Georgescu- Fuerea – familia din Dalass-ul ialomițean obligată să își incendieze averea. Adevărata poveste de aur a milionarilor de carton care au pus bazele kitsc-ului românesc în materie de turism

Probabil majoritatea românilor cu tinerețea în anii 90, atunci când aud numele orașului Slobozia, se gândesc la Parcul Hermes ridicat de Ilie Alexandru, unul dintre primii „milionari de carton” ai României (termen folosit pentru a identifica pe cei care se îmbogățeau rapid, pe cei cu resurse financiare cu izvoare misterioase). Ferma Southfork din Dalass-ul ialomițean, alături de replica Turnului Eiffel din aceeași locație atrăgeau mii de curioși, nu numai fani ai celebrului serial difuzat în anii aceia în țara noastră.

Georgescu- Fuerea, un neam obligat să își incendieze averea

J.R. de România a avut probleme cu legea, evident, fiind închis chiar de două ori, iar Dallas-ul lui străjuit de turnul similar celui din orașul luminilor a trecut în uitare. Astăzi au rămas doar umbrele a ceea ce a fost odată. Drumul este peticit sau, în unele zone, plin de gropi, hotelul și restaurantul sunt veritabile ruine iar mândra fermă Southfork este părăsită.

Despre uitare, de fapt despre a șterge praful de pe o poveste a acestei zone, alta decât a unui milionar de carton care a pus bazele kitsc-ului românesc în materie de turism este vorba în materialul acesta. Am ales să ne reamintim de familia de boieri ialomițeni Georgescu-Fuerea. În anii în care Slobozia era doar o banală comună cu profil agricol, familia aceasta a ridicat aici una dintre cele mai bune și mai mari fabrici de făină a României acelor vremuri. Suntem în anii dulci ai trecerii dintre secolele XIX și XX, Slobozia pare a avea o locație strategică, are o haltă unde opresc aproape toate trenurile, agricultorii văd comuna ca pe un veritabil punct de desfacere. Marele război era încă departe, românii în general și ialomițenii care se ocupau liniștiți cu comerțul de grâne nici nu se gândeau la posibilitatea unei asemenenea conflagrații.

Prosperitatea și liniștea tuturor vor fi dinamitate curând, iar celebra moară a familiei Georgescu-Fuerea va fi distrusă, doar pentru a nu pica în mâinile trupelor nemțești.

Profitând de avantajele oferite de amplasarea Sloboziei, de existența câmpiilor mănoase, boierii Georgescu-Fuerea au construit moara amintită, gândind că evenimentul va fi unul de referință în istoria familiei. Vor supraviețui războaielor, dar vor trece prin durerea de a incendia propria avere, munca de o viaţă, vor părăsi apoi iubitul lor Bărăgan, privind în urmă către fumul ce se ridica din ruinele averii lor fabuloase.

Odată cu ridicarea morii, s-au preocupat de deschiderea unui atelier cu mașini specific agriculturii. Moara a fost dezvoltată în permanență, lângă ea fiind ridicată destul de repede o adevărată uzină electrică necesară susținerii întregii moșii. Numeroase alte dependințe se ridicau mereu în jurul morii, depozite vaste, dar și o fabrică ce producea biscuiți. Pe moșie au fost ridicate și clădiri în care erau cazați muncitorii. Moșia, astfel extinsă, se întindea pe o suprafață de aproximativ cinci hectare.

Andreea Panait, muzeograf la Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia, preciza:

„Moara Fuerea a ajuns să fie a doua ca importanţă din România. Familia Georgescu-Fuerea a devenit producătoare, prelucrătoare şi exportatoare de grâne, făină şi produse de panificaţie, iar Slobozia s-a dezvoltat şi graţie acestei mori. Clădirea principală a morii se afla, aproximativ, pe spaţiul alocat astăzi Muzeului Naţional al Agriculturii. Totuşi, astăzi, singura urmă vizibilă a rămas calea ferată, dezafectată, din imediata apropiere a muzeului.”

