- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Hidroelectrica majorează tarifele la curentul electric pentru populație. Ce prețuri sunt incluse în noua ofertă

06 May, 10:53 • Adrian Popovici
Hidroelectrica a anunțat că va majora tarifele pentru românii care semenează un contract pentru furnizarea de energie electric între 1 aprilie și 30 iunie.
Hidroelectrica majorează tarifele la curentul electric pentru populație. Ce prețuri sunt incluse în noua ofertă

Hidroelectrica, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața furnizorilor de energie electrică din România a făcut publică decizia de a implementa o creștere ușoară a tarifelor pe care le aplică unei anumite categorii de consumatori din România, arată Antena 3 CNN.

Mai exact, deși în ultimii ani și-a consolidat poziția de pe piața din România, Hidroelectrica a anunțat că va ajusta tarifele la energie electrică pentru consumatorii casnici care devin clienți începând cu data de 1 aprilie 2023 și până la 30 iunie. Această măsură vine în contextul unor schimbări în peisajul energetic și al fluctuațiilor pieței, iar scopul ei ar putea fi de a compensa unele costuri crescute. Cu toate că este o creștere, se pare că aceasta va fi una moderată.

Hidroelectrica a transmis faptul că românii care doresc să devină clienții săi vor avea parte de un nou preț pentru furnizarea energiei electrice de 0,28404 lei/kWh, la care se adaugă și taxele percepute de către statul român. Acest preț reprezintă o ușoară creștere față de oferta de la începutul anului curent, care era de 0,28253 lei/kWh.

Hidroelectrica
Hidroelectrica

Te-ar putea interesa și: Hidroelectrica a făcut anunțul zilei pentru români. Ce se va întâmpla cu facturile

Cum se schimbă prețurile de la Hidroelectrica?

Mai trebuie precizat și faptul că prețul final al energiei facturate variază în funcție de regiune, fiind de 0,74452 lei/kWh pentru clienții Hidroelectrica din Banat și de 0,86766 lei/kWh pentru cei din Oltenia. Oferta este destinată exclusiv clienților casnici și este valabilă pentru contractele încheiate în perioada 01.04.2023 – 30.06.2023.

În comparație, conform ofertei anterioare practicată de la 1 ianuarie, prețurile variau între 0,70160 lei/kWh pentru clienții din București și 0,78454 lei/kWh pentru cei din Oltenia. De asemenea, trebuie subliniat și faptul că oferta anterioară a Hidroelectrica era valabilă până la 30 iunie, însă compania pare să fi decis să ajusteze prețurile mai devreme.

Din această cauză, prețul final oferit de Hidroelectrica este acum ușor mai mare decât cel mai mic preț plafonat de stat, care este de 0,68 lei/kWh. Cu toate acestea, pentru consumatorii care utilizează lunar mai puțin de 100 kWh, compania va aplica în continuare prețul de 0,68 lei/kWh.

Mai trebuie precizat și faptul că, indiferent de oferta de care beneficiază clienții, compania a transmis faptul că prețul pe care românii trebuie să îl achite nu se schimbă în timpul contractului, semnat în general pentru un an.

Citește și: Hidroelectrica, anunțul zilei pentru toți clienții! Schimbările majore pentru perioada următoare