- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Adevăratul motiv pentru care impozitele românilor vor exploda în 2025. „Nu îşi vor permite aceste taxe mai mari pentru proprietăţile lor”

27 Mar, 23:50 • Bumbeneci Diana
Statul nu va ierta românii care dețin proprietăți. Din 2025 vor exploda impozitele pe proprietăți imobiliare.
Adevăratul motiv pentru care impozitele românilor vor exploda în 2025. „Nu îşi vor permite aceste taxe mai mari pentru proprietăţile lor”

Impozitele stabilite pentru proprietăți precum imobile și terenuri vor crește extrem de mult începând cu anul 2025, acest lucru nefiind o surpriză pentru români. Taxele colectate și utilizate de autoritățile locale vor fi mai mari imediat ce vor intra în vigoare prevederile stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 16/2022, care schimbă esenţial modul de calcul al acestor impozite, potrivit unei analize EY România.

Motivul pentru care impozitele vor crește atât de mult în 2025

„Anul 2025 pare atât de îndepărtat acum, când abia a început 2024, dar contribuabilii, persoane fizice şi juridice deopotrivă, trebuie să ştie că, pe lângă creşterile de impozite din acest an, peste numai 9 luni îi aşteaptă noi majorări, de data aceasta pe segmentul taxelor locale pe proprietate. Este vorba despre prevederi care schimbă esenţial modul de calcul al acestora, stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 16/2022, care ar fi urmat să fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2023.

âUlterior, autorităţile au revenit şi au decis amânarea intrării în vigoare, pentru data de 1 ianuarie 2025. Anul în curs a venit deja cu majorări ale altor taxe şi modificări legislative pe baza cărora povara fiscală creşte în 2024, astfel că amânarea aplicării noilor reguli de calcul a taxelor locale a fost binevenită.

Este important de ştiut însă că, în urma aplicării noilor reglementări, de anul viitor, creşterea taxelor şi impozitelor pe proprietăţi (imobile şi terenuri), colectate şi utilizate de autorităţile locale, este inevitabilă„, se menţionează într-un material semnat de Alex Milcev, liderul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică, EY România.

Statul îi recompensează pe românii care își plătesc impozitul la timp
impozite

Care este principalul motiv de îngrijorare?

După părerea specialistului, primul factor care a provocat schimbarea modului de calcul al acestor taxe ţine strict de contextul intern, la nivelul țării, unde ne confruntăm cu situaţia în care bugetele locale nu colectează suficiente venituri din taxe şi impozite care să acopere cheltuielile locale, astfel încât să lase loc investiţiilor.  În acest sens, Unitățile Administrativ Teritoriale  cer constant completări din bugetul de stat, astfel că acestea concurează, de fapt, cu îndeplinirea unor obiective şi investiţii macroeconomice, strategice şi de interes naţional.

Bugetul naţional suferă deja de ‘necolectare’, ştiut fiind faptul că România se situează la coada clasamentului european, ca grad de colectare a taxelor în PIB (27% versus 42% media europeană). În cele mai multe ţări din UE, autorităţile locale se finanţează masiv din taxele locale şi mai puţin de la bugetul central”, precizează sursa citată.

Un al doilea factor, intrinsec legat de primul menționat, este reprezentat recomandările forurilor internaţionale, cum este Fondul Monetar Internaţional (FMI), OCDE şi desigur Comisia Europeană, menţionează Milcev.

„De exemplu, foarte recent, FMI a reiterat necesitatea ca România să ia măsuri pentru a elimina presiunile pe bugetul de stat, care vin inclusiv dinspre autorităţile locale. Experţii FMI consideră că veniturile fiscale ale României, fiind sub nivelul celor din alte ţări europene, nu pot susţine dezvoltarea serviciilor publice la nivelul statelor UE.

De aceea, se impune o reformă profundă a politicilor fiscale: reforma impozitului pe venit, reforma TVA, taxe ecologice, reforma pensiilor, dar şi a sistemului de impozitare a proprietăţilor. De notat faptul că nu este vorba doar despre problema realocării între bugete, ci şi despre faptul că actualele taxe locale pe proprietate sunt mult mai mici faţă de media europeană, atât în valori absolute, cât şi relative„, punctează reprezentantul EY România.

În acest sens, potrivit  statisticilor oficiale, taxele de proprietate la nivelul UE în 2022 au reprezentat în jur de 2,7% din total taxe colectate, când în România acest procent este de numai 0,4%, chiar şi acest nivel fiind în scădere faţă de procentul de 0,9% colectat între 2013 – 2015.

În acest context, paradigma taxelor locale se va schimba radical: din dependente de centru, autorităţile locale vor trebui să devină din ce în ce mai autonome, se arată în analiza citată. Soluţia este o combinaţie între un mod de calcul diferit de cel actual pentru impunerea proprietăţilor, care va duce la creşteri de taxe, şi o mai bună administrare a banului public, prin cheltuieli echilibrate şi investiţii în folosul comunităţii.

Ai mai putea citi azi și: Jobul plătit cu 60.000 de euro la care nici nu trebuie să muncești prea mult

Practic, vorbim despre două elemente importante în această schimbare. În primul rând, la clădiri (unde se colectează sumele cele mai mari) se modifică intervalele de impunere, prin eliminarea plafonului maximal, care va fi de minimum 0,1% pentru rezidenţiale (azi se situează între 0,08% şi 0,2%) şi minimum 0,5% la nerezidenţiale (azi e între 0,2% – 1,3%). Deci, autorităţile locale vor putea ajusta taxa flexibil, în funcţie de propriile nevoi şi desigur în funcţie de ‘cerere’ şi ‘ofertă’, adică atractivitatea localităţii pentru rezidenţi şi investitori”, a conchis autorul analizei.

În al doilea rând, taxele pe proprietate pentru persoane fizice se calculează acum pe baza unor cifre neadaptate la valoarea de piaţă a momentului. Prin noile reglementări, baza de impozitare se va stabili în funcţie de valoarea clădirilor şi a terenurilor pe care sunt amplasate, ce va fi cuprinsă în studiile de piaţă referitoare la valorile orientative privind proprietăţile imobiliare din România, administrate de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNR), explică specialistul.

„Este adevărat, aici există o dezbatere separată referitoare la cât de potrivită este această abordare, dar lucrurile se vor lămuri probabil în a doua jumătate a acestui an”, a adăugat el.

„Ce va însemna acest lucru pentru fiecare dintre noi? Dacă vorbim despre persoane fizice, să ne aducem aminte că România e pe locul 1 din UE la procentul de populaţie proprietară de imobile – peste 90% dintre români stau într-o locuinţă proprietate proprie. Toate aceste persoane vor avea un cost sporit în mod semnificativ faţă de cel actual, începând din 2025, care va reflecta şi va fi mai aproape de valoarea adevărată a proprietăţii, iar acest aspect ar putea să producă consecinţe pe termen lung.

Dacă ar fi să dăm un singur exemplu, previzibil, este migrarea înspre zone mai ieftine a celor care nu îşi vor permite aceste taxe mai mari pentru proprietăţile lor. Dacă vorbim despre persoane juridice, deciziile de a construi o fabrică, un parc industrial sau un depozit vor fi influenţate în mai mare măsură de nivelul taxelor locale comparativ cu perioadele anterioare, întrucât EBITDA şi randamentul investiţional se vor afla sub o presiune mai mare decât au fost până acum”, susţine reprezentantul EY România.

Ai putea citi: Peste 1 milion de pensionari vor pierde bani după marea recalculare din septembrie! Anunțul CNPP

Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult