Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este profund alarmată de o nouă escaladare a acțiunilor Rusiei în Marea Neagră, după ce o navă comercială a fost lovită de o dronă în apropierea portului Constanța. Atacul a provocat răsturnarea ambarcațiunii și a dus la moartea unui marinar, în timp ce alți trei membri ai echipajului sunt dați dispăruți.
Te-ar mai putea interesa și: Ursula von der Leyen l-a felicitat pe Luca Niculescu pentru preluarea funcției de premier
Într-un mesaj publicat pe platforma X, Ursula von der Leyen a condamnat atacurile, pe care le-a descris drept iresponsabile și nechibzuite. Potrivit acesteia, nava civilă avea la bord un echipaj format din marinari ucraineni și azeri, iar acțiunea pune în pericol vieți nevinovate și reprezintă o sfidare deschisă a dreptului internațional. Șefa Comisiei Europene a transmis că se gândește la familia marinarului care și-a pierdut viața și la familiile celor trei membri ai echipajului dispăruți. Totodată, ea a mulțumit echipelor de salvare pentru eforturile depuse în operațiunile de căutare.
Incidentul s-a produs la aproximativ 24 de kilometri în largul portului Constanța, în apropierea graniței cu Ucraina și în afara apelor teritoriale ale României. Nava comercială, care naviga sub pavilionul Insulelor Comore, a fost lovită de o dronă, s-a răsturnat și risca să se scufunde. Înainte de răsturnare, membrii echipajului au reușit să transmită un apel de urgență.
La bord se aflau 13 marinari: zece cetățeni ucraineni și trei cetățeni azeri. Nouă dintre aceștia au fost salvați, un marinar a murit, iar alți trei sunt în continuare dispăruți, operațiunile de căutare fiind în desfășurare.