NEW MEDIA

Orlando Nicoara: As descrie in trei termeni piata locala de publicitate online - disperare, disperare, disperare

05 mai 2009, ora 00:01, autor(i): Alex Goaga   | 2 comentarii publicate
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
OrlandoInt-mica.jpg
Orlando Nicoara, manager al MediaProInteractiv, diviza de online a trustului MediaPro, a vorbit cu DailyBusiness.ro despre planurile personale de achizitii in urmatoarea perioada, despre miscarile pe piata de publicitate online, partile rele dar si bune in perioada de criza, sau despre nisele pe care noi jucatori ar avea loc in Internetul romanesc.
DailyBusiness: Ati achizitionat Monden.info, Felicitari.com, HotCity.ro si Bizoo.ro, sper sa nu fi omis ceva. Ati anuntat un buget de cateva zeci de mii de euro pentru achizitii. Cat mai aveti disponibil dupa aceste tranzactii?
Orlando Nicoara: Depinde de oportunitati. Sunt dispus sa-mi investesc toti banii in online, tot ceea ce am, acesta fiind business-ul pe care il stiu cel mai bine.

DB: Va intereseaza intrarea pe o nisa anume, sau urmariti sa vedeti ce site/blog are succes si initiati "procedura" de achizitie?
ON: Am un plan de a intra in anumite domenii.

DB: Cum ar fi?
ON: Cum ar fi cele in care am intrat, pe restul nu pot sa vi le spun. Daca le-as numi, automat ar creste pretul de achizitie. Oricum, in viitor o sa interconectez o parte din achizitii, acolo unde este posibil. Am un plan clar in acest sens - e normal sa incerc apropierea proiectelor ce ocupa nise diferite, dar au public asemanator.




Una dintre cele mai mari probleme generate de criza este ca fluctuatiile economice au speriat micii antreprenori din online 

DB: Cam cat estimati ca valoreaza in prezent, in bani, un blog care atrage zilnic cel putin 1.000-1.500 de vizitatori unici?
ON: Depinde foarte mult de nisa pe care activeaza. Un blog bine pozitionat pe o singura nisa, poate undeva in jur de 40.000 euro - cat am dat eu pe Monden.info, un blog de muzica. Daca ai un blog generalist si atragi 1.000 de unici pe zi, este putin, slab. Pe zona aceasta este si o batalie foarte mare.

Nu toate regiile de publicitate online vor ajunge sa prinda luna decembrie

DB: Cum ati descrie, in doar trei termeni, piata de publicitate online din Romania in aceasta perioada?
ON: In trei termeni? Disperare, disperare, disperare. Toti au crezut ca piata va creste puternic in 2008, dar in trimestrul patru piata a scazut foarte mult, desi acesta trebuia sa fie cel mai bun din intreg anul. Jucatorii din piata se bazau ca vor putea acoperi cheltuielile din primul trimestru, slab in mod traditional, prin veniturile generate in trimestrul patru. Dar ultima perioada a lui 2008 a fost dezastruoasa. De aici toate problemele. Sunt sase luni in care veniturile au scazut, uneori dramatic. Fiecare euro este cheltuit mult mai atent.

DB: Ca tot vorbim de "disperare". Considerati ca vom asista in 2009 la fuziuni si/sau iesiri din piata pe segmentul de regii?
ON: Cu siguranta. Nu toti jucatorii vor ajunge sa prinda luna decembrie. Prima optiune pe care o ai cand intampini dificultati este sa te uiti in jur sa vezi cu cine te poti asocia. Nu cred insa ca principalele regii - Boom, AdEvolution, ArboMedia sau Intact - vor intampina probleme cu adevarat majore.

DB: Care este "secretul" trecerii de criza in cazul publisherilor si regiilor de publicitate?
ON: Convingerea clientilor ca online-ul este un mediu care da rezultate si duce la maximizarea investitiilor pe care le fac in acest mediu. Deja nu mai putem sa vorbim de Internet ca de un hobby, dar totodata nu putem inca sa consideram acest mediu ca fiind mainstream. Marea batalie anul acesta va fi ca online-ul sa-si dovedeasca eficienta, iar efortul fiecarui jucator din piata ar trebui sa fie in acesta directie.

DB: Ce parere aveti de speculatiile din piata privind dificultatile financiare pe care le-ar avea agentia Boom?
ON: Nu comentez. Este unul dintre principalii jucatori de pe piata, restul sunt speculatii.

