- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Prognoze sumbre pentru România: Cât de mult va crește prețul gazelor. Există și vești bune

01 May, 17:25 • Fundeanu Madalina
Crește prețul gazelor în România. Experții vin, însă, și cu vești mai bune.
Prognoze sumbre pentru România: Cât de mult va crește prețul gazelor. Există și vești bune

Investitorii sunt de părere că preţul gazelor naturale în Europa va creşte considerabil pe termen lung. Aceștia sunt îngrijoraţi că noi perturbări pe partea de ofertă vor declanşa o volatilitate şi mai mare pe piaţă, în contextul în care atenţia este îndreptată spre refacerea stocurilor pentru iarna viitoare, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Crește prețul gazelor în România

În ceea ce privește România, creșterea prețului la gaze ar fi, dintr-un anumit punct de vedere, o veste bună. Țara noastră urmează să devină cel mai mare producător european datorită gazelor din Marea Neagră. În schimb, partea mai puțin favorabilă ar fi creșterea prețurilor care va afecta profund consumatorii și industria locală.

Numărul de poziţii de tip „long” deţinute de fondurile de investiţii pe cotaţiile futures la gaze, la hub-ul de la Amsterdam unde se stabilesc preţurile de referinţă în toată Europa, a crescut pentru a treia săptămână la rând, atingând cel mai ridicat nivel de după luna octombrie, conform datelor publicate miercuri de Intercontinental Exchange Inc. Acest aspect pune accent pe faptul că, deşi cererea de gaze rămâne limitată, iar Europa a ieşit din sezonul de iarnă cu cele mai mari stocuri din istorie, traderii sunt îngrijoraţi.

Ai mai putea citi și alte știri: Datoria publică a României a crescut alarmant în februarie 2024. Gradul de îndatorare a depășit 52% din PIB

creștere prețuri la gaze
creștere prețuri la gaze

Incertitudini privind oferta

Există incertitudini în ceea ce privește continuarea livrărilor de gaze ruseşti prin Ucraina, dar şi cu privire la revenirea cererii în Asia. Dacă în Norvegia ar urma o iarnă mult mai rece decât în mod normal, principalul furnizor al Europei, ar declanşa un consum mai mare acasă şi întreruperi neprogramate, contribuie de asemenea la o perspectivă de tip „bull” (un termen folosit pe piaţa financiară pentru a descrie o perioadă mai lungă de creştere a preţurilor-nr.).

Numărul contractelor de tip „long”, care sunt de fapt niște pariuri că preţurile vor creşte, deţinute de managerii de fonduri, au crescut cu 3% în săptămâna care s-a încheiat la 26 aprilie, în timp ce numărul contractelor de tip „short” a scăzut.

La hub-ul TTF de la Amsterdam, locul în care se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale au scăzut în raport cu vârfurile atinse la mijlocul lunii aprilie. Totuși, preţurile sunt în continuare extrem de volatile iar fluctuaţiile mari de preţuri pe parcursul unei singure zi au devenit o normalitate.

Vezi și: Metoda prin care poți face economii de trei ori mai rapid. „Îți poți cumpăra un apartament în 16 ani, în loc de 41!”