- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Volkswagen va propune actionarilor o majorare de capital estimata la 10 mld. euro

16 Oct, 12:25 • Redactia DailyBusiness
Volkswagen intentioneaza sa propuna actionarilor o majorare de capital estimata la 10 miliarde de euro, pentru a asigura suficienta lichiditate in vederea fuziunii cu Porsche si pentru a-si consolida situatia financiara, a anuntat vineri grupul german, potrivit Mediafax.
Volkswagen va propune actionarilor o majorare de capital estimata la 10 mld. euro

Volkswagen va cere actionarilor, in luna noiembrie, avizul pentru emiterea a 135 milioane de actiuni noi privilegiate, pana in luna decembrie a anului 2014, se arata intr-un comunicat transmis vineri de cel mai mare constructor auto din Europa.

La pretul actual al actiunilor privilegiate Volkswagen, majorarea de capital ar avea o valoare totala de circa 10 miliarde de euro, estimeaza Reuters, insa astfel de operatiuni se deruleaza de obicei la o valoare nominala mai mica decat cea de piata.

„Aceasta operatiune va permite Volkswagen Group sa-si mentina flexibilitatea financiara pe termen mediu, asigurand totodata ratingul bun pe termen lung”, se arata in comunicatul grupului german.

Porsche Holding a anuntat, in luna august, ca urmeaza sa vanda 42% din actiunile constructorului de autoturisme sport Porsche catre Volkswagen, pentru 3,3 miliarde euro, tranzactie inclusa intr-un acord cu mai multe etape care are ca scop fuziunea celor doua companii pana in anul 2011.