Mihai Ghigiu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cere Ministerului Apărării şi Ministerului Afacerilor Externe să solicite Comisiei Europene redeschiderea negocierilor pentru contractele de înzestrare militară finanţate prin programul SAFE, inclusiv a celor atribuite grupului german Rheinmetall, chiar dacă România ar trebui să suporte penalităţi.
Ghigiu consideră că actualele achiziţii nu răspund suficient nevoilor militare ale viitorului şi compară controversa contractelor cu scandalul afacerii Škoda din perioada interbelică.
Ghigiu a făcut aceste declaraţii în exclusivitate la Antena 3 CNN, unde Ghigiu a afirmat că România ar trebui să îşi asume în faţa Comisiei Europene problemele apărute în atribuirea contractelor şi să ceară o nouă oportunitate de negociere.
„Cred că România are oameni astăzi, care pot să convingă Bruxellesul că am fost proşti, că am fost ticăloşi, că am fost corupţi şi că avem nevoie de o nouă şansă pentru a putea să îndreptăm aceste lucruri”, a declarat ministrul.
Ghigiu a făcut o paralelă cu afacerea Škoda, unul dintre cele mai cunoscute scandaluri privind achiziţiile militare din România interbelică, şi a amintit că disputa de atunci a avut consecinţe politice importante, inclusiv demisia lui Iuliu Maniu din funcţia de prim-ministru.
Ministrul a cerut colegilor din cele două ministere să înceapă discuţiile cu executivul european pentru renegocierea acordurilor, chiar dacă acest demers ar presupune costuri suplimentare pentru statul român.
„Cred că e obligatoriu la Ministerul Apărării, la Ministerul de Externe să avem o astfel de discuţie pentru a renegocia aceste contracte, chiar cu riscul unor penalităţi”, a spus Ghigiu la Antena 3 CNN.
Oficialul a pus sub semnul întrebării şi relevanţa militară a echipamentelor prevăzute în contracte, susţinând că acestea nu pregătesc suficient România pentru evoluţia viitoare a conflictelor armate.
„Din punctul meu de vedere, fără să fiu specialist în domeniul armamentului, România, prin aceste contracte, nu se pregăteşte pentru războiul viitorului. Se pregăteşte cel mult pentru războiul de astăzi, dacă nu chiar pentru cel de ieri”, a declarat ministrul.
Controversa contractelor SAFE a intrat şi în atenţia Ministerului Apărării. Ministrul Radu Oprea a anunţat săptămâna trecută că a trimis Corpul de Control la Direcţia generală pentru armamente (DGARM), structura din cadrul ministerului responsabilă de achiziţiile de echipamente militare, pentru verificarea contractelor încheiate prin acest program.
Potrivit informaţiilor prezentate de Antena 3 CNN, şase dintre cele 15 contracte incluse în programul SAFE au fost atribuite grupului german Rheinmetall, valoarea cumulată a acestora depăşind 5,6 miliarde de euro.
Lista celor 15 programe de înzestrare include transportoare blindate, camioane militare, sisteme de apărare antiaeriană, nave, elicoptere, radare, drone şi muniţie.
Printre cele mai mari achiziţii se numără maşinile de luptă ale infanteriei Lynx, pentru care este prevăzută o investiţie de 2,598 miliarde de euro. Contractul vizează 232 de vehicule produse de Rheinmetall, cu o parte a producţiei la Mediaş.
România mai are prevăzută achiziţia a şapte sisteme antiaeriene Skynex, în valoare de 476 de milioane de euro, şi a sistemelor Skyranger 35, pentru care este alocată suma de 470 de milioane de euro. Ambele programe sunt asociate Rheinmetall Italia.
Lista include şi două sisteme navale CIWS Millennium, în valoare de 36 de milioane de euro, furnizate de Rheinmetall, precum şi nave de patrulare maritimă în valoare de 836 de milioane de euro, cu producţie prevăzută la Mangalia, prin Rheinmetall Naval Systems. Tot prin această companie urmează să fie achiziţionate vedete de intervenţie pentru scafandri, în valoare de 84 de milioane de euro.
Alte programe importante sunt achiziţia a 139 de transportoare blindate Piranha 5, în valoare de 831,2 milioane de euro, prima etapă a unui program care vizează în total 359 de vehicule, produse în România de GDELS, şi cumpărarea a 1.115 camioane IVECO, pentru care este prevăzut un buget de 344,4 milioane de euro.
România mai are în plan achiziţia a 12 elicoptere H225M Caracal, în valoare de 852 de milioane de euro, prin Airbus, în parteneriat cu Franţa, şi a şapte sisteme Naval Strike Missile, cu 48 de rachete, în valoare de 207 milioane de euro, de la Kongsberg.
Lista mai cuprinde 12 radare GM200, în valoare de 258 de milioane de euro, furnizate de Thales, trei sisteme antiaeriene IRIS-T, în valoare de 547,83 milioane de euro, achiziţionate în comun cu Germania, două centre de operaţii tactice pentru apărare aeriană, în valoare de 160 de milioane de euro, drone de tip loitering, în valoare de 147 de milioane de euro, achiziţionate în comun cu Polonia, şi muniţie de calibru 35 mm, pentru care este prevăzută suma de 450 de milioane de euro.
Comparaţia făcută de Mihai Ghigiu trimite la scandalul achiziţiilor de armament de la uzinele Škoda din Cehoslovacia, care a zguduit clasa politică românească în perioada interbelică. Scandalul a izbucnit în 1933, când au apărut acuzaţii privind nereguli în achiziţii şi plata unor comisioane către politicieni şi ofiţeri superiori.