De ce românii sunt obsedați de mașini de lux? Fac ce au făcut și strămoșii lor: În anii 1800, Bucureștiul era plin de trăsuri de lux

Parada trăsurilor de lux din Capitala anilor 1800 i-a surprins și pe călătorii străini. „Primul lucru care m-a izbit pe uliți era mulțimea trăsurilor elegante care mergeau în toate direcțiile sau care stăteau în fața ușilor. Erau nespus de arătoase și bătătoare la ochi, strălucind de poleială și toate păreau noi-nouțe”,  scria un nobil englez care a vizitat Țările Române în 1830.

Diverse documente istorice arată că trăsura nu era privită neapărat din perspectiva unui mijloc de transport util în deplasare, ci mai degrabă al unui simbol al statutului social.

La sfârșitul secolului al 18-lea și începutul secolului al 19-lea, era mare rușine pentru un boier să fie văzut mergând pe jos prin capitală. Toți aveau calești, butcă sau rădvan, cu care se plimbau prin oraș din zori și până-n seară: mergeau cu ele la Curtea domnească, la dregătorii cu treburi sau în vizită unii la alții. Treceau în viteză, trași de echipaje cu 2 sau 4 cai, pe străzile nepavate ale Bucureștilor sau pe arterele mai mari, podite cu bârne, unde vara ridicau nori de praf, iar toamna sau primăvara împroșcau totul în cale cu noroi, informează Via Bucuresti.

Erau de asemenea la mare căutare caleștile poleite cu aur, pe care proprietarii le afișau cu mare fast prin oraș. Documentele istorice, de exemplu, scriau că Domnitorul Nicolae Mavrogheni se plimba, în secolul al 18-lea, într-o caleașcă poleită trasă de 4 cerbi cu coarnele de aur:

„Din cele auzite de la înaintașii săi, Ion Ghica ne spune că domnul Nicolae Mavrogheni, în anumite zile, după amiază, obișnuia să se ducă la plimbare prin oraș (…). Plimbarea o făcea „răsturnat într-o caleașcă poleită, trasă de patru cerbi cu coarnele de aur, înconjurat de ciohodari cu fuste albe și cu ișlice rotunde de samur pe cap, de arnăuți și de șoitari cu căciuli lungi de postav pestriț, împodobite cu coade de vulpi și cu clopoței care jucau chiocecurile pe lângă trăsura domnească,” scriu istoricii.

Un cântec popular menționează că și soția domnitorului Alexandru Moruzi umbla într-o caleașcă aurită:

„Doamna trece în rădvan/În rădvanul aurit/Cu tot coșul poleit/Ocolit de ciohodari, tras de patru armăsari,” informează sursa citată

Documentele vremii arată că, deși drumurile marilor orașe de la acea vreme erau într-o stare deplorabilă (ca în zilele noastre, dealtfel), boierii cheltuiau sume considerabile pentru a impresiona cu trăsurile lor de lux.

Această dorință de a impresiona cu orice preț a fost observată și de Robert Walsh, un nobil englez, aflat în călătorie de la Istanbul, la Londra, în anii 1820, prin București. El și-a scris impresiile în lucrarea „Călători străini prin țările române, secolul XIX 1822-1830”. Nobilul englez se arăta surprins de faptul că trăsurile respective erau făcute doar să atragă privirile, dar se dovedeau a fi o adevărată pagubă pentru buget, întrucât se stricau într-un timp foarte scurt.

Citește și: Nici luxul nu mai e ce-a fost! Magazinele Louis Vuitton vor stinge lumina între 10 seara și 7 dimineața

Robert Walsh descrie cu lux de amănunte contrastul dintre opulența boierilor și hainele sărăcăcioase ale servitorilor.

„Într-unul din aceste vehicule bătătoare la ochi stă câte un boier gras, învelit într-o blană scumpă, cu un calpac enorm, adica un fel de tichie de o formă ciudată alcătuită din două calote mari care se ridică una deasupra celeilalte și care sunt acoperite cu catifea verde sau roșie. În față stă vizitiul care prezintă un contrast puternic cu stăpânul său. El este de obicei un individ înalt, murdar, îmbrăcat cu o haină lungă pe deasupra, cenușie, murdară și ruptă; capul său este acoperit cu o pălărie mare vulpeasca de pâslă. Acest amestec barbar de lux și de mizerie l-au împrumutat românii, pare-se, de la ruși,” scria nobilul englez.

La rândul său, F. G. Laurencon, un călător străin francez ajuns în București prin 1822 și-a împărtășit impresiile pe tema numărului mare de trăsuri de lux din acea vreme care se găseau pe străzile Capitalei:

„Viena funizează Țării Românești un mare număr de calești, dintre cele mai elegante trăsuri închise, mobile și sticlărie. Cred că în raport cu populația, sunt puține în Europa orașele unde să se găsească un număr atât de mare de echipaje ca la București. Fiecare negustoraș și-l avea pe al său și boierii și le reînnoiau pe ale lor în fiecare an,” scria călătorul francez

Metehnele secolelor trecute în ceea ce privește ostentația cu care îmbogățiții vremii își etalau trăsurile vin, încă o dată, să ne demonstreze că obiceiurile se transmit din moși strămoși și mai ales, că istoria se repetă.