Știri interne

Mugur Isărescu: ”Dacă vrei să omori o instituție, o încarci cu multe funcții”

06 Nov, 13:34 • Bruma Loredana
Mugur Isărescu susține că atunci când vrei să omori o instituție, o încarci cu mai multe funcții. Guvernatorul Băncii Naționale a României spune că exact așa s-au petrecut lucrurile după marea criză.
Mugur Isărescu: ”Dacă vrei să omori o instituție, o încarci cu multe funcții”

Mugur Isărescu a comentat pe  marginea unor lucrări din Colecția Băncii Naționale a României ce au fost prezentate miercuri, în cadrul unui eveniment-dezbatere.

Mugur Isărescu: Așa s-a întmplat după marea criză

În cadrul evenimentului organizat de BNR au fost prezentate următoarele lucrări: ”Logica libertății. Reflecții și replici”, de Michael Polany, ”Unicul jucător. Băncile centrale, instabilitatea și evitarea următoarei crize”, de Mohamed A. El-Erian, ”Economia Băncilor Centrale”, de Livio Stracca, și ”Sistemul bănesc al leului și precursorii lui” de Costin C. Kirițescu.

”Autorul cărții (‘Logica libertății. Reflecții și replici’, de Michael Polany, n.r.) e cunoscut, publică des, cartea este citibilă, chiar plăcută la lectură (…) Eu, ca să mă aflu treabă, dar ca să spun și eu ceva despre această carte, dacă vrei să omori o instituție, o încarci cu multe funcții. Și cam asta s-a întâmplat după marea criză.

Citește și Sorin Grindeanu, anunţ îngrijorător: „Până de Crăciun e posibil să avem 50.000 de disponibilizări în mediul privat!”

N-am prea înțeles eu dacă el, autorul, este favorabil la această supra-încărcare a băncilor centrale cu foarte multe funcții (…) Și la început era o ușoară blasfemie. Andrew Crockett a venit cu acea formulă care a rămas celebră: inflația scăzută și țintirea inflației nu aduc dividendele legate de stabilitatea financiară. Că așa se credea: reducem inflația și toate celelalte vin de la sine – și creșterea economică, și stabilitatea financiară. Ca veteran și ca participant la dezbaterea respectivă, știu că i-au trebuit vreo 5-6 ani ca să răzbată pe ideea asta. A înființat și un muzeu al instabilității financiare (…)”, a spus Isărescu, potrivit Agerpres. 

Guvernatorul BNR a vorbit și despre reeditarea lucrării profesorului Costin C. Kirițescu, ‘Sistemul bănesc al leului și precursorii lui’.

”Cartea este o reeditare la noi. Prima oară a apărut tot în biblioteca Băncii Naționale, acum vreo 20 ceva de ani, prin ’97 (…) Este un adevărat tratat de istorie economică și monetară a teritoriilor românești. Nu cred că cineva mai are puterea să facă așa ceva de unul singur. De fapt, și el a apelat la colaboratori”, a punctat guvernatorul BNR.

Citește și Carrefour vrea să intre pe piața din Serbia și evaluează vânzarea magazinelor din România

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Francofoniei, pe agendă
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia ...
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea economiei
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea ...
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența devine esențială”
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența ...
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună mandatul”
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună ...
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul ...
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține creșterea cheltuielilor militare
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține ...
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin militar și financiar
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin ...
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ONU, axat pe forța și realizările SUA
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ...
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, respins de deputați
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, ...
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem aștepta
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem ...
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare