Aristide Blank, „poetul rătăcit în lumea afacerilor”. Povestea secretă a milionarului interbelic, fondatorul băncii Marmorosch Blank de pe Strada Doamnei din București

Într-o istorie a lumii bancare din prima jumătate a secolului trecut, Aristide Blank este un personaj special. Despre evreul născut în anul 1883 în casa bancherului Mauriciu Blank, unul dintre fondatorii băncii Marmorosch Blank, se scria la apogeul vieții sale că fusese ca un „poet rătăcit în lumea afacerilor”. În zilele noastre, doar clădirea de pe Strada Doamnei din București ne mai amintește de celebra familie de bancheri, poate și referințele unor istorici.

Aristide Blank, poveste din perioada interbelică

Despre banca amintită și de Marin Preda în paginile celui mai cunoscut roman al său, „Moromeții”, istoricul Dan Falcan scria:

„Banca Marmorosch Blank a luat ființă în 1848. Era o perioadă de renaștere națională, imediat după revoluția din 1848 și un bancher evreu, Iacob Marmorosch a înființat această bancă la care ulterior l-a luat asociat pe tânărul Mauriciu Blank, care când a devenit asociat avea sub 18 ani și practic să zicem, după 1870 când bătrânul Marmorosch s-a retras la Viena, unde a și murit, Mauriciu Blank a fost nu doar președintele Consiliului de Administrație, dar să zicem așa, factotumul în această bancă celebră Marmorosch Blank.”

Învierea. Povestea sărbătorii pascale de la paharul închinat în cinstea sultanului la consumerismul din secolul 21

O incursiune în istoria sărbătoririi de Înviere ne dezvăluie amănunte uluitoare, care pot intriga oamenii zilelor noastre dar nu miră pe niciun cetățean racordat la…

Paștele în vremea Ceaușeștilor. Povestea anilor ’80 în care Dumnezeu era interzis iar mieii erau marfă de contrabandă

Pentru tinerii vremurilor noastre, care în noaptea de Înviere dansează lasciv pe mesele cluburilor de fițe din marile orașe, prăpădind sute de euro pe roabe…

Fiul lui Mauriciu, Aristide, prelua afacerile tatălui tot la o vârstă fragedă, în 1914. Același Dan Falcan îl numește „un personaj fabulos”, comparându-l cu prinții din epoca renașterii și cu mafioții din Chicago al anilor 30. Se spune că Aristide, încă din adolescență, avea o personalitate bine definită, foarte puternică, „era un tip extraordinar de inteligent și de abil”. Argetoianu scria în propriile memorii că „voia să răstoarne întreaga lume cu această bancă relativ mică în ansamblul băncilor europene.”

În 1923 Aristide Blank duce Marmorosch Blank la apogeul instituțional, având deja  dedouăzeci și cinci sucursale în țară și patru peste hotare. Nu activează doar în domeniul bancar. Fondează o casă de editură care produce lucrări senzaționale din punctul de vedere al măiestriei graficienilor.

S-a scris mult despre prietenia dintre el și regele Carol al II-lea, prietenie care, evident, i-a netezit drumul către succes. Tot din lucrările lui Dan Falcan aflăm că „din 1930 până în 1932 a fost principalul consilier și sfetnic al lui Carol al II-lea”.

Cei doi se înțelegeau foarte bine, asemănându-se mult și din punctul de vedere al firilor visătoare: „visau la tot felul de lucruri, pe care putințele lor nu îi ajutau să le îndeplinească, unul voia să ajungă dictator, celălalt voia să ajungă stăpânul sistemului bancar din România și eventual, din Europa, dar aveau proiecte din astea foarte fantasmagorice și se înțelegeau foarte bine.”

În anul 1931 criza ce lovise puternic întreaga planetă are ca efect și închiderea celei mai puternice bănci din România acelor ani. Prietenul Carol al II-lea încearcă toate căile posibile pentru a-și ajuta partenerul, face lobby pe lângă guvernanți, apelează la orice mijloc pentru a salva Banca Marmorosch Blank.

Istoricul Georgeta Filitti a abordat perioada aceasta, oferind detalii despre momentele de panică ale lui Aristide, care se gândește că aducerea unor fonduri din Anglia ar putea salva situația. Când comuniștii au preluat țara, nu a mai putut face însă nimic, a ajuns acolo unde au ajuns aproape toți milionarii vremurilor, la închisoare. Înainte de acest moment, în perioada 1945-1947 a fost parte a planului regimului comunist de a duce tratative economice cu Anglia și Franța. Este arestat în 1952 și primește o condamnare de 20 de ani de temniță grea. La presiunea Occidentului, primește permisiunea de a se stabili în capitala Franței. Aici, în frumosul Paris, departe de ororile comuniștilor, moare la 77 de ani.

