Știri interne

Ai avut un bilet de avion anulat la Blue Air? Iată pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a-ți recupera banii rapid

15 Sep, 13:00 • Bumbeneci Diana
Ai avut un bilet de avion anulat la Blue Air? Iată pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a-ți recupera banii rapid

Blue Air a creat mai multe surprize neplăcute în cazul a zeci de mii de români. Compania aeriană a anulat zborurile în perioada 6 septembrie – 10 octombrie, iar mulți dintre călători vor să își recupereze banii. Iată modalitățile prin care se pot rezolva rapid aceste probleme.

Blue Air trebuie să despăgubească zeci de mii de români

În perioada 6 septembrie-10 octombrie, compania Blue Air a luat decizia să anuleze toate zborurile interne și externe. Oamenii au rămas fără biletele de avion, dar și fără bani.

Reprezentanții companiei Blue Air au declarat că începând de la data de 10 octombrie aceștia își vor reîncepe activitatea, după ce Administrația Fondului pentru Mediu a decis ridicarea opririi puse pe conturile companiei și eșalonarea datoriei pe 12 luni. Cu toate acestea însă, deși zborurile vor fi reluate, problemele nu se vor rezolva așa ușor, deoarece peste 54.000 de români trebuie să-și recupereze banii pe biletele de avion, după ce Blue Air a anulat peste 400 de zboruri.

blue air 2
blue air 2

Citește și: Compania Națională Aeroporturi București anunță o nouă lovitură pentru românii care călătoresc cu avionul

Compania încearcă să găsească o scuză și să spună că persoanele afectate de anularea zborurilor au primit alte alternative prevăzute în legislația în vigoare, mai exact rambursarea biletelor de călătorie, rerutarea pe următorul zbor disponibil publicat pe website sau rambursarea în portofelul electronic utilizabil la viitoare achiziții de bilete. Ei bine, sunt români care nu au găsit alte bilete de zbor și nici banii nu i-au primit înapoi.

Amintim că Tanczos Barna a explicat că Ministerul Mediului, prin Administrația Națională de Mediu, a poprit conturile Blue Air pentru că firma nu ar fi plătit certificatele de gaze de seră, obligatorii pentru industria aviatică.

„Conturile au fost blocate de AFM pentru că BlueAir este în procedură de executare silită, motiv pentru care s-a procedat la recuperarea creanței. Decizia de a suspenda zborurile e nejustificată. Blocarea conturilor nu justifică oprirea zborurilor. Cer Blue Air să reia zborurile imediat, să își onoreze obligațiile către clienți. Blue Air să ceară AFM eșalonarea datoriilor. Nu a achiziționat și nu a restituit certificatele de gaze de seră. Blue Air nu a respectat legea”, a declarat Tanczos Barna.

În ultimul mesaj transmis, compania Blue Air a anunțat că datoriile se ridică la 230 milioane euro, ceea ce înseamnă 50% din totalul veniturilor realizate într-un an normal de operare.

„S-a oprit o companie aeriană şi s-a oprit de tot, iar credibilitatea Blue Air a fost puternic zdruncinată. În aceste momente facem o evaluare atentă ca să înţelegem care ne este capacitatea de operare. În decursul zilei de mâine vom reveni cu un comunicat oficial în care vom anunţa exact ce zboruri vom relua, fie cu sprijinul TAROM sau a altor operatori încercăm să aducem acasă pasagerii blocaţi în aeroporturile străine”, au anunțat reprezentanții companiei, prin intermediul unui mesaj oficial.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis de curând că alocă 5 milioane de lei, adică aproximativ un milion de euro companiei aeriene de stat TAROM, în așa fel încât să-și pună aeronavele la dispoziție și să aducă toți românii afectați de anularea zborurilor Blue Air în țară.

Mai mult, cei care au nevoie să își recupereze banii trebuie să sune la numărul de telefon 0318 210 120, între orele 08:00 și 22:00. Blue Air anunță că acest proces poate fi unul anevoios, deoarece există un număr mare de pasageri care apelează în această perioadă. După ce operatorii răspund, călătorii trebuie să explice problema pe care o au, iar apoi li se va trimite un mail către departamentul restituiri și suma pe care o au de primit va fi restituită pe card.

