă 1 leu
Locul din România în care un singur metru pătrat de teren costă 1 leu
DiscoverEU 2024. Cine primește permis de călătorie gratuit pentru a explora diversitatea Europei
DiscoverEU 2024. Cine primește permis de călătorie gratuit pentru a explora diversitatea Europei
Meteo 10-12 ianuarie. ANM anunță o nouă răcire bruscă a vremii
Meteo 10-12 ianuarie. ANM anunță o nouă răcire bruscă a vremii
Poșta Română, anunț pentru toți beneficiarii cardurilor de energie în 2024
Poșta Română, anunț pentru toți beneficiarii cardurilor de energie în 2024
Românii ar putea plăti impozite în funcție de venituri. Planurile Guvernului pentru 2024
Românii ar putea plăti impozite în funcție de venituri. Planurile Guvernului pentru 2024
Cătălin Predoiu spune adevărul despre intrarea etapizată în Schengen. „Există o obligație stipulată în decizia Consiliului Uniunii Europene”
Cătălin Predoiu spune adevărul despre intrarea etapizată în Schengen. „Există o obligație stipulată ...
Zeci de mii de bucureșteni rămân în frig din cauza unei avarii majore. Sebastian Burduja: „Echipele de la ELCEN au luat deja măsuri rapide pentru a preveni o situaţie de îngheţ”
Zeci de mii de bucureșteni rămân în frig din cauza unei avarii majore. Sebastian Burduja: „Echipele ...
Cod rutier 2024. Se dau amenzi colosale pentru șoferii care nu dețin acest document
Cod rutier 2024. Se dau amenzi colosale pentru șoferii care nu dețin acest document
Prețul benzinei urmează să crească cu peste 500% în februarie. Locul în care are loc marea schimbare
Prețul benzinei urmează să crească cu peste 500% în februarie. Locul în care are loc marea schimbare
Vremea se schimbă drastic! Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni
Vremea se schimbă drastic! Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni
Spunem ADIO alimentelor ieftine. Măsura plafonării prețurilor la alimentele de bază expiră de la 1 februarie
Spunem ADIO alimentelor ieftine. Măsura plafonării prețurilor la alimentele de bază expiră de la ...
ROBOR 9 ianuarie. Anunțul momentului de la BNR pentru milioane de români care au rate
ROBOR 9 ianuarie. Anunțul momentului de la BNR pentru milioane de români care au rate
Cine poate ieși cu 5 ani mai devreme la pensie în România. Simona Bucura Oprescu: „Noua lege a pensiilor vine cu puncte suplimentare”
Cine poate ieși cu 5 ani mai devreme la pensie în România. Simona Bucura Oprescu: „Noua lege a pensiilor ...
Spunem ADIO programului Prima Casă 2024. Guvernul României face anunțul momentului
Spunem ADIO programului Prima Casă 2024. Guvernul României face anunțul momentului
La ce pensionari vor ajunge cei mai mulți bani. Daniel Baciu: „Vor avea creșteri spectaculoase! De peste 80%!”
La ce pensionari vor ajunge cei mai mulți bani. Daniel Baciu: „Vor avea creșteri spectaculoase! De ...
Liderul Sanitas București a răbufnit. Viorel Hușanu: „Un asistent medical câștigă la fel sau poate chiar mai puțin decât un om care vinde shaorma”
Liderul Sanitas București a răbufnit. Viorel Hușanu: „Un asistent medical câștigă la fel sau ...
Meteo 9-11 ianuarie. Gerul va fi resimțit puternic în România
Meteo 9-11 ianuarie. Gerul va fi resimțit puternic în România
Pentru uși de garaj și kit-uri de automatizări la rulouri exterioare apelează la Alexiana Group
Pentru uși de garaj și kit-uri de automatizări la rulouri exterioare apelează la Alexiana Group
5 zile libere în ianuarie 2024. Când se vor bucura românii de beneficiile oferite de Guvern
5 zile libere în ianuarie 2024. Când se vor bucura românii de beneficiile oferite de Guvern
Prag siberian de -30 de grade Celsius în România. ANM anunță unde se vor resimți cele mai scăzute temperaturi
Prag siberian de -30 de grade Celsius în România. ANM anunță unde se vor resimți cele mai scăzute ...
Zeci de școli închise din cauza ninsorilor. În ce zone nu merg elevii la școală pe 9 ianuarie
Zeci de școli închise din cauza ninsorilor. În ce zone nu merg elevii la școală pe 9 ianuarie
Ministrul Energiei dă de pământ cu Nicușor Dan. Sebastian Burduja: „Bucureştiul e exemplu de manual de eşec în ceea ce priveşte sistemul de termoficare”
Ministrul Energiei dă de pământ cu Nicușor Dan. Sebastian Burduja: „Bucureştiul e exemplu de manual ...
Ministrul Finanțelor spune adevărul despre costul colosal al alegerilor din 2024. „Sunt estimările noastre în acest moment”
Ministrul Finanțelor spune adevărul despre costul colosal al alegerilor din 2024. „Sunt estimările ...
Sezonul de schi începe la Sinaia. Românii se vor bucura de 4 pârtii
Sezonul de schi începe la Sinaia. Românii se vor bucura de 4 pârtii
Featured Articles
Engie a semnat un contract pentru gaze naturale cu Romgaz. Înțelegerea ajunge la aproape 1 milion de lei
Engie a semnat un contract pentru gaze naturale cu Romgaz. Înțelegerea ajunge la aproape 1 milion de lei
Datele Bursei de Valori București arată că Engie a semnat un contract de 1 milion de lei pentru furnizarea de…
Sondaj INSCOP alegeri locale 2024. Topul partidelor preferate de români
Sondaj INSCOP alegeri locale 2024. Topul partidelor preferate de români
Sondaj INSCOP pentru alegerile locale. Topul partidelor cu care românii votează pe 9 iunie 2024.
Cât vor încasa minerii și inginerii de la CE Oltenia ca primă de Paști
Cât vor încasa minerii și inginerii de la CE Oltenia ca primă de Paști
Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CE Oltenia) a anunțat data la care minerii și energeticienii vor primi bonusurile financiare cu ocazia…
5 soluții care pot scădea facturile bucureștenilor. Sebastian Burduja, declarații după avaria majoră de la reţeaua de termoficare
5 soluții care pot scădea facturile bucureștenilor. Sebastian Burduja, declarații după avaria majoră de la reţeaua ...
Sebastian Burduja explică cum ar putea să scadă facturile bucureșenilor la întreținere. Declarațiile candidatului PNL la Primăria Capitalei vin în…
Poșta Română anunță un nou serviciu pentru români. Cum vrea compania de stat să-și crească veniturile în 2024
Poșta Română anunță un nou serviciu pentru români. Cum vrea compania de stat să-și crească veniturile în 2024
Poșta Română anunță lansarea unei platforme prin care își scoate la închiriere imobilele și terenurile din portofoliul său. Compania transmite…