Diverse

Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 1,6 miliarde de euro în august, la 64,9 miliarde de euro

01 Sep, 14:37 • Daniela Oancea
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au ajuns la 64,865 miliarde de euro la 31 august 2026, în creştere cu 1,635 miliarde de euro faţă de nivelul de 63,230 miliarde de euro înregistrat la sfârşitul lunii iulie, potrivit datelor publicate de banca centrală.
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 1,6 miliarde de euro în august, la 64,9 miliarde de euro

Creşterea rezervei valutare a fost susţinută, între altele, de alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor, inclusiv prin prefinanţarea în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro din împrumutul SAFE acordat României de Comisia Europeană.

În luna august, intrările de valută la BNR s-au ridicat la 4,487 miliarde de euro. Acestea au provenit, printre altele, din modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi alimentarea contului Comisiei Europene.

În acelaşi timp, ieşirile de valută au totalizat 2,852 miliarde de euro. Acestea au inclus modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, precum şi plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice denominate în valută, în valoare de aproximativ 1,468 miliarde de euro.

Rezerva de aur a României s-a menţinut la 103,6 tone la sfârşitul lunii august

În contextul evoluţiei preţurilor internaţionale, valoarea rezervei de aur a fost estimată la 12,762 miliarde de euro.

Astfel, rezervele internaţionale ale României, respectiv valuta şi aurul, au ajuns la 77,627 miliarde de euro la 31 august 2026, faţă de 74,972 miliarde de euro la 31 iulie 2026.

Pentru luna septembrie 2026, România are plăţi scadente aferente datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, de aproximativ 2,684 miliarde de euro.

Citește și: Leul s-a apreciat marți în raport cu principalele valute. Euro a coborât la 5,2575 lei

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Starlink rămâne restricționat în Ucraina, deși Trump a declarat că Musk a eliminat limitele de viteză (Politico)
Starlink rămâne restricționat în Ucraina, deși Trump a declarat că Musk a eliminat limitele de ...
Nicușor Dan, pentru Bloomberg: „Rusia încearcă să escaladeze războiul din Ucraina şi să provoace statele europene”
Nicușor Dan, pentru Bloomberg: „Rusia încearcă să escaladeze războiul din Ucraina şi să provoace ...
România va primi 1,1 milioane de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi variolei ovine şi caprine
România va primi 1,1 milioane de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi variolei ...
Luca Niculescu convoacă miniştrii pentru evaluarea jaloanelor restante din PNRR: „România nu îşi poate permite să piardă bani europeni din cauza întârzierilor”
Luca Niculescu convoacă miniştrii pentru evaluarea jaloanelor restante din PNRR: „România nu îşi ...
Luca Niculescu vrea un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli
Luca Niculescu vrea un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli
CSAT, după incidentele din Marea Neagră și cazurile grave de violență din școli. Ce măsuri au fost analizate la ședința condusă de Nicușor Dan
CSAT, după incidentele din Marea Neagră și cazurile grave de violență din școli. Ce măsuri au ...
ÎCCJ, reacție după decizia CEDO privind restanțele salariale ale magistraților: „Cele două cauze privesc chestiuni juridice distincte”
ÎCCJ, reacție după decizia CEDO privind restanțele salariale ale magistraților: „Cele două cauze ...
Despăgubirile pentru secetă, calculate greșit. Florin Barbu anunță corectarea urgentă a actului normativ
Despăgubirile pentru secetă, calculate greșit. Florin Barbu anunță corectarea urgentă a actului ...
România primește 1,1 milioane de doze gratuite de vaccin pentru ovine și caprine. Constanța și Tulcea, prioritare în campania de imunizare
România primește 1,1 milioane de doze gratuite de vaccin pentru ovine și caprine. Constanța și Tulcea, ...
Nicușor Dan, mesaj de alarmă după două cazuri grave de violență între minori: „Nu ne mai permitem să ignorăm aceste semnale”
Nicușor Dan, mesaj de alarmă după două cazuri grave de violență între minori: „Nu ne mai permitem ...
Parlamentul European cere UE să ia în calcul trimiterea unei misiuni navale în Marea Neagră
Parlamentul European cere UE să ia în calcul trimiterea unei misiuni navale în Marea Neagră
Dan Air cere intrarea în insolvență, deși a încheiat 2025 pe profit. Datoriile companiei au depășit 126 de milioane de lei
Dan Air cere intrarea în insolvență, deși a încheiat 2025 pe profit. Datoriile companiei au depășit ...
CCR îi dă dreptate lui Sorin Grindeanu în disputa cu Ilie Bolojan privind ordonanța SAFE
CCR îi dă dreptate lui Sorin Grindeanu în disputa cu Ilie Bolojan privind ordonanța SAFE
Protestele din Franța, ținta unui val de dezinformare online. Imagini vechi și videoclipuri generate cu AI, prezentate drept dovezi ale violențelor recente
Protestele din Franța, ținta unui val de dezinformare online. Imagini vechi și videoclipuri generate ...
Deputatul AUR Dan Tănasă a fost trimis în judecată pentru incitare la violență, ură și discriminare
Deputatul AUR Dan Tănasă a fost trimis în judecată pentru incitare la violență, ură și discriminare
Curtea Penală Internațională, laureata Premiului Saharov 2026. Parlamentul European îi recunoaște rolul în apărarea justiției internaționale
Curtea Penală Internațională, laureata Premiului Saharov 2026. Parlamentul European îi recunoaște ...
La France insoumise (LFI) îi cere lui Sébastien Lecornu „scuze” și „răspunsuri politice”
La France insoumise (LFI) îi cere lui Sébastien Lecornu „scuze” și „răspunsuri politice”
CEDO dă câștig de cauză României în procesul magistraților pentru restanțe salariale de 300.000 de euro
CEDO dă câștig de cauză României în procesul magistraților pentru restanțe salariale de 300.000 ...