Finante-Banci

Dacă scăpăm de inflație, intrăm în recesiune. Avertismentul unui economist: „La noi este încurajat comportamentul iresponsabil”

25 Oct, 09:04 • Gabriela Andreescu
„Avem o problema majoră. Ținta de inflație pe care o dădea BNR era de 2,5% și noi avem 16% în acest moment. Cred că am ratat ținta foarte serios în momentul acesta, iar lucrul ăsta o să se reflecte negativ în foarte multe domenii”, atenționează Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea București
Dacă scăpăm de inflație, intrăm în recesiune. Avertismentul unui economist: „La noi este încurajat comportamentul iresponsabil”

Christian Năsulea vorbește, într-un interviu pentru „Adevărul”, despre situația economică actuală dar și despre eventualele tendințe ale economiei românești în viitorul apropiat. În opinia sa, comportamentul financiar irațional al românilor afectează în mod negativ mersul economiei, în ciuda eforturilor BNR de a ține inflația sub control.

Profesorul de economie a realizat, în acest an, alături de alţi profesori de la ASE Bucureşti şi UBB Cluj, un studiu privind creşterea preţurilor şi erorile care au determinat acest lucru. Studiul respectiv face parte dintr-o cercetare care a fost coordonată de Epic Center Network, o reţea de institute cu sediul la Londra şi care are diverse colaborări şi oferă consiliere Parlamentului European, Comisiei Europene şi Marii Britanii.

Profesorul a atras atenția cu privire la ritmul galopant al inflației, mult peste cea prognozată de BNR:

„Avem o problema majoră. Ținta de inflație pe care o dădea BNR era de 2,5% și noi avem 16% în acest moment. Cred că am ratat ținta foarte serios în momentul acesta, iar lucrul ăsta o să se reflecte negativ în foarte multe domenii”, atenționează profesorul.

Specialistul în economie consideră că Banca Națională a României a reacționat exemplar în lupta cu inflația, chiar mai bine decât a făcut-o Banca Centrală Europeană. În opinia lui Năsulea, o bună parte din inflația cu care se confruntă acum Europa, inclusiv România, ar fi cauzată și de ezitările instituției bancare europene.

„Din păcate, pentru o țară ca România, rezultatul acestei situații este că și la noi este încurajat comportamentul iresponsabil, pentru că românii folosesc foarte mult euro ca monedă de schimb”, susține profesorul.

Pe de altă parte, Christian Năsulea rămâne optimist în privința evoluției inflației. El consideră că, dacă BNR va continua politica derulată până în prezent și nu vor apărea și alte probleme majore economice la nivel european, inflația ar putea să înceapă să scadă în curând. Acest fapt nu înseamnă și sfârșitul problemelor din economie, avertizează specialistul.

„S-ar putea ca inflația să fie temperată înainte de sfârșitul anului. Adică s-ar putea să nu vorbim de cifre care să depășească 17% pe datele oficiale. Adică există o șansă dacă politica BNR își face treaba în continuare, dacă nu mai apare vreun alt șoc pe piețe care să determine creșteri neașteptate pe vreo categorie de produse anume. Așa s-ar putea să ajungem în martie cu o inflație care să fie, aș spera, sub 16%”, mai spune profesorul.

Christian Năsulea prognozează că următoarea perioadă va fi caracterizată de incertitudini și riscuri, unde evoluția inflației reprezintă marea necunoscută. Puterea de cumpărare și nivelul de trai al populației vor continua să scadă, determinată în principal de evoluția prețurilor energiei. Noi creșteri ale cotației gazelor și energiei electrice ar pune presiune și ar alimenta și mai mult inflația, consideră profesorul în economie.

Profesorul de economie Christian Năsulea consideră că, dacă scăpăm de inflație, o să intrăm în recesiune
Profesorul de economie Christian Năsulea consideră că, dacă scăpăm de inflație, o să intrăm în recesiune

Dacă scăpăm de inflație, intrăm în recesiune

În cazul creșterii accelerate a inflației, factorii de decizie se vor vedea forțați să ia măsuri dure de potolire a acestui fenomen, iar exact aceste măsuri vor împinge economia în recesiune.