DB: In ceea ce priveste bursa de publicitate online a lui Siminel Andrei, TradeAds, ce parere aveti? Va avea succes?
ON: E un proiect interesant, insa ramane de vazut cum si daca va reusi sa se impuna pe piata romaneasca. Atata timp cat se va limita la portofoliul Boom, parerea mea este ca se va ajunge la canibalizarea business-ului. Nu stiu exact ce strategii au ei, insa mie mi s-a parut o chestiune facuta cam in pripa. Repet, daca se vor limita doar in zona site-urilor NCH, va fi destul de greu sa se impuna in piata.

DB: Cum vedeti clasamentul regiilor de publicitate online in prezent?
ON: Dupa ce a pierdut top 3 site-urile - Trilulilu, GSP-ul si Kappa, cred ca Boom a pierdut leadership-ul sau este umar la umar cu AdEvolution.

Exceptand site-urile de job-uri, este loc pe orice nisa in online

DB: Ce nise din online considerati ca sunt insuficient acoperite in prezent?
ON: Exceptand poate segmentul de job-uri, unde este deja cam plin si e greu dar nu imposibil sa concurezi cu eJobs si BestJobs, cred ca pe toate nisele din online e loc de evolutie si de noi proiecte. Viitorul sta in continuare in video, in servicii si cred ca si turismul va intra mai puternic pe Internet, "impins" si de criza economica.

DB: Va asteptati la miscarea de preluarea a eMag de catre Asesoft?
ON: Ma asteptam ca eMag sa faca un pas in aceasta directie. Nu ma asteptam la Asesoft, dar s-ar putea ca cei doi jucatori sa fi ajuns la cea mai buna solutie. Am inteles ca eMag vrea sa devina un Amazon al Romaniei. Mi se pare in regula, avand in vedere ca eMag are volum mare de vanzari, dar marjele de profit pe IT si electronice sunt foarte reduse. Pe carti, papetarie, sunt mult mai mari. Primisem de exemplu de curand un mail pentru Monden.info in care ni se propunea sa vindem lenjerie pentru un comision de 16%, deci sunt nise unde marjele sunt mult mai mari.

DB: Care ar fi unul dintre efectele concrete ale crizei asupra evolutiei online-ului din Romania?
ON: Mici antreprenori care voiau sa intre in online, si care, cumulat, ar fi putut sa ajute la cresterea pietei, au fost si sunt dati inapoi, "turned off" de aceste fluctuatii economice si, in general, de tot ce aud si vad ca se intampla la nivel local si mondial. Acestia sunt in expectativa sau au renuntat cu totul la proiecte. Cei care au apucat sa dea drumul site-urilor inainte de criza, se gandesc cum sa vanda acum. Din punctul meu de vedere, aceasta este una dintre cele mai mari probleme pe care le intampina online-ul acum.

DB: Si un efect pozitiv al crizei economice, tot reflectata in online?
ON: Accelereaza mult lucrurile, si aici nu ma refer doar in Romania ci si pe plan international. Ma uit la Google, este parca si mai alert, forteaza parteneriate cu playeri mari.

Apropo.ro, "varful de lance" al MediaProInteractiv

DB: Ce proiect merge cel mai bine, din portofoliul dvs., si unde anume, dimpotriva, mai aveti mult de lucru?
ON: Daca ne referim la proiectele de care ne ocupam in mod direct - Apropo.ro, Promotor.ro,Go4IT.ro, Descopera.ro si asa mai departe, toate merg bine. As nominaliza in mod special Apropo.ro. Sub "palaria" acestui site vom construi in continuare proiecte adiacente. Curand vom lansa ceva nou, in acest sens. Mai avem de lucru pe ProfesiiOnline.ro unde, din varii motive, a trebuit sa schimbam de mai multe ori oameni din management si acest lucru s-a reflectat negativ in performanta.


Peste sase luni s-ar putea sa fie si mai oportun sa investesti  

DB: Ce aveti in plan cu Okidoki.ro? Ati stat destul de "low profile" cu acest proiect.
ON: Ne apropiem de lansare si iesirea din beta. Am avut mult de lucru pentru a crea versiunea pe care o voiam de la inceput si pe care o vom lansa in urmatoarele zile. Punem accent mult pe acest produs, vom incepe si marketare puternica, sa-l plasam pe toate site-urile noastre. Suntem pe drumul cel bun.

DB: Dati-mi cateva cifre. Investitii? Indexari?
ON: Despre investitii pot spune doar ca sunt mari, peste 200.000 euro. Este foarte greu sa sustii un motor de cautare, ganditi-va ca Okidoki.ro "tine" in baza de date peste 6 milioane de cuvinte in prezent. E nevoie de servere puternice, rapide. Ne propunem anul acesta sa generam cateva milioane de cautari pe site. In prezent indexam zilnic aproximativ 80.000 de site-uri.