28 iunie 1914. Studentul sârb Gavrilo Princip îl asasinează la Sarajevo pe arhiducele Franz Ferdinand al Austriei, moștenitor al tronului Austro-Ungariei. Crima declanșează o criză diplomatică impresionantă, iar în câteva săptămâni marile puteri sunt deja în război, iar conflictul urmează să escaladeze în curând la scară globală.

Autorităţile române îi solicită lui Fuerea să incendieze moara, dar și întregul depozit de cereale pentru a nu deveni pradă de război a germanilor. Statul român dă asigurări că, după război, familia va fi despăgubită corespunzător. Moara arde câteva zile, iar trecerea anilor nu va aduce nimic bun din punct de vedere financiar pentru familia Georgescu-Fuerea. Tot ce rămăsese în urma focului ce mistuise averea lor erau niște asigurări scrise.

Andreea Panait ne conduce prin istorie, în anii ce au urmat celui de-al doilea război mondial.

„După anul 1949, cele cinci hectare unde se afla moara au fost expropriate, bineînţeles, de către stat. Ultima descendentă a familiei Georgescu- Fuerea, Anca Maria Christodorescu, este stabilită în Elveţia“.

Întreaga poveste a acestei familii ce și-a sacrificat întreaga agoniseală din motice ce pot ține și de patriotism o regăsim în cartea „Perieţi, Slobozia – evocări. Familia C. Georgescu-Fuerea”, lucrare semnată de Anca-Maria Georgescu-Fuerea.

Singura descendentă a vechii familii boierești merge pe firul istoriei vechi a neamului ei, readuce în atenție începuturile din anii 1820-1830 și dezvoltă cu argumente puternice, cu documente și fotografii din arhiva familiei, epoca de glorie atinsă între 1890 şi 1936.

Aflăm astfel cum cea de-a treia generaţie a familiei cu sorginte în Perieţi a reuşit să cucerească și Slobozia, dezvoltând astfel și afacerile personale şi afacerile oraşului:

„Zece fraţi şi surori. În timp ce fetele, rămase în Perieţi, întemeiau, la rândul lor, alte  familii, în progresie geometrică, fraţii (Basile, Luca-Dinicu, Georges, Scarlat şi Niculae) se gândeau să ridice şi să modernizeze Slobozia, care la vremea aceea nu era încă oraş, ci doar o comună ceva  mai răsărită. Au cumpărat lângă calea ferată un teren pe care au ridicat o fabrică de făină, a doua ca importanţă din România, cunoscută sub numele de Moara Ialomiţa sau Moara Fuerea”.

Moara va influența, așa cum am scris deja, dezvoltarea zonei în integralitatea sa. În paginile cărții Ancăi Maria Christodorescu se poate lectura și dramaticul episod al incendierii morii. Aflăm astfel că povestea a avut diverse versiuni. Una dintre ele, falsă și „construită” practic pentru a alinia tragedia intereselor politice ale vremurilor, spunea că moara a fost distrusă de ruși, nemții doar continuând prăpădul. Istoria reală, cea transmisă din generație în generație, consemna faptul că arderea morii a fost un act deliberat, la sugestia autorităților statului care, prevăzător, elimina posibilitatea de a face cadou inamicilor o resursă extrem de importantă.

Astfel nemții au putut captura doar localul morii şi utilajele specifice, o pagubă de peste un milion de lei.

