Care sunt cele mai sparte parole din lume: „123456” rămâne pe primul loc
Topul celor mai slabe parole din lume și din România sunt mai mereu acelaşi. Aproape toate pot fi sparte în mai puțin de o secundă!
Topul celor mai slabe parole din lume și din România sunt mai mereu acelaşi. Aproape toate pot fi sparte în mai puțin de o secundă!
Cei mai iuți ardei de pe glob se cultivă chiar în România, în solariile Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) din Buzău. Cercetătorii au creat un soi de ardei care atinge un nivel record de iuțeală, de 2,4 milioane de unități Scoville, echivalentul a 400 de ardei obișnuiți.
Somnul este foarte important pentru starea noastră generală de sănătate, iar medicul Vlad Ciurea a dezvăluit care este temperatura potrivită pe care ar trebui să o aibă toată lumea noaptea.
Omleta spaniolă sau tortilla de patatas este una dintre cele mai iubite rețete din bucătăria iberică. Simplă, dar gustoasă, acest preparat este ideal atât pentru micul dejun, cât și pentru prânz sau cină. Textura pufoasă în interior și ușor crocantă la exterior, combinată cu aroma delicată a cartofilor prăjiți în ulei de măsline, o transformă într-o mâncare irezistibilă. Un alt avantaj este timpul de pregătire redus, astfel că vei putea să te bucuri rapid de gustul autentic spaniol chiar la tine acasă.
Departamentul de Stat al SUA susține că există informații credibile despre un atac iminent al Hamas împotriva civililor din Gaza, însă gruparea palestiniană respinge aceste acuzații, declarând că respectă termenii armistițiului și că nu intenționează să-l încalce.
Un studiu recent de la Universitatea California, Irvine arată că inulina, o fibră prezentă în legume precum ceapa și cicoarea, poate reduce efectele nocive ale fructozei asupra ficatului, prevenind acumularea de grăsimi și rezistența la insulină. Descoperirile subliniază rolul microbiotei intestinale și al unei diete bogate în fibre în menținerea sănătății metabolice și hepatice.
Germania a majorat sprijinul financiar pentru familii, iar părinții români care lucrează legal în această țară pot primi 255 de euro lunar pentru fiecare copil, chiar dacă minorii locuiesc în România. România se află pe locul doi în UE la valoarea totală a alocațiilor transferate prin sistemul Kindergeld, un program menit să susțină munca legală și familiile europene.
Potrivit unei analize Oxford Economics, două orașe din România se află între cele 20 de mari urbe europene cu cea mai rapidă dezvoltare în perioada 2010-2025, datorită expansiunii sectorului IT&C, investițiilor străine și creșterii productivității. Clasamentul este dominat de orașe din Polonia și alte țări din Europa Centrală și de Est, subliniind trendul de consolidare economică în regiune.
Liderul de la Kremlin ar fi solicitat președintelui american Donald Trump să intermedieze un acord prin care Ucraina să cedeze complet regiunea Donețk, iar Rusia să-și retragă parțial trupele din Zaporojie și Herson.
La sensurile giratorii, toate vehiculele aflate deja în intersecție au prioritate, indiferent de banda pe care circulă. Nerespectarea acestei reguli poate duce la suspendarea permisului pentru trei luni, cu posibilitatea prelungirii la 120 de zile și obligativitatea redobândirii documentului, avertizează polițistul Tavi Perțea.
Un nou proiect de lege propune prelungirea valabilității cardului european de sănătate pentru categoriile vulnerabile de asigurați. Astfel, pensionarii de peste 65 de ani vor primi carduri valabile 10 ani, iar copiii le vor putea folosi până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Fostul tenismen și om de afaceri primește o pensie lunară de 12.000 de lei pentru anii petrecuți în Ministerul de Interne, unde a ieșit la pensie cu grad de colonel. Din 1999, Ion Țiriac nu a cheltuit niciun leu din această sumă, acumulând în cont peste trei sferturi de milion de euro.
Loteria Română organizează duminică, 19 octombrie, Tragerile Speciale Loto ale Toamnei, oferind suplimentări consistente la fondurile de câștiguri: 100.000 de lei la Loto 6/49, 50.000 de lei la Joker și 25.000 de lei la Loto 5/40. Reporturile au ajuns la valori record, peste 8 milioane de euro la Loto 6/49 și aproape 7 milioane de euro la Joker.
