- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Germanos a lansat un serviciu online de precomanda

02 Jun, 10:50 • Redactia DailyBusiness
Germanos, cel mai mare retailer telecom din Romania, parte a grupului Cosmote, a lansat marti serviciul G-precomanda, disponibil online, prin care clientii pot precomanda un telefon nou lansat, inca indisponibil in magazine, a anuntat compania.
Germanos a lansat un serviciu online de precomanda

„Cu G-precomanda, ne adresam celor ce isi doresc sa fie in pas cu ultimele noutati tehnologice. Acestor clienti le oferim posibilitatea de a precomanda telefoane mobile si alte gadgeturi abia lansate, astfel incat sa poata folosi cele mai noi tehnologii si modele de terminale”, a declarat Adelina Pasat, marketing manager Germanos Telecom Romania.

„Din studiile pe care le efectuam, stim ca exista si in Romania o categorie in crestere de consumatori ce isi doreste sa aiba in premiera cele mai noi produse. Acestia urmaresc permanent pe Internet gadgeturile nou lansate si sunt dornici sa intre in posesia unor noutati tehnologice pe cat de repede posibil, ceea ce ii face pe unii chiar sa apeleze la canale de import neoficiale”, mai spus Pasat.

G-precomanda este un serviciu disponibil online in sectiunea special creata pe site-ul companiei si care va fi actualizata de fiecare data cand un nou produs telecom este anuntat sau lansat de catre producatori, cu un avans de cel putin 4 pana la 6 saptamani. Noutatile vor fi anuntate, de asemenea, si prin intermediul newsletter-ului lunar al Germanos, la care se poate abona oricine, accesand adresa web mentionata.

„De exemplu, clientul care doreste sa precomande un telefon nou lansat – dar care nu este inca disponibil in magazine – trebuie doar sa completeze un formular cu datele personale, respectiv sa scrie magazinul de unde doreste sa ridice produsul atunci cand acesta este livrat”, se precizeaza in anuntul companiei.

Odata cu lansarea noului serviciu G-precomanda, Germanos anunta disponibilitatea, incepand din 22 iunie, a 3 modele de telefoane mobile: Nokia N97, ce va costa circa 2.599 lei, Samsung i8910 8GB, de circa 2.399 lei si LG GD900, disponibil la aproximativ 1.799 lei, preturi fara conectare.