Știri interne

Canabisul legal în România! Cine va putea utiliza drogul în scop recreativ

14 Mar, 13:03 • Constantin Cristina
Canabisul devine legal în România. Drogul va putea fi folosit în scopuri medicale pentru obținerea preparatelor și substanțelor care îi va vindeca pe pacienții grav bolnavi.
Canabisul legal în România! Cine va putea utiliza drogul în scop recreativ

Proiectul de Lege privind regimul juridic al plantei canabis, al preparatelor și al substanșelor care conțin canabis a fost dezbătut în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților. Acest proiect a mai fost inițiat o dată în anul 2019, însă a fost lăsat „în sertare”, a spus ziare.com.

Citește și: Există un obicei mai nociv pentru plămâni ca fumatul de tutun: fumatul de canabis! Ce au descoperit cercetători de la universitatea şi spitalul din Ottawa

Legea Canabisului

Legea aflată în Parlament prevede normele privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deținerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea și tranzitul pe teritoriul naţional, în scop medical, ale plantelor de canabis și ale substantelor preparate pe baza acestor plante, potrivit Legii 339/2005.

Ministerul Agriculturii se află în colaborare cu Agenția Națională și de comun acord stabilesc condițiile și criteriile de cultivare și utilizarea plantei canabis în scopuri medicale.

Autorizație pentru cultivarea de canabis

Ministerul Agriculturii au menționat că producătorii vor avea nevoie de autorizație pentru a putea să cultive plante de canabis. Ei adaugă că, cultivarea se va face numai dacă este folosit în scopuri medicale sau în cercetare științifică, însă numai cu aprobarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Cultivarea fără autorizație indiferent de scopul de utilizare urmărit, este complet interzisă.

Plantele de canabis, substanţele și preparatele ce conţin canabis pot fi prescrise pacienţilor doar de medicii specialişti titulari ai autorizaţiei de liberă practică.

canabis legal în România
canabis legal în România

Cine va putea beneficia de tratamentul cu canabis

Proiectul îi are în vedere că pacienții grav bolnavi vor putea să beneficieze de tratament cu canabis.

„Din perspectiva impactului social, se apreciază că prezentul proiect de act normativ va aduce beneficii considerabile și chiar o șansă la viaţă pacienților diagnosticaţi cu cancer, HIV/SIDA, epilepsie, Alzheimer, artrită, sindromul Tourette, Crohn, contribuind la îmbunătățirea sistemului de sănătate publică prin introducerea pe piață a unor preparate”, se arată în lege.

Țările care au legalizat drogul

  • Portugalia a legalizat canabisul încă din vara lui 2018. Costurile pentru acest tratament sunt exorbitante și nu sunt acoperite de asigurările de sănătate.
  • Olanda permite utilizarea drogului din 2001. Costurile în Olanda sunt de aproximativ 45 de euro pentru 5 grame pentru pacienți.
  • Republica Cehă este alt stat membru UE care permite legalizarea canabisului în domeniul medical încă din 2016. Prețul unui gram este 3,70EUR.
  • Italia permite utilizarea plantei din 2015, unde canabisul poate fi prescris pe bază de prescripție medicală cu termen limitat de valabilitate.

Alte articole: Țara din Europa care legalizează canabisul! Peste un milion de români locuiesc acolo

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Cardul de sănătate nu mai este obligatoriu pentru validarea serviciilor medicale până la sfârșitul lunii noiembrie. Anunțul CNAS
Cardul de sănătate nu mai este obligatoriu pentru validarea serviciilor medicale până la sfârșitul ...
Scandal la AEP: Jumătate dintre angajați nu au dat niciodată concurs. Adrian Țuțuianu propune reducerea a 180 de posturi
Scandal la AEP: Jumătate dintre angajați nu au dat niciodată concurs. Adrian Țuțuianu propune reducerea ...
România își menține obiectivul de aderare la OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general al organizației
România își menține obiectivul de aderare la OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general ...
Scandalul raportărilor din PNRR se amplifică. Dragoș Pîslaru îl acuză pe Florin Manole că ascunde cine a întocmit lista cu persoanele decedate
Scandalul raportărilor din PNRR se amplifică. Dragoș Pîslaru îl acuză pe Florin Manole că ascunde ...
Dominic Fritz îi cere liderului AfD să își ceară scuze românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”
Dominic Fritz îi cere liderului AfD să își ceară scuze românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea viitorilor diplomați
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea ...
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și peste program”
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și ...
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele de euro din PNRR
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele ...
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări privind prezența militară americană
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări ...
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar de vin fiert la Sibiu, Brașov și Craiova
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar ...
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru – presa israeliană
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru ...
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din ...
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin fără câștigător clar
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin ...
Premierul Luca Niculescu promite sprijin pentru indexarea pensiilor și debirocratizare, după întâlnirea cu liderii sindicatelor
Premierul Luca Niculescu promite sprijin pentru indexarea pensiilor și debirocratizare, după întâlnirea ...