Citește și: Românii, anunțați că rămân fără energie electrică. Poliția Română lansează un nou apel către populație

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Trump a făcut o declarație surpinzătoare privind Israelul, ceea ce poate indica o schimbare în politica externă a SUA (CNN)
Trump a făcut o declarație surpinzătoare privind Israelul, ceea ce poate indica o schimbare în politica ...
România nu știe când ar putea scăpa de vizele pentru SUA. Ce spune Administrația Prezidențială despre reluarea programului Visa Waiver
România nu știe când ar putea scăpa de vizele pentru SUA. Ce spune Administrația Prezidențială ...
Politicieni israelieni îl acuză pe Netanyahu că reprezintă un „pericol pentru Israel” și afectează relațiile cu politicienii din SUA
Politicieni israelieni îl acuză pe Netanyahu că reprezintă un „pericol pentru Israel” și afectează ...
Nuclearelectrica începe repornirea Unității 1 de la Cernavodă. Reactorul ar urma să fie reconectat la sistemul energetic pe 6 noiembrie
Nuclearelectrica începe repornirea Unității 1 de la Cernavodă. Reactorul ar urma să fie reconectat ...
Alin Tișe își anunță candidatura la președinția PNL: „Partidul se îndreaptă într-o direcție greșită. PNL nu este proprietatea nimănui”
Alin Tișe își anunță candidatura la președinția PNL: „Partidul se îndreaptă într-o direcție ...
Trump i-a felicitat pe democrați pentru victoria în alegerile de la jumătatea mandatului
Trump i-a felicitat pe democrați pentru victoria în alegerile de la jumătatea mandatului
Mugur Isărescu: Educația, cooperarea și dialogul sunt esențiale pentru pregătirea societății în fața schimbărilor viitoare
Mugur Isărescu: Educația, cooperarea și dialogul sunt esențiale pentru pregătirea societății în ...
Groenlanda aprobă acordul de securitate cu Danemarca și SUA, după luni de presiuni din partea lui Trump
Groenlanda aprobă acordul de securitate cu Danemarca și SUA, după luni de presiuni din partea lui ...
Inflația din zona euro a urcat la 4% în octombrie. Scumpirea energiei pune presiune pe BCE, care ar putea majora din nou dobânzile
Inflația din zona euro a urcat la 4% în octombrie. Scumpirea energiei pune presiune pe BCE, care ar ...
eMAG organizează pe 6 noiembrie cea de-a 16-a ediție de Black Friday, ziua cu cele mai multe reduceri din an
eMAG organizează pe 6 noiembrie cea de-a 16-a ediție de Black Friday, ziua cu cele mai multe reduceri ...
Siegfried Mureșan: România trebuie să își consolideze parteneriatul cu SUA, indiferent de schimbările politice de la Washington
Siegfried Mureșan: România trebuie să își consolideze parteneriatul cu SUA, indiferent de schimbările ...
România pregătește concesionarea a trei perimetre offshore pentru producția de energie electrică. Investiții potențiale de 3.100 MW
România pregătește concesionarea a trei perimetre offshore pentru producția de energie electrică. ...
Kantar România: Unul din şase potenţiali cumpărători vrea să cheltuiască peste 5.000 de lei de Black Friday
Kantar România: Unul din şase potenţiali cumpărători vrea să cheltuiască peste 5.000 de lei de ...
Ahold Delhaize separă formatul Shop&Go de Mega Image şi îl transformă în brand independent pe piaţa locală
Ahold Delhaize separă formatul Shop&Go de Mega Image şi îl transformă în brand independent ...
Alertă în nordul județului Tulcea, după detectarea unei ținte aeriene în apropierea graniței cu România
Alertă în nordul județului Tulcea, după detectarea unei ținte aeriene în apropierea graniței cu ...
Puterea de cumpărare a europenilor crește la 21.153 de euro în 2026 (NIQ)
Puterea de cumpărare a europenilor crește la 21.153 de euro în 2026 (NIQ)
Primăria Capitalei propune menținerea impozitelor și taxelor locale la nivelul din 2026 în 2027
Primăria Capitalei propune menținerea impozitelor și taxelor locale la nivelul din 2026 în 2027
Ce se schimbă pentru Europa, după victoria democraților în alegerile din SUA (Politico)
Ce se schimbă pentru Europa, după victoria democraților în alegerile din SUA (Politico)