- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Germanos: Telefoanele smartphone vor mai face vanzare numai cu conectare

05 May, 13:29 • mihaela.tudorancea
Telefoanele smartphone, incluse in categoria premium, vor mai face vanzare numai cu conectare intr-una din retelele de telefonie mobila, desi pana in prezent, intreaga categorie a crescut cu circa 30% pe an, au declarat reprezentantii Germanos, cel mai mare retailer telecom din Romania.
Germanos: Telefoanele smartphone vor mai face vanzare numai cu conectare

Segmentul telefoanelor premium si de lux a reprezentat circa 7% din vanzarile Germanos in 2008, insa a crescut cu 30% pe an, datorita apetentei companiilor de a-si dota unii dintre angajati cu telefoane mobile care sa le permita accesul la broadband mobil.

Insa, din cauza faptului ca nu fac parte din „cosul de produse” de stricta necesitate, precum telefoanele din segmentele low-cost si mainstream, terminalele din categoria smartphone vor fi afectate anul acesta de reducerile de cheltuieli si de constrangerile bugetare ale companiilor, principalii achizitori, dar si a utilizatorilor individuali, precizeaza reprezentantii Germanos.

„Telefoanele smartphone vor mai face vanzare numai cu conectare, deci sponsorizate de operatorii de telefonie mobila”, a declarat, pentru DailyBusiness.ro, Alexandru Munteanu, director comercial al Germanos Telecom Romania.

Anul trecut, in cadrul Germanos, cele mai bine vandute terminale din categoria de lux au fost Nokia Arte in cele 3 declinari, Sapphire, Carbon si Arte, respectiv Motorola V8.

„Telefoanele de lux sunt cele ale caror pret de raft pleaca de la 2.000 de lei si poate ajunge si la peste 5.000 de lei, cum este cazul Motorola Aura”, a aratat Munteanu.

„Vedem insa cum majoritatea produselor de lux este dramatic afectata de modificarea obiceiurilor de consum si de cresterea prudentei consumatorilor. Ca si automobilele, ceasurile, hainele de lux, si telefoanele de lux vor inregistra scaderi dramatice ale vanzarilor in cursul anului”, a adaugat acesta.

Cel mai scump telefon mobil din oferta Germanos este, in prezent, Motorola Aura, al carui monitor este protejat de o lentila din safir de 62 de carate, una dintre cele mai rezistente pietre pretioase dupa diamant.