Știri interne

Ajutoare de la stat de 10 milioane de lei. Cine sunt beneficiarii. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis

06 Jul, 14:27 • Stefan Simion
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru aprobarea ordonanţei Guvernului 27/2022 privind reglementarea unor măsuri financiare prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară, informează Administraţia Prezidenţială.
Ajutoare de la stat de 10 milioane de lei. Cine sunt beneficiarii. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis

Ajutoare de la stat de 10 milioane de lei. Legea prevede revalorizarea resurselor deja existente, reduse la stadiul de deşeuri, care poluează întreg teritoriul naţional, dar şi teritoriile statelor învecinate, prin acţiunea apelor curgătoare. În acelaşi timp, componenta de cercetare şi dezvoltare va permite obţinerea unui avantaj competitiv în economia globală, iar digitalizarea implicată va crea noi activităţi şi procese purtătoare de valoare sau le va eficientiza pe cele deja existente.

Scopul acestor ajutoare de minimis este acela de a stimula realizarea unor investiţii şi a unor categorii de activităţi cu finanţare din fonduri de la bugetul de stat, astfel cum sunt prevăzute în prezenta ordonanţă, în scopul tranziţiei.

Citeste si Toți agricultorii trebuie să știe asta! Data limită până când pot fi trimise cererile de plată pentru ajutorul de stat

Schema prevede mai cu seamă investiţii în tehnologie de ultimă oră, echipamente performante, cercetare şi dezvoltare de produse şi soluţii şi pe schimbări esenţiale ale realităţilor economice şi de mediu, modul în care ne raportăm la resursele naturale, la deşeuri, la procesele de producţie, prin:

  • promovarea eco-proiectării, deoarece în această etapă este cel mai eficient să se intervină pentru a creşte posibilitatea de reparare, precum şi durabilitatea şi potenţialul de reciclare a produselor;
  • încurajarea utilizării materiilor prime secundare în obţinerea de noi produse, încurajarea producţiei si comercializării de produse cu utilizări multiple, durabile din punct de vedere tehnic, care, după ce devin deşeuri, pot fi valorificate în mod corespunzător şi a căror eliminare este compatibilă cu principiile de protecţie a mediului;
  • creşterea gradului de conştientizare a tuturor actorilor implicaţi, producători, consumatori, reciclatori, autorităţi locale cu privire la aplicarea principiilor economiei circulare.

Ajutoare de la stat de 10 milioane de lei. Cine beneficiază de acest ajutor

Beneficiarii eligibili pentru acest ajutor sunt următoarele categorii de întreprinderi și organizații:

  • Microîntreprinderi
  • Întreprinderi mici și mijlocii
  • Întreprinderi  mari
  • Asociații/fundații (ONG-uri)
  • Organizații sindicale
  • Organizații patronale

Ajutoare de la stat de 10 milioane de lei

Valoarea totală a investiţiilor va fi de 25 mil. de lei, iar ajutor de stat total acord va fi de 10 milioane lei. Bugetul maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de 8 milioane euro (40 mil. lei). În cadrul sesiunii deschise la data de 19 decembrie 2022, care a avut buget de 10 mil. lei, s-au depus 94 de cereri de  finanţare. Dintre acestea, 47 de cereri de finanţare au fost admise în ordinea descrescătoare a punctajelor,  în limita bugetului alocat. Schema de minimis înseamnă un ajutor de stat de până la 200.000 de euro pentru o companie. Sumele intră conform procedurii după apariţia legii promulgate de Klaus Iohannis în Monitorul Oficial.

Citeste si Este oficial! Românii vor cheltui mai puțin pe alimente! Marcel Ciolacu anunță reducerea prețurilor și un ajutor de sute de milioane de euro pentru firmele românești

Ce este economia circulară?

Economia circulară este un model de producție și consum, care implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp posibil. Astfel, se prelungește ciclul de viață al produselor.

În practică, presupune reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs ajunge la sfârșitul ciclului său de viață, materialele din care este fabricat sunt păstrate în economie pe cât de mult posibil prin reciclare. Ele pot fi utilizate în producție încă o dată și încă o dată, creând și mai multă valoare adăugată.

Refolosirea și reciclarea produselor va încetini epuizarea resurselor naturale, va reduce impactul asupra peisajelor și habitatelor naturale și va ajuta la limitarea pierderii biodiversității.

Un alt beneficiu al economiei circulare este reducerea emisiilor totale anuale de gaze cu efect de seră. Conform Agenției Europene a Mediului, procesele industriale și consumul produselor sunt responsabile de 9,10% din emisiile de gaze cu efect de seră din UE, iar gestionarea deșeurilor pentru încă 3,32%.

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și creditele românilor
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și ...
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată inteligenţei artificiale
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată ...
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute rezervările pentru decembrie 2026
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute ...
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2024
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel ...
Ministrul de Interne, despre protestul AUR din 14 noiembrie: „MAI nu aprobă și nu interzice manifestații”. Ce spune Marian Neacșu
Ministrul de Interne, despre protestul AUR din 14 noiembrie: „MAI nu aprobă și nu interzice manifestații”. ...
Guvernul pregătește un proiect pentru următorii 20 de ani ai României în UE. Tinerii care nu învață și nu muncesc, în centrul inițiativei
Guvernul pregătește un proiect pentru următorii 20 de ani ai României în UE. Tinerii care nu învață ...
Tulcea: Alertă de drone pentru zona de nord-est a județului
Tulcea: Alertă de drone pentru zona de nord-est a județului
Victor Negrescu: Europa are economii de 10.000 de miliarde de euro, dar nu reușește să le transforme în investiții. Ce soluții propune pentru România
Victor Negrescu: Europa are economii de 10.000 de miliarde de euro, dar nu reușește să le transforme ...
Călin Georgescu, trimis în judecată de DIICOT în dosarul de înşelăciune de 1,1 milioane de euro
Călin Georgescu, trimis în judecată de DIICOT în dosarul de înşelăciune de 1,1 milioane de euro
Europa nu se pune de acord asupra reprezentantului la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. Ce nume sunt luate în calcul
Europa nu se pune de acord asupra reprezentantului la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. Ce ...