O serie de specialiști consideră că o perioadă de recesiune este necesară pentru a opri inflația ducând la scăderea prețurilor. Pe de altă parte, recesiunea înseamnă și risc ridicat de criză, șomaj ridicat și probleme sociale într-o perioadă și așa dificilă, cu războiul la granițele țării.

Citește și: România va produce energie termică și electrică din nămol! Unde va avea loc premiera națională?

O recesiune înseamnă mai puține locuri de muncă, iar aceasta implică neplata ratelor la bănci și eventual confiscarea proprietăților. Întrucât oamenii dați afară din case sunt o adevărată bombă cu ceas în toată Europa, specialistul în economie spune că este esențial ca recesiunea să nu fie nici ea una abruptă și să nu ducă la scăderi catastrofale ale economiei, așa cum există unele prognoze la nivel mondial.

„Recesiunea despre care se vorbește, pe toate calculele făcute de experții care lucrează pe domeniul acesta, este greu de evitat. În foarte multe prognoze se vorbește oricum de o recesiune, recesiunea de baza, cea de două trimestre. Și argumentele colegilor cu care am discutat sunt greu de refuzat. S-ar putea ca dușul rece al recesiunii să fie necesar tocmai ca să putem opri inflația. E posibil ca oamenii, consumatorii, în lipsa acestui duș rece, să nu se responsabilizeze. Și atunci, în lipsa responsabilizării, este posibil să vedem inflație cu două cifre și anul viitor, ceea ce ar fi foarte rău, poate chiar mai rău”, susține profesorul.

Soluțiile propuse de Christian Năsulea pentru atenuarea unei recesiuni economice severe

În opinia specialistului în economie, principalele soluții pentru a nu se ajunge la o adevărată criză sunt exploatarea unor noi zăcăminte de gaze. Acestea ar duce la ieftinirea energiei și implicit la scăderea prețurilor;

Investițiile susținute în infrastructură, ar impulsiona dezvoltarea economică;

Reducerea cheltuielilor pentru aparatul bugetar ar implica extra fonduri pentru a putea fi injectate în economie;

O continuare a politice monetare ferme a BNR, care, până în prezent, s-a dovedit a fi un bun manager al crizei.

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult
Alte articole
Scandal la AEP: Jumătate dintre angajați nu au dat niciodată concurs. Adrian Țuțuianu propune reducerea a 180 de posturi
Scandal la AEP: Jumătate dintre angajați nu au dat niciodată concurs. Adrian Țuțuianu propune reducerea ...
România își menține obiectivul de aderare la OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general al organizației
România își menține obiectivul de aderare la OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general ...
Scandalul raportărilor din PNRR se amplifică. Dragoș Pîslaru îl acuză pe Florin Manole că ascunde cine a întocmit lista cu persoanele decedate
Scandalul raportărilor din PNRR se amplifică. Dragoș Pîslaru îl acuză pe Florin Manole că ascunde ...
Dominic Fritz îi cere liderului AfD să își ceară scuze românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”
Dominic Fritz îi cere liderului AfD să își ceară scuze românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea viitorilor diplomați
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea ...
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și peste program”
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și ...
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele de euro din PNRR
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele ...
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări privind prezența militară americană
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări ...
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar de vin fiert la Sibiu, Brașov și Craiova
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar ...
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru – presa israeliană
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru ...
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din ...
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin fără câștigător clar
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin ...
Premierul Luca Niculescu promite sprijin pentru indexarea pensiilor și debirocratizare, după întâlnirea cu liderii sindicatelor
Premierul Luca Niculescu promite sprijin pentru indexarea pensiilor și debirocratizare, după întâlnirea ...
Două aeronave spaniole F-18 au fost ridicate de la Mihail Kogălniceanu după detectarea unor drone în apropierea frontierei cu România
Două aeronave spaniole F-18 au fost ridicate de la Mihail Kogălniceanu după detectarea unor drone ...