Viața și moștenirea lui Aristide Blank nu pot fi consemnate însă în doar câteva rânduri. Personalitate de o rară complexitate, Aristide Blank a studiat drept și filosofie, a fost un nume sonor în lumea financiară internațională. Nu este o exagerare dacă spunem că a influențat decisiv politica românească a perioadei interbelice.

Începutul anului 1915 îl găsea pe Aristide Blank la Londra. Tânărul bancher negocia un teribil împrumut de 150 de milioane, fapt despre care I.G. Duca va spune peste ani că a fost un moment de referință, practic începutul alianței noastre cu Antanta. A apărut o biografie atât în limba română cât și în cea germane, semnată cu pseudonimul Hyperion. În această lucrate Blank era descris ca fiind „un exponent al burgheziei financiare, nu avea ce căuta în viața publică”, un om care prefera să spună adevărul mereu și acest fapt nu îl făcea dezagreabil partidelor politice. Cu toate acestea nu i s-a permis accesul la putere.

Renegatul rege Carol al II lea benefiziază de suportul legăturilor internaționale ale lui Aristide Blank. Mulți istorici cred că fără ajutorul acestuia, lui Carol i-ar fi fost mult mai greu să revină pe tronul României.

Sâmbătă, 31 ianuarie 1920, Regina Maria, aflată la Cotroceni, îl salută, după terminarea audienței, pe Blank, apoi notează în jurnal:

„O audiență interesantă, pentru că el este unul dintre cei mai energici tineri, un bancher evreu, filantrop, dar și om de afaceri. El a fost acuzat că a împrumutat bani familiei lui Zizi, de fapt a fost acuzat că a finanțat pe inamicii noștri simpatizanți ai Internaționalei socialiste.”

Aristide se apără

Aristide Blank venise să protesteze, susținând că nu a făcut și nu ar face niciodată asemenea fapte. O încredințează pe regină că, desi nu este regalist din convingere, este de partea familiei regale.

Scurt timp după întâlnirea cu Regina Maria, Aristide Blank devine finanțatorul celebrei camarilei regale după revenirea lui Carol al II lea și proclamarea lui ca rege. Sunt cunoscute și atențiile frecvente oferite Elenei Lupescu, dintre care celebre sunt suma de 11 milioane de lei, folosită de amanta regală pentru achiziționarea vilei din Aleea Vulpache. Despre cei doi, rege și finanțator, Constantin Argetoianu scria că ambii erau „victimele unei imaginații hipertrofiate a unor anomalii de ordin sexual”. Apropierea de rege s-a realizat și menținut exclusiv prin Elena Lupescu.

O altă personalitate puternică din anturajul lui Aristide Blank a fost Nicolae Titulescu. Falimentul Băncii Marmarosch-Blank a scos la lumina și faptul că diplomatul oltean avea o datorie personală de 14 milioane de lei la influentul bancher. Se crede că Nicolae Tabacovici, apropiat și de Carol al II-lea, director la banca lui Blank, ulterior delegat al României la Micia Înțelegere, a fost omul de legătură. Tabacovici a fost, asemenea lui Blank, foarte apropiat de cuplul Carol-Elena, în urma acestor relații obținând la un moment dat postul de șef al Căilor Ferate Române. Spre deosebire de Blank, Tabacovici adora să inspire teamă, folosind în acest scop relațiile sale cu „Banque de Paris et Pays-Bas” și apropierea de camarilă.

Mai bine prieten, decât dușman

În jurnalul lui Constantin Argetoianu sunt consemnate la 2 februarie 1935 următoarele referințe la Tabacovici: „Date fiind relațiile lui, e mai bine să-l am cu mine decât în contra mea”.

Aristide Blank a ajuns mai târziu pe lista condamnaților la moarte a legionarilor, despre o tentativă de asasinare scriind același Argetoianu la 6 mai 1935:

„În noaptea de luni spre marți un tânăr student l-a așteptat pe Aristide Blank la ieșirea redacției ziarului Le Moment, unde acesta petrecuse seara. Din fericire, acesta părăsise localul mai devreme, așa încât atacatorul nu a mai dat decât peste Hefter și colonelul Angelescu care au plecat împreună și cei din urmă. De necaz că-l pierduse pe Blank, studentul l-a rănit grav pe Hefter”.

Povestea lui Aristide Blank și a succesului său este țesută cu firul influenței cumpărate. După preluarea acțiunilor băncii alături de bancherul maghiar Szoepkes şi de Nicolae Tabacovici, Blank a început să recruteze oamenii politici apelând la o strategie simplă, oferirea unor posturi remunerate extraordinar în consiliul de administraţie al băncii. Dintre personalitățile politice ale acelor ani care au beneficiat de aceste avantaje amintim pe Grigore Filipescu, preşedintele Partidului Conservator, Alexandru Constantinescu, ministru cu portofolii în toate guvernele liberale, Grigore Iunian, ministru de finanţe, I.Gh. Duca, prim ministru, Alexandru Vaida Voievod, prim-ministru în perioada 1932-1933.