Horoscop. Ziua de 19 octombrie vine cu energie calmă și echilibru pentru toate zodiile. Influența lui Jupiter favorizează introspecția, curajul de a lua decizii și dorința de a pune ordine în viață. Gemenii sunt cei mai avantajați ai zilei, reușind să transforme confuzia în claritate și să își regăsească direcția.
Poprirea veniturilor salariale este una dintre cele mai frecvente măsuri de executare silită aplicate de ANAF pentru recuperarea datoriilor fiscale. Deși statul are dreptul să rețină o parte din venituri, legea stabilește clar limitele maxime admise, tipurile de venituri care pot fi urmărite și cele care sunt protejate.
O explozie puternică s-a produs duminică dimineaţă într-un apartament de pe strada Rodnei din municipiul Bistriţa, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze naturale.
Noile reguli din Codul Rutier 2025 îi obligă pe șoferi să acționeze frâna de mână de fiecare dată când își parchează mașina, indiferent de loc. Nerespectarea acestei obligații poate fi sancționată cu o amendă de până la 1.012 lei și 3 puncte de penalizare, iar în cazurile mai grave, permisul poate fi suspendat. Măsura are scopul de a preveni accidentele cauzate de vehiculele care se pun singure în mișcare.
Autoritățile ploieștene reintroduc obligativitatea camerelor de precolectare în blocurile turn, după ce multe dintre acestea au fost închise din cauza costurilor și a disconfortului.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat la Washington D.C. demararea unui parteneriat amplu cu Banca Mondială pentru reformarea și digitalizarea sistemului sanitar românesc. Discuțiile au vizat investițiile în infrastructura medicală, dezvoltarea parteneriatelor publice-private și finalizarea centrelor de arși din Timișoara, Târgu Mureș și București, precum și proiectul unui nou Spital de Arși pentru adulți în Capitală.
În plin sezon al murăturilor, prețurile din piețele din România au explodat. La Obor, hreanul costă 40 de lei kilogramul, gogonelele ajung la 4,5 lei, iar gogoșarii la 7 lei. Comercianții dau vina pe costurile uriașe de transport și energie, în timp ce gospodinele renunță la butoaiele de altădată.
Europarlamentara română a participat la evenimentul dedicat celor 20 de ani de la lansarea postului de propagandă rusesc, a criticat UE și NATO, și a fost surprinsă alături de personalități controversate.
Milioane de americani au participat la protestele naționale „No Kings”, o mișcare de amploare care denunță autoritarismul președintelui Donald Trump, blocarea guvernului și represiunea asupra orașelor conduse de democrați. Inspirate de spiritul revoluționar de acum 250 de ani, manifestațiile s-au transformat într-un apel masiv la apărarea democrației, a libertății de exprimare și a valorilor fundamentale ale Statelor Unite.
După mai multe luni de interdicție și arest preventiv, primarul din Sinaia, Vlad Oprea, își reia funcția. Liberalul, aflat la al șaselea mandat, este acuzat de luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu și spălare de bani. Oprea susține că revine „cu aceeași energie și dorință de a munci pentru oraș”, în timp ce dosarul de corupție în care este inculpat își urmează cursul în instanță.
Dezvoltatorul nordic de proiecte eoliene și solare anunță o investiție uriașă în România, cu obiectivul de a ajunge la 1 GW capacitate instalată în următorii ani. Proiectele vor genera zeci de noi locuri de muncă și vor transforma țara într-un centru regional al energiei verzi.
IKEA România a încheiat anul fiscal 2025 cu o creștere solidă de 8,6% a vânzărilor, atingând un record de 1,539 miliarde lei. Retailerul suedez a atras peste 6,2 milioane de vizitatori în magazine și 37 de milioane de accesări online, menținând prețuri accesibile într-un context economic dificil.
Vila de protocol de pe Bulevardul Aviatorilor, cunoscută drept „Palatul Împăratului”, a fost scoasă la licitație de RA-APPS pentru o chirie de pornire de 35.000 de euro pe lună. Imobilul, renovat cu aproape 3 milioane de euro și destinat inițial unuia dintre foștii președinți ai României, a fost transformat de Guvern în spațiu cu destinație comercială, după ce costurile uriașe de reabilitare au fost considerate prea mari pentru a rămâne reședință de protocol.