Te mai poți documenta și despre: Constantin Poroineanu – unul dintre cei mai bogați români ai secolului 19. Finalul tragic al moșierului a scris istorie în România

Pentru a ne face o imagine corectă despre suma aceasta și consistența ei în anii acelor fapte, trebuie să continuăm lectura cărții Ancăi Maria Christodorescu:

„La vremea aceea o oaie costa cam 6 lei, iar o vacă 12! Li s-a promis fraţilor că, după război, vor fi trecuţi pe lista  marilor păgubiţi şi vor fi trataţi în consecinţă. Aşa a şi fost: au figurat mult timp la nr. 2 pe acea listă. Dar despăgubirile pe care le poate acorda un stat, când şi dacă le mai acordă…”

Pentru boierii Fuerea, pierderea morii, principala sursă de venituri a familiei, a însemnat mult mai mult decât o uriașă pierdere materială, moara însemnând de fapt „certificatul de mândrie al comunei Slobozia, devenită  între timp oraş“.

În noaptea aceea, noaptea în care simbolul familiei a fost ars, sătenii din Perieți au privit, îngroziți, cum cerul pare a se aprinde deasupra Sloboziei, desi mai erau câteva ceasuri până la răsărit. Neștiind că fiorii reci ai unui război ce părea să fie cum nu mai fusese altul până atunci făcuseră ca înșiși boierii să pună foc, au început să strige, alarmați. Zile multe a ars la Slobozia, mai întâi cu flăcări ce păreau că vor să atingă nori, apoi ușor, mocnit, zile și nopți în care grâul a ars în întregime.

Anca Maria Christodorescu scrie cum, „în aceeaşi noapte, bunicul a plecat spre Bucureşti, în trăsură, cu bunica şi cei trei copii speriaţi. Nu de noapte, nu de frig şi nu de foc: de lacrimile care curgeau pe obrazul tatălui lor. Bunicul însă nu ştia că plânge, pentru că omul acesta puternic nu plânsese niciodată.”

Vezi și: Întoarcere în timp: Istoria C.A.R. Povestea primei Case de Ajutor Reciproc pe harta financiară contemporană a continentului

Pentru a înțelege bine importanța familiei de boieri Georgescu-Fuerea în istoria Sloboziei, trebuie să ne întoarcem în istorie, cu mult înainte de primii ani ai secolului XX, ani în care Slobozia începuse deja să capete semnalmentele unei așezări urbane, datorate unei dezvoltări economice rapide și progresului social ce a venit firesc.

Cronologic, aceștia au fost pașii: în anul 1872 se înființează oficiul telegrafic în localitate, în 1893 depozitul de armăsari este clasat ca fiind primul în zonă, în 1897 se construiește spitalul comunal, în 1898 este relocată aici o puternică secţie de jandarmi, se înfiinţează Ocolul Silvic și se construiesc case de cărămidă, prăvălii, hoteluri, farmacii, şcoli și un cinematograf.

La 1 martie 1909, reprezentanți ai comunei Slobozia înaintează un memoriu Ministrului Lucrărilor Publice, memoriu prin care propuneau ridicarea unui pod de fier peste râul Ialomiţa. În același document solicitau „trecerea comunei Slobozia în rândul comunelor urbane.”

După ample dezbateri, cele două Camere ale Parlamentului analizează cererile Consiliului Local Slobozia. În Adunarea Deputaţilor dezbaterile au început la 2 aprilie 1912, urmând ca peste trei zile, la 5 aprilie 1912, să primească vot pozitiv proiectul de lege prin care Slobozia a fost declarată comună urbană. 62 de deputaţi au votat pentru și numai trei au fost împotrivă. Senatul a discutat proiectul de lege în şedinţa din 5 aprilie 1912, când proiectul a fost votat cu majoritate absolută.

12 martie 1912 a fost o zi istorică pentru mica localitate ialomițeană. Regele Carol I a promulgat legea care consfințea împliniea visului unei localități: Slobozia, comuna cu 4.851 de locuitori, devenea oraș.

În ziua aceea, strada Matei Basarab şi locuitorii cu situație financiară bună aveau deja lumină electrică, produsă de un generator aflat chiar la moara lui Gheorghe Fuerea.

Vezi și: Aristide Blank, „poetul rătăcit în lumea afacerilor”. Povestea secretă a milionarului interbelic, fondatorul băncii Marmorosch Blank de pe Strada Doamnei din București