Ai mai putea citi: Dumitru Mociorniță – țăranul care i-a încălțat pe români, dar a murit desculț! Finalul tragic al deținătorului Fabricii Pionierul și Tăbăcăriei Naționale. O avere de 370 de miliarde de lei făcută din afaceri cu Armata Română, furată peste noapte

Cealaltă metodă de a cumpăra bunăvoință politică era aceea a cărei victimă i-a căzut și Nicolae Titulescu: oferirea de împrumuturi fără dobândă şi cu avantaje deosebite.

Aristide Blank a fost fondator al Editurii Cultura Națională și a colaborat cu ziare ca „Adevărul” sau „Dimineața”. „Cultura Naţională” era de fapt și numele unei societăți care, conform istoricului Anton Caragea, „tipărea 80% din presa de mare tiraj, plătind condeie precum profesorul universitar Nae Ionescu”.

Cu toate aceste „arme” bine pregătite, Aristide Blank a început să fie un veritabil jucător în lumea politică, implicându-se încă din 1927, imediat după decesul lui Ferdinand, în luptele pentru putere de la București. Îl ajută pe Carol să revină pe tron, după trei ani în care absolut toate ziarele controlate de el au scris despre această revenire ca fiind una de bun augur.

În „Pagini de istorie ascunsă”, Anton Caragea tratează acest subiect vast al cooperării dintre regele Carol al II lea și Blank, cooperare care a stat la baza extinderii afacerilor bancherului. Astfel statul îi vindea fabrici la prețuri minimale, Aristide împrumuta tot de la stat bani pentru a face aceste achiziții, iar Banca Națională îl ajuta, prompt. Caragea scrie și că atunci „când s-a căsătorit la Paris, l-a avut ca martor pe ministrul afacerilor externe Nicolae Titulescu şi pe ambasadorul SUA în Franţa, Myrton Heverick”.

Vezi și: Nicolae Malaxa – între avere, corupție, politică și exil în România interbelică. Povestea marelui întreprinzător român care a deținut Uzinele Malaxa, locomotiva cu același nume și fabrica de ulei vegetal „Mândra” din Bârlad

Vara anului 1930. Experți ai Societăţii Naţiunilor fac un raport în care consemnează că banca lui Aristide Blank are un deficit de 1,8 miliarde lei. Colapsul instituției bancare ar fi însemnat un lanț de tragedii. Peste 30 de mii de oameni își câștigau existența lucrând în unități aflate în proprietatea băncii care deținea și depozite ce totalizau un miliard de lei.

Băncile începuseră deja să falimenteze, una după alta. Statul român îi oferă lui Aristide Blank în iunie 1931 suma de  800 de milioane de lei, ținându-l în viață pentru o perioadă. Se încerca salvarea favoritului regal, dar cu sacrificii enorme: amintim numai că militarii nu își mai primiseră soldele, iar funcționarilor li se operaseră tăieri ale veniturilor în procente de 60%.

Epopeea a continuat cu un scenariu nefericit pentru Blank, scenariu început odată cu numirea lui Mihai Manoilescu la conducerea Băncii Naționale. În anul 1931, deficitul Băncii Marmorosch-Blank atinsese deja 3 miliarde de lei, moment în care prietenii lui Blank de la guvernare au încercat să realizeze fuzionarea tuturor băncilor, soluție refuzată de bancheri. Manoilescu era pus în fața unei alegeri grele și, fiind un adept al disciplinei financiare, a ales. A anunţat limpede că nu va distruge națiunea pentru a-l salva pe Blank.

Finalul a însemnat falimentul Băncii Marmorosch-Blank, faliment ce a scos la lumină documente ce probau existența unor sume enorme ce au stat la baza măririi și decăderii imperiului financiar al lui Aristide Blank.

„De la salariile conducătorilor băncii, de 1,5 milioane de lei lunar, până la banii daţi de stat spre a-l susţine pe Blank: 4 miliarde de lei. Nu în ultimul rând vor figura sume de 770 milioane de lei date de Blank principalelor personalităţi drept comision, mită sau ajutor nerambursabil. Falsificările actelor contabile însemnau suma de 1,4 miliarde de lei în doar patru ani”, scrie istoricul Anton Caragea.

Paradoxal (sau nu?), Aristide Blank nu a fost subiectul unei anchete sau al unei acțiuni coordonate de instituții judecătorești. A murit, în orașul luminilor, în 1960.

Ai mai putea citi: Barbu Drugă, boierul cu viața furată de comuniști! Povestea unuia dintre cei mai bogați români de la 1800 care a deținut Moara Craiova cu sute de angajați, un castel și Portul Cetate