Știri interne

AFIR anunță că România a atras 86% din banii alocați prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Câte programe europene mai sunt active

09 Jan, 20:15 • Adrian Popovici
AFIR are deschise șase sesiuni active pentru care solicitanții care vor să depună cereri de finanțare pentru cele 805 milioane de euro. În plus, agenția anunță faptul că România a atras 86% din banii alocați prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
AFIR anunță că România a atras 86% din banii alocați prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Câte programe europene mai sunt active

Fermierii, autoritățile locale și companiile din industria alimentară trebuie să acționeze rapid, având la dispoziție mai puțin de patru luni pentru a depune cereri de finanțare la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Obiectivul este accesarea celor șase programe europene disponibile, pentru care perioada de depunere a cererilor mai este activă. În total, valoarea acestor programe, pentru care încă se pot solicita fonduri, se ridică la 805,2 milioane de euro, transmite Economica.

În prezent, AFIR are deschise șase sesiuni active pentru care solicitanții care vor să depună cereri de finanțare pentru cele 805 milioane de euro.

Agricultura și industria alimentară se numără printre prioritățile, UE alocând fonduri semnificative pentru acestea. După cum arată datele, gradul de absorbție a fondurilor europene în România prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) a ajuns la 86%. Procentul reprezintă valoarea plăților efectuate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în conturile jucătorilor din aceste industrii: fermieri, procesatori, antreprenori, precum și autoritățile locale. Vorbim în acest caz despre o sumă care ajunge la 10,87 miliarde de euro din alocarea totală de 12,7 miliarde de euro.

Din plățile efectuate de AFIR, s-au decontat 5,77 miliarde de euro pentru proiectele de investiții selectate pentru finanțare, iar 5,1 miliarde de euro au ajuns în conturile fermierilor care au beneficiat de finanțări directe pentru proiectele de mediu și climă.

AFIR
AFIR

Te-ar putea interesa și: Fonduri europene noi, disponibile din 20 decembrie. Care sunt românii care le vor putea accesa

Ce valoare au avut cererile de finanțare primite de AFIR?

Între 2014 – 2022, AFIR a primit 120.689 solicitări de finanțare, valoarea acestora ridicându-se la 12,5 miliarde de euro. În urma procesului de evaluare și de selecție, au fost acordate, în fonduri pentru 96.140 de beneficiari ai Programului Național de Dezvoltare Rurală, aceștia primind 7,2 miliarde de euro.

În anul 2023, AFIR a plătit beneficiarilor proiectelor de investiții și ai plăților directe 1,487 miliarde de euro, depășind estimările inițiale pentru anul 2023. În plus, pe 15 octombrie 2023, până la anul financiar european 2023 agenția a efectuat plăți de peste 626 milioane de euro. Ținta de absorbție a fondurilor din PNDR a fost de 502,6 milioane de euro, ceea ce înseamnă nu doar realizarea, ci depășirea obiectivului inițial, ajungându-se la un grad de îndeplinire de 124%.

AFIR a transmis că are în portofoliul său 80.090 de proiecte finalizate, cu o valoare de 4,13 miliarde de euro. Proiectele aflate în derulare, mai exact 16.050 proiecte, unele întârziate de pandemie sau de schimbările din legislație, trebuie finalizate până la finalul anului 2025.

„La nivelul Agenției se aplică o monitorizare riguroasă pentru identificarea proiectelor care pot solicita în mod justificat prelungirea contractelor, precum și o serie de măsuri în vederea simplificării modalității de decontare pentru ultima tranșă de plată, în special pentru proiectele care prevăd lucrări de construcții și montaj” a precizat George Chiriță, Director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

 Din 2024, AFIR va gestiona banii europeni din mai multe fonduri:

  • Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) susținut și cu fonduri din Instrumentul de Relansare al Uniunii Europene (EURI), gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR);
  • Mecanismul de redresare și reziliență al Uniunii Europene (MRR) prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și pentru finanțarea Investiției 7 de Ministerul Educației (MEd);
  • Fondul pentru Modernizare prin Banca Europeană de Investiții (BEI), gestionat de Ministerul Energiei (MEn).

Citește și: Fonduri europene 2023. Cum poți primi GRATIS 70.000 de euro

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski