Știri interne

Satul din România în care se trăieşte ca în Evul Mediu. Locuitorii nu au apă sau curent

03 Apr, 09:31 • Cornel Ghimeșan
Locuitorii din Balta Roşie, un sat din judeţul Botoşani, trăiesc ca acum sute de ani. Deşi formează o comunitate aşezată la doi paşi de civilizaţie, oamenii de aici nu ai nici curent electric, nici apă potabilă. Despre utilităţi nici nu poate fi vorba!
Satul din România în care se trăieşte ca în Evul Mediu. Locuitorii nu au apă sau curent

Satul din România în care se trăieşte ca în Evul Mediu. Oamenii din Balta Roşie nu au apă curentă și nici măcar energie electrică, iar situația este cu atât mai revoltătoare cu cât satul nu este în vârf de munte. Locuitorii cară apă în butoaie de la câțiva kilometri distanță, iar autoritățile dau din umeri atunci când li se cer soluții pentru îmbunătățirea situației sătenilor.

O femeie din sat a reuşit să facă rost de un generator pentru a putea conecta maşina de spălat şi astfel să spele hainele. Apă, însă, nu are la îndemână şi trebuie să aducă cu căruţa, în butoaie, de la aproximativ doi kilometri depărtare. De asemenea, unii localnici au panouri solare, însă nu de la autorităţi, ci datorită unui biciclist care a bătut ţara în lung şi-n lat pentru a le aduce copiilor din sat lumină în casă. „Dacă e Soare afară, avem şi curent. Dacă nu, nu avem curent”, a explicat o tânără, conform Antena 3.

Citeţte şi: Românii pot plăti facturile și în rate. ANRE anunță cum se va putea face asta. „E nevoie de acest proces birocratic prin care să ceară și, ulterior, furnizorul trebuie să-i confirme acest lucru”

Satul din România în care se trăieşte ca în Evul Mediu

Autorităţile locale susţin că reţeaua electrică e o problemă pe care nu o pot rezolva din cauza costurilor mari. „Zona Balta Roşie este o zonă extravilană. În momentul de faţă nu găsim nicio finanţare pe zona respectivă, atât timp cât este extravilană. Nu găsim nici pe intravilan pe extindere reţea electrică, dar pe extravilan. Este mult mai greu şi pentru noi, cu fonduri locale”, a explicat Dan Oleieru, primarul oraşului Flămânzi, de care ţine jumătate de sat. Curios, cealaltă jumătate ţine de comuna Copălău.

„Eu sunt pe partea stângă, aparținem de Copălău, de câțiva ani de când s-au pus legile astea. Mama are buletin pe Flămânzi. Stăm în aceeaşi casă cu buletine în două localităţi. Eu n-am apucat să-mi fac buletin, tot am avut treabă. Nu știu unde ar fi mai avantajos, unde ne-am obișnuit, dar facem după lege”, a spus un locuitor în partea de Copălău a satului Balta Roşie.

Citeşte şi: Barbu Drugă, boierul cu viața furată de comuniști! Povestea unuia dintre cei mai bogați români de la 1800 care a deținut Moara Craiova cu sute de angajați, un castel și Portul Cetate

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski