Știri interne

Cât vor încasa românii cu peste 30 de ani de muncă, după noua lege a pensiilor. Formula explicată de fostul ministru al Muncii

14 Nov, 23:38 • Russo George
Legea pensiilor a trecut cu brio de votul din plenul Senatului. Urmează Camera Deputaților pentru dezbateri și votul final, apoi promulgarea lui Klaus Iohannis şi Monitorul Oficial, dacă nu va fi contestată de Opoziţie la CCR.
Cât vor încasa românii cu peste 30 de ani de muncă, după noua lege a pensiilor. Formula explicată de fostul ministru al Muncii

Noua lege a pensiilor, care este asumată prin PNRR, are la bază mai multe principii, printre care cel al obligativităţii, al contributivităţii, al egalităţii sau al stabilității asigurării la sistemul public de pensii.

Formula de calcul pentru calcularea pensiilor este următoarea: VPR x Numărul total de puncte. VPR este valoarea punctului de referință care va fi de 81 de lei, potrivit noii legi a pensiilor.

Cum se face majorarea pensiilor

Recent, Marius Budăi, fostul ministru al Muncii a explicat că, după noua lege, pensionarii care au avut un stagiu de cotizare de minimum 30 de ani vor fi avantajaţi şi a explicat.

„Auzim cu toții de cetățeni care au lucrat 30 de ani și au pensia minimă. Acum, prin acel punctaj suplimentar, de peste 25 de ani, li se va ridica pensia și vom face deosebirea între cei care muncesc strict stagiul minim de cotizare, adică cei 15 ani, și cei care muncesc 30-35 de ani sau chiar 40 de ani. Este exact ceea ce spuneam, că noi încurajăm munca.

Deci cu cât stai în câmpul muncii, nu mergem în extrema cealaltă să spunem că majorăm vârsta de pensionare, să ne înțelegem. Nu se majorează vârsta de pensionare prin legea aceasta, dar încurajăm munca. Pentru cei care stau mai mult în muncă, vor primi și mai mult”, a explicat fostul ministru al Muncii.

Număr total de puncte reprezintă suma dintre: puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de necontributivitate reprezintă anii petrecuți în armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).

Formula noii legi a pensiilor îi avantajează pe românii cu peste 30 de ani de muncă

Punctele de contributivitate sunt anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Ai contribuit 35 de ani, primești 35 de puncte. Ai contribuit 30 de ani, primești 30 de puncte.

Punctele de stabilitate sunt punctele pe care le iei în plus pentru că ai rămas în câmpul muncii peste cei 25 de ani, potrivit Newsweek.

„La calculul numărului total de puncte de pensie”, arată proiectul de act normativ, „se va adăuga un număr de puncte pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare de 25 de ani”, în felul următor:

– 0,50 puncte/an, pentru anii din intervalul 26 – 30 de rămânere în muncă, inclusiv;

– 0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 – 35, inclusiv;

– 1 punct/an, pentru anii din intervalul 36 -40 ş.a.m.d.

Pe baza formulei mai sus explicată, oricine va ști ce pensie ia de la 1 septembrie 2024.

Citeşte şi: Ministrul Dezvoltării, reacție în urma adoptării Legii Pensiilor de către Senat: „Dacă era să se fluture oamenilor o promisiune se făcea spre finele anului viitor, când au loc cele mai importante alegeri”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...