NEW MEDIA

eTelecom.ro a ratat cu 10% planurile la 6 luni, dar mentine estimarea pe intreg anul la 0,5 mil. euro

19 august 2008, ora 15:20, autor(i): Alex Goaga 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
eTelecom-mica.jpg
Integratorul de solutii si retailerul online eTelecom.ro, divizie a companiei European Telecom, a realizat afaceri de 160.000 euro dupa 6 luni, pastrandu-si estimarile de a atinge 0,5 mil. euro pe intreg anul in curs, dublu fata de 2007, au declarat pentru DailyBusiness.ro oficiali ai companiei.
"Lunile martie si aprilie au fost slabe, cu vanzari putine. Am recuperat ulterior insa tot am ratat cu circa 10% planurile noastre de afaceri la jumtatea anului. Oricum, in prezent vindem in medie 6-7 echipamente telecom pe zi, comparat cu unul sau doua anul trecut in aceeasi perioada", a declarat Lidia Butnaru, marketing manager al eTelecom.ro.

Etelecom.ro este platforma de vanzari online a European Telecom, companie autohtona specializata in implementarea proiectelor de telecomunicatii avansate si a retelelor convergente de date, precum si in consultanta pe domeniul telecom.

Circa 40% din afacerile European Telecom provin din activitatile eTelecom.ro, a mai spus Butnaru.



"Rezultatele inregistrate ne dau motive sa credem ca vom atinge nivelul de crestere propus. Desi mai avem de recuperat pentru a fi in grafic, suntem increzatori ca trimestrul al treilea va marca o revenire la normal. In acest sens mentinem tinta de 0,5 milioane euro estimata pana la finele lui 2008, nefiind necesara deocamdata nici o corectie", a mai declarat Butnaru.

Magazinul online ar urma sa devina profitabil la inceputul lui 2009.

"In planul de afaceri initial, profitabilitatea este asteptata abia la inceputul lui 2009. In acest sens suntem deocamdata in grafic in sensul ca am reusit sa mentinem un echilibru al cheltuielilor curente cu profitul realizat, cu toate ca au existat o serie de investitii majore in infrastructura IT (inclusiv software), marirea echipei si marketing. Suntem in etapa de dezvoltare", a subliniat Butnaru.

In prezent, compania are 12 angajati, oficialii eTelecom.ro estimand ca pana la finele anului va ajunge la circa 20 de angajati.

"Este din ce in ce mai greu sa gasesti oameni capabili", a spus marketing managerul companiei.

Etelecom.ro are in portofoliu o gama de peste 2.500 produse de nisa si estimeaza prin incheierea noilor parteneriate sa ajunga anul acesta la peste 4.500, toate fiind dedicate segmentului telecomunicatii (video si audioconferinta, sisteme integrate de telecomunicatie, terminale digitale si analogice) si retelistica - pasive, switch-uri, routere, firewall).

Majoritatea clientilor companiei fac parte din segmentul business. Printre companiile mari catre care Euro Telecom furnizeaza produse telecom se numara BCR Asigurari, IBM, Omniasig sau RCI Leasing.

Printre concurentii Etelecom.ro se numara Telecom-Shop.ro, Internity.ro, AtlasTelecom.ro sau ShopGSM.ro.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Joi, 09 Decembrie 2021, 06:59
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter