- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Pintilie: Brokerajul se va dubla la 75% din piata de asigurari pana in 2015

09 Jun, 00:01 • adrian.mihaltianu
Piata de brokeraj in asigurari isi va continua evolutia pozitiva in conditiile in care oamenii se orienteaza cat mai mult spre acest serviciu de consultanta, urmand ca in 2015 sa ajunga la o pondere de 75% din piata de asigurari romaneasca, a declarat pentru DailyBusiness.ro Alexandru Pintilie (foto), administrator delegat al Pintilie Broker de Asigurare.
Pintilie: Brokerajul se va dubla la 75% din piata de asigurari pana in 2015

In 2009, brokerii au intermediat 36% din valoarea totala a subscrierilor din piata de asigurari, cu 4 puncte procentuale mai mult decat in 2008. Astfel, valoarea intermedierilor a fost de 3,2 miliarde lei (755 mil. euro), in crestere cu 18% fata de anul 2008. In euro, cresterea a fost mai mica, de 3%.

„Eu estimez ca undeva in 2-3 ani foarte multi asiguratori vor externaliza forta de vanzari in foarte mare proportie. Ponderea intermedierilor va ajunge in 2015 la 75% din piata de asigurari„, a spus Alexandru Pintilie.

El se asteapta ca anul acesta ponderea intermedierilor sa ajunga undeva la 40%, sesizand o reorientare a oamenilor spre acest serviciu de consultanta adus de brokeri.

„Cred ca oamenii sunt mult mai atenti la banii lor si incearca sa optimizeze tot ce se poate. Nu se mai duc oriunde apuca, ci apeleaza la consultanta pentru a vedea mai multe. Daca in anii precedenti se duceau la un asigurator si nu se speriau foarte tare, exista posibilitatea ca acum sa se duca, sa stie ca anul trecut era un pret foarte bun, acea companii sa fi suferit intre timp schimbari totale din perspectiva pretului, si chiar sa-i sperie. Si atunci oamenii mai cauta”, a spus Pintilie.

„Avem clienti care pentru un leu aleg sa faca o polita la o companie in detrimentul alteia care ar fi mai celebra decat cealalta. Asta este, traim niste clipe mai dificile, banii sunt mai rari, mai valorosi si atunci orientarea spre pret este inevitabila”, a precizat oficialul brokerului de asigurari.

Potrivit lui Alexandru Pintilie, cresterea valorii pietei de brokeraj se datoreaza cresterii tarifelor politelor RCA, pentru ca cele Casco nu prea mai au unde sa creasca deoarece devin extrem de scumpe si foarte multi clienti prefera sa se autoasigure considerand ca este un cost mult prea mare. Totodata, politele de locuinte s-au ieftinit foarte mult in ultima vreme. Acest lucru un va duce la o crestere foarte mare a pietei.

Scaderea comisionului la RCA a fost compensat de o crestere a tarifelor

2009 a fost primul an intreg in care comisionul RCA a fost fix pentru toti brokerii, dupa ce in noiembrie 2008 Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a plafonat comisioanelor de intermediere a asigurarilor RCA la 15% din valoarea primelor incasate. Inainte, comisionul mediu era de aproximativ 30%

Conform lui Alexandru Pintilie, scaderea veniturilor din comisionul RCA a coincis cu o crestere a tarifelor pentru aceste asigurari si astfel, castigurile nu au avut scaderi foarte mari.

„10 noiembrie 2008 a fost ziua neagra pentru multi brokeri, insa ziua alba pentru cei care au vazut oportunitatea, in sensul ca acest lucru a educat piata si a eliminat pe acei jucatori care faceau doar RCA”, a spus Pintilie.
[quote=]Avem clienti care pentru 1 leu prefera o companie de asigurari mai putin cunoscuta[/quote]
„Cred ca am reusit sa ne adaptam cu totii pentru ca intr-adevar au scazut comisioanele, dar acea perioada a coincis si cu o majorare a tarifelor destul de mare. Daca, spre exemplu, la acel moment o polita pentru o masina tipica romaneasca de 1.390 centimetri cubi costa in jur de 100 lei, imediat dupa aceasta reducere a comisionului, a inceput sa fie 130 lei”, a precizat reprezentantul companiei de brokeraj.

Veniturile intermediarilor obtinute din activitatea de brokeraj au insumat 522,33 milioane de lei (116 milioane de euro), in crestere cu 7% fata de anul precedent. In euro, valoarea veniturilor a scazut cu 15%.

Seful Pintilie Broker a mentionat ca acest comision pentru RCA al putea sa se liberalizeze din iulie, in urma unor discutii dintre CSA si asiguratori.

„Cel mai bine ar fi sa fie liber si stabilit, negociat punctual, in funtie de volumul de prime intermediate, de structura portofoliului, de rata daunalitatii”, a zis Pintilie, precizand ca, in general, comisioanele celorlalte asigurari au ramas constante in ultima perioada.

Inscenarea unui accident, cea mai intalnita metoda de fraudare

Printre metodele de fraudare, cea mai cunoscuta este inscenarea unui accident, intalnita mai ales in cazul contractelor de leasing, potrivit lui Alexandru Pintilie. Alte metode de fraudare, mai putin intalnite, sunt furtul si incendierea.

El a spus ca frauda a crescut mai mult pe partea de leasing in ultimul timp, unde utilizatorii datoreaza sume mari de bani. De exemplu, daca o persoana are de dat 15.000 euro pentru o masina, iar pe piata aceasta costa 8.000 euro in perioada inscenarii si un poate sa inchida contractul, apeleaza la alte „metode”.

Astfe, clientul se duce la compania de leasing sa raporteze accidentul, iar asiguratorul trebuie sa plateasca dauna catre compania de leasing, iar daca este dauna dotala clientul nu mai plateste ratele. Daca suma pe care o plateste asiguratorul este mai mare decat ce mai are clientul de plata, el primeste diferenta de bani, iar daca suma recuperata este mai mica, caz mai putin probabil, clientul trebuie sa plateasca diferenta.

Clientii prefera asigurarile fara fransiza

„Din datele noastre, circa 70% dintre clienti vor polite fara fransiza, insa o parte se razgandesc in schimb cand vad si ofertele cu o fransiza mica, de 100 – 150 euro, este de parere reprezentantul brokerului, care considera ca o fransiza rezonabila ar trebui sa fie intre 300 si 400 euro.

„Din cei 70%, dat fiind faptul ca exista o diferenta de prima de 25-30% intre varianta cu si cea fara fransiza, se orienteaza si catre fransiza – cam 40%. Restul de 30% fie nu mai incheie asigurarea, fie aleg una cu fransiza – de regula sunt clienti care nu au avut daune si doresc sa continue la acelasi asigurator ca in anii precedenti si beneficiaza de o reducere”, a adaugat Pintilie.

Piata de asigurari, la „gimnaziu”

Intrebat care sunt problemele pietei si cum se pot rezolva, Alexandru Pintilie a spus ca este nevoie de o campanie de constientizare in masa a oamenilor privind importanta asigurarilor.

„Practic oamenii nu au educatie in ceea ce priveste asigurarile. Poate ca astfel ar fi mai simplu sa trecem peste momentele astea in care suntem inca la „gimnaziu” , nu am ajuns inca la liceu ca si piata. Pasi au mai fost facuti, dar ceva sustinut care sa aiba rezultate concrete este destul de greu”, a mentionat el, adaugand ca romanii sunt mai mult spre consum, decat spre autoeducare.

„Spre exemplu, romanii isi iau mai degraba o masina mai mare decat sa se gandeasca daca o pot intretine sau daca au locuinta asigurata. Adica nu se gandesc sa asigure ceea ce au, ci se gandesc la ce mai cumpara maine. La cumpararea unei masini multi iau in considerare doar pretul de achizitie, pe cand in mod normal trebuie sa te gandesti si la plata taxelor, asigurarilor, de revanzare si altele”, a declarat acesta.

Pintilie a amintit ca inca mai sunt oameni care circula fara RCA, gradul de penetrare al RCA-ului fiind de 80-85%.

El a mai precizat ca piata de asigurari depinde foarte mult de ce se va intampla in context european.

„Nu mai sunt niste momente in care sa faci niste estimari pe un an de zile si sa stai confortabil. Pur si simplu este un moment in care totul se clatina. Totul este legat de tot. Cred ca tine foarte mult de ceea ce se intampla pe piata atat la nivelul mediului de afaceri romanesc cat si la nivel european, iar aici nu se stie exact ce se va intample”, a spus acesta.

Pintilie a adaugat ca in mod cert acest lucru este benefic pentru piata pentru ca in ultimul an a crescut responsabilitatea, fiind un lucru bun pe termen lung.

Asigurarile online, viitorul pietei de brokeraj

„Cu siguranta viitorul pietei de brokeraj in asigurari este pe partea de online pentru anumite produse. Polita ajunge si prin curier, dar estei pe mailul clientului in maxim 5 minute. Si vom lucra sa fie instantaneu atata timp cat va putea sa se plateasca cu cardul pe site”, a precizat Pintilie.

Acesta a mentionat ca circa 40% din primele brute intermediate de companie provin din online, brokerul axandu-se in continuare pe acest segment.

„Noi am dezvoltat foarte mult online-ul. Avem doua proiecte online: rca-ieftin.ro, portal axat pe asigurari auto, si asiguratorii.ro, care permite comparatii de tarife pentru asigurarile de locuinte in 15-20 de secunde”, a spus Pintilie. Cel din urma a fost lansat la inceputul lunii iunie si permite cotatii de la 9 societati de asigurare din Romania, respectiv Allianz Tiriac, Astra, Ardaf, BCR Asigurari, Euroins, Generali, Groupama, Omniasig si Uniqa.

In ceea ce priveste valoarea investitiilor companiei pentru acest an, Pintilie a declarat ca sunt de cateva sute de mii de lei.

Pentru acest an, compania si-a propus sa intermedieze prime brute subscrise pe segmentul RCA de 4 – 4,5 milioane de euro. In ceea ce priveste profitul, acesta a fost de 200.000 lei in 2009, insa in 2010 va depinde foarte mult de evolutia pietei si palnurile de dezvoltare ale Pintilie Broker.

Totodata, brokerul si-a propus sa creeze un echilibru in portofoliul de produse, urmand ca in urmatorii 3 ani ponderea asigurarilor auto sa ajunga la 50%, iar restul de 50% sa fie reprezentat de segmentul non-auto.

In prezent, peste 90% de portofoliu este reprezentat de politele auto si restul de asigurari de locuinte, raspunderi civile profesionale, asigurari medicale.

Compania mai are in plan sa mai deschida cateva agentii in Capitala si in provincie si sa investeasca foarte mult in online, in tot ce tine de aplicatii, web services. Si in prezent compania livreaza asigurari in toata tara, insa un are sedii locale. Brokerul are 7 sedii in Bucuresti.

„In urmatorii trei ani dorim sa fim in top 10 cu aceasta structura a portofoliuliu (50-50%). In prezent suntem pe locul 7 pe segmentul de RCA si per total suntem pe locul 20″, a spus Alexandru Pintilie.

„Majoritatea competitorilor nostri sunt companii captive de leasing, fie multinationale, fie companii de brokeraj care se axeaza foarte mult pe varianta clasica de colaborare cu foarte multi asistenti de brokeraj care la un moment dat daca nu exista un control foarte bine pus la punct poate sa afecteze grav structura de rezistenta a companiei. Noi nu avem un astfel de sistem. Noi pariem pe online si pe dezvoltare”, a adaugat el.

Brokerul a semnat contracte cu 17 societatii de asigurari si are 35 de asistenti in brokeraj.

Brokerii de asigurari au intermediat in primul trimestru din 2010 prime brute subscrise de 150 milioane euro, in crestere cu 15% fata de acelasi interval al anului trecut. La finele lunii martie functionau 530 de companii de brokeraj.

Piata asigurarilor din Romania a incheiat primul trimestru din acest an cu un volum de prime brute subscrise in valoare totala de 2,293 miliarde lei, in scadere nominala cu 5,29% fata de T1 2009.