- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

BVB: tranzactie cu actiuni Petrom de peste 9 mil. euro

31 Oct, 13:12 • Redactia DailyBusiness
Prima parte a sedintei bursiere de marti a fost dominata de o tranzactie speciala, in valoare de 33 milioane de lei (9,3 milioane de euro), cu actiuni ale companiei petroliere Petrom.
BVB: tranzactie cu actiuni Petrom de peste 9 mil. euro

Suma reprezinta 63% din totalul tranzactiilor efectuate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si a ridicat lichiditatea Bursei la peste 50 de milioane de lei. Prin aceasta tranzactie s-a transferat un pachet de 55 de milioane de titluri, la pretul de 0,6 lei/actiune, pachetul reprezentand 0,097% din Petrom.

Pe piata principala, actiunile SNP Petrom au crescut in prima jumatate a sedintei cu 1,67%, pe fondul unor tranzactii de 1,76 milioane lei.

Indicele compozit, BET-C al Bursei, a inregistrat, in prima parte a sedintei de tranzactionare de marti o crestere de 0,68% fata de valoarea pe care o avea la inchiderea sedintei de luni, iar indicele BET care arata evolutia celor mai lichide zece actiuni a crescut cu 0,79%/.

Indicele BET-FI, care arata evolutia titlurilor financiare a crescut cu 1,21% fata de valoarea din sedinta anterioara, pe fondul unor volume medii de tranzactionare.

Actualizare: Cotatiile Petrom au incheiat sedinta de tranzactionare in crestere cu 5%.