Pentru a ajunge la Budapesta, unde urmează să se întâlnească cu președintele american Donald Trump, Vladimir Putin ar putea fi nevoit să parcurgă o rută aeriană neobișnuit de lungă, ocolind spațiul aerian al Uniunii Europene.
Autoritățile britanice au decis că persoanele sub 16 ani nu vor mai putea cumpăra băuturi energizante precum Red Bull sau Monster, măsura urmând să se aplice în magazine, restaurante, automate și online. Scopul este protejarea sănătății tinerilor, prevenind efectele negative ale cofeinei și zahărului asupra somnului, concentrării și sănătății dentare.
Retailerul irlandez Primark, cunoscut pentru hainele sale la prețuri accesibile, continuă extinderea pe piața din România și anunță zeci de locuri de muncă în București, Cluj-Napoca și Timișoara, cu salarii nete între 3.100 și 3.500 de lei. Compania oferă, pe lângă venituri competitive, indemnizație de transport și reduceri pentru angajați, iar în 2026 va deschide noi magazine la Craiova și Iași, consolidându-și prezența în marile orașe din țară.
Inflația ridicată și noile taxe impuse de Guvern au erodat veniturile reale ale românilor. Deși salariul mediu a crescut la peste 5.300 de lei, în termeni reali acesta valorează cu 5,5% mai puțin decât anul trecut. Profesorul ASE Radu Ciobanu avertizează că România traversează cea mai mare scădere a puterii de cumpărare de la criza din 2010, iar efectele se resimt deja în consumul populației și în economia națională.
Mircea Tiberian, una dintre cele mai influente figuri ale jazzului românesc, a murit la vârsta de 70 de ani, informează Radio România Cultural. Pianist, compozitor, profesor și vizionar al jazzului autohton, Tiberian a marcat peste cinci decenii de creație muzicală și activitate pedagogică, contribuind esențial la conturarea scenei de jazz din România.
Dacă ești în căutarea unui desert de toamnă, această rețetă de ștrudel cu mere este potrivită pentru acest sezon. Ai nevoie doar de câteva ingrediente și se prepară foarte simplu, potrivit chef-ului Joseph Hadad.
Persoanele care se încălzesc cu lemne în 2025 trebuie să țină cont de cantitatea necesară și de costuri, care variază în funcție de mărimea locuinței, izolație și tipul de lemn ales. Planificarea din timp și depozitarea corectă a lemnelor sunt esențiale pentru a evita cheltuielile neprevăzute și pentru a asigura o încălzire eficientă de-a lungul întregului sezon.
Statele membre ale Organizației Maritime Internaționale (OMI) au hotărât să amâne cu un an decizia adoptării unui plan global de reducere a emisiilor de gaze, cu efect de seră, în transportul maritim – o victorie pentru Statele Unite, care s-au opus categoric acestui proiect.
Horoscop 18 octombrie 2025. În această zi, anumite semne zodiacale au parte de schimbări mai puțin pozitive, în timp ce altele se bucură de oportunități pe diferite planuri.
Președintele Donald Trump l-a primit vineri la Casa Albă pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, liderul american semnalând că nu este pregătit să aprobe vânzarea către Kiev a unui sistem de rachete cu rază lungă de acțiune, despre care ucrainenii spun că le este absolut necesar.
A fi bonă în familiile înstărite din Milano nu înseamnă doar grijă față de copii, ci un adevărat rol profesional, cu reguli stricte și cerințe excepționale. Engleza impecabilă, disponibilitatea permanentă și discreția absolută sunt doar începutul. Salariile pot ajunge la 5.000 de euro pe lună, însă selecția este dură – interviuri video, probe practice, acorduri de confidențialitate și condiții uneori neașteptate.
Sâmbăta Morților, cunoscută și sub denumirea de Moșii de toamnă, este o zi dedicată pomenirii celor trecuți în veșnicie.
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident între un tramvai și un autobuz, în Pasajul Victoriei din București, fiind transportate la Spitalul Floreasca, conform surselor Antena 3 CNN.
Datele celui mai recent sondaj eJobs arată că 75,6% dintre angajații și candidații respondenți au fost semnificativ afectați de creșterile de prețuri din ultima perioadă.