DB: Din online-ul romanesc, in general, ce proiecte independente va plac?
ON: As nominaliza Metropotam.ro si Trilulilu.ro. Metropotam pentru ca au reusit in 2-3 ani sa arate ca piata nu era deja ocupata de B24Fun sau de 7Seri si, fara marketing excesiv sau bugete enorme, au reusit sa iasa intre primii. Trilulilu.ro este impresionant prin amploarea proiectului, este un portal pe care insa baietii de acolo vor trebui sa stie sa-l monetizeze corect. Daca ne uitam in afara, YouTube, care este deja cat o companie in toata regula, nu a gasit inca solutia corecta pentru monetizare. Hulu, desi atrage mult mai putini vizitatori, scoate poate mai multi bani, avand continut premium.

DB: Apropo de Google. Reprezinta aceasta companie, precum si Yahoo, o amenintare pentru piata locala de advertising?
ON: Google exista deja pe piata in Romania. Daca te uiti pe principalele site-uri din .ro, o sa vezi ca ruleaza deja reclame de la Google. Din punctul acesta de vedere ar putea fi considerata cea mai mare regie de pe piata. Este cel mai mare player. Daca va intra direct pe piata, depinde foarte mult de oamenii pe care ii vor alege pentru coordonarea business-ului. Exista posibilitatea sa intre si sa nu aiba succes.

DB: Adica asa cum a facut Yahoo?
ON: Yahoo are niste probleme la nivel de strategie. Pare debusolata dupa ce a refuzat oferta Microsoft. Este de inteles ca incearca sa eficientizeze toate costurile operationale, dar iesirea din Europa de Est nu cred ca a fost o miscare buna. Dinamica pietei de aici este foarte mare, iar costurile foarte mici. Viitorul ne va arata mai bine ce se va intampla.

La MPI raman cat este nevoie de mine

DB: Cand va va expira contractul cu MPI?
ON: Contractul cu MPI imi va expira in momentul in care ne vom desparti. Am venit pentru un an si uite ca fac, in vara, trei. Intre mine si MediaPro nu exista contracte - este o relatie corecta din ambele puncte de vedere. Voi sta atat cat este nevoie de mine.

DB: In piata se aude ca achizitiile dvs. ar putea fi urmate de plecarea de la MPI.
ON: Nu acesta este mesajul. Am achizitionat si in trecut, in nume personal. Sunt antreprenor, sunt oportunitati in piata pe care vreau sa le speculez si nu au legatura cu munca mea la MediaProInteractiv. Cumpar acum, desi s-ar putea peste 6 luni criza sa se adanceasca si oportunitatile, pentru cine are cash, sa fie si mai multe si "mai apetisante".

DB: Ce parere aveti despre evolutia pietei de publicitate online in primul trimestru si la nivelul intregului an?
ON: Online-ul consider ca va fi cel mai putin afectat de criza, avand in vedere faptul ca activam pe un segment inca mic. Daca vorbim de publicitatea display si bani veniti de la agentii, probabil piata a inregistrat o oarecare scadere. Daca ne uitam la tot ce inseamna Google si tot ce inseamna cost per click/cost per lead, s-ar putea ca piata sa fie la nivelul anului trecut, pe primul trimestru. Oricum, conteaza si in ce ne comparam - euro sau leu. Daca luam euro, care a crescut cu 20-30% fata de anul trecut, avem niste scaderi.

DB: Si pe tot anul?
ON: Piata va fi peste anul trecut, cu 20-30%.

DB: Si pentru MPI, pastrati previziunea de crestere 100%?
ON: Tot ce pot spune este ca am crescut pe primul trimestru. Si nu e vorba doar de o crestere de 5% fata de aceeasi perioada a anului precedent.

DB: Cum arata o zi de-a dvs., in aceasta perioada?
ON: Nici nu stiu cum sa ma exprim. Hai sa zicem ca de multe luni ma trezesc la sase dimineata, ma asez la computer, apoi inchid computerul la 10 seara.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
mihai a spus:
05/05/2009 09:06
Da de unde parerea asta ca daca ati nominaliza vreun site pe care vreti sa il cumparati ar sari piata in aer? Cred ca si Google tremura la vorbele lui Orlando Nicoara.
 
Henrich a spus:
07/05/2009 17:06
La cumpararea unui blog se tine cont si de platforma ei?
 
Materialele zilei din NEW MEDIA
08 ianuarie 2019, ora 14:08 in Companii | 37 vizualizari | 0 comentarii
Farmec devine partener eMAG
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Ultima ora
Joi, 17 Ianuarie 2019, 20:09
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter