- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Cum investesti in oferta publica initiala a Transgaz

26 Nov, 00:02 • Redactia DailyBusiness
Brokerii explica, pentru DailyBusiness, modul in care se poate investi in actiuni Transgaz Medias, prima companie listata la bursa in acest an. Sunt oferite spre vanzare 1,17 milioane de actiuni, reprezentand 10% din capitalul social al companiei, iar investitorii pot subscrie actiuni incepand de astazi.
Cum investesti in oferta publica initiala a Transgaz

SSIF Raiffeisen Capital & Investment S.A, intermediarul ofertei, a anuntat ca pretul unei actiuni este de 191,92 de lei, iar valoarea nominala de 10 bani. Investitorii pot subscrie actiunile transportatorului de gaze naturale in perioada 26 noiembrie – 7 decembrie.

Broker-ul Oana Iloiu, de la Active International, spune ca la IPO-ul Transgaz nu exista niciun fel de limitare privind subscrierea, urmand ca, in functie de suma investita, investitorii sa primeasca actiuni mai multe sau mai putine.

Mirela Ionescu, directorul general Raiffeisen Capital&Investment, se asteapta ca numarul investitorilor ce vor subscrie titlurile Transgaz sa depaseasca 10.000. In aceste conditii, se vor cere mai multe actiuni decat numarul scos la vanzare. Urmare a acestei situatii, denumita supra-subscriere, titlurile vor fi reimpartite investitorilor, in functie de suma investita.

„Procedeul se numeste pro-rata. Adica daca vreti sa investiti 1.000 de euro, adica 3.600 de lei, si vreti sa cumparati 18 actiuni, la o suprasubscriere de 10 ori, cam cat se estimeaza ca va fi nivelul la Transgaz, veti primi numai 2 actiuni, pentru ca numarul titlurilor se va imparti la 10, in functie de suma investita”, a explicat brokerul Oana Iloiu.

Banii care nu se vor transforma in actiuni se vor da inapoi investitorilor la zece zile de la data decontarii (data la care se va face calculul numarului investitorilor, a sumelor investite si a proportiei in care vor fi impartite actiunile – n.r.).

Cum data decontarii este 14 decembrie, rezulta ca pina la finalul anului, banii investitii si neacceptati in cadrul listarii publice (IPO) vor fi returnati in contul din care au fost livrati de investitori sau, dupa caz, acestia vor fi anuntati si vor ridica banii investiti direct de la banca.

„Practic, cu cat numarul celor care vor investi in titluri va fi mai mare, in aceeasi proportie veti primi mai putine actiuni”, a explicat brokerul. „La 3.600 de lei, sa spunem, la o suprasubscriptie de 10 ori, suma pe care o veti putea investi efectiv va fi de 360 de lei”, a mai spus Iloiu.

Brokerul avertizeaza ca oferta Transgaz este impartita in doua transe: 60% din numarul de actiuni vor fi oferite investitorilor mari, ce vor subscrie peste 500.000 lei, iar restul va fi destinat subscrierilor sub aceasta suma.

„Asta inseamna ca daca investesti peste 500.000 de lei, procentul de alocare a actiunilor va fi ceva mai bun decat in cazul in care investesti sub aceasta suma”, a explicat brokerul.

Pentru a subscrie la titlurile Transgaz, investitorii se pot adresa societatii Raiffeisen Capital & Investment S.A, cea care deruleaza IPO-ul, dar pot apela si la alte societati de servicii si investitii financiare (SSIF) autorizate de CNVM.

„Compania va va solicita sa completati o cerere scrisa in care veti trece datele de buletin, numarul actiunilor solicitate si veti anexa copii dupa ordinul de plata si actul de indentitate. La finalul perioadei de subscriere, cel mai probabil pe 14 decembrie, Raiffeisen Capital & Investment S.A va distribui actiunile, in concordanta cu suma investita fiecarul investitor. Existenta titlurilor va fi certificata de Depozitarul Central care va poate emite o adeverinta”, a spus Oana Iloiu.

Brokerul de la Active International a precizat ca, dupa finalizarea subscrierii, compania va fi listata la bursa, iar investitorii vor putea tranzactiona actiunile asa cum doresc.

Adrian Barbulescu, director adjunct operatiuni Prime Transaction, spune ca subscrierea actiunilor Transgaz se poate face prin orice societate de investitii financiare autorizata. Decizia a fost luata in urma discutiilor intre Raiffeisen si SSIF-uri, luandu-se in calcul numarul foarte mare de investitori interesati de IPO-ul Transgaz.

„Este un amendament de ultima ora, care a fost atasat ofertei, pentru a putea permite cat mai multor investitori sa subscrie la titlurile Transgaz”, a spus Barbulescu.

Raifeissen a anuntat ca oferta publica initiala a Transgaz poate fi subscrisa la sediile companiei din peste 70 de orase. Investitorii vor fi asistati de peste 360 de angajati care vor explica concret toti pasii necesari subscrierii.

Drepturile de alocare, tranzactionate din 19 decembrie

Pentru a atrage un numar cat mai mare de investitori, oferta Transgaz ofera, in premiera, noilor actionari posibilitatea de a tranzactiona actiunile mult mai repede, prin intermediul drepturilor de alocare. Astfel, dupa repartizarea actiunilor, pe 19 decembrie ar putea incepe tranzactionarea drepturilor de alocare.

„In oferta publica Transgaz se vor folosi in premiera in Romania drepturile de alocare, tranzactionarea propriu zisa urmand astfel sa inceapa la aproximativ 3 zile de la data decontarii. In acest mod investitorii nu vor mai trebui sa stea cu banii blocati timp de doua luni pana la listarea actiunilor si isi vor putea lichidiza investitia chiar anul acesta”, a explicat anterior Mirela Ionescu, directorul general Raiffeisen Capital&Investment.

Ionescu preconizeaza ca tranzactionarea drepturilor de alocare va avea loc in jurul datei de 19 decembrie, inainte ca BVB sa intre in vacanta. Fiecare actiune cumparata va avea atasat un drept de alocare.

Transgaz va fi listata la bursa in febuarie 2008

Listarea la bursa a companiei Transgaz va avea loc in luna februarie 2008. IPO-ul Transgaz este cea mai mare oferta realizata vreodata in Romania, valoarea sa urmand sa depaseasca 67 de milioane de euro, a declarat Mirela Ionescu, directorul general Raiffeisen Capital&Investment.

Transgaz Medias va aloca banii stransi din oferta publica de actiuni in programul de investitii pentru anul 2008.

„Listarea la bursa a pachetului de 10% din actiunile transportorului de gaze are ca scop atragerea de fonduri pentru investitiile pe care compania intentioneaza sa le faca in anii urmatori, dar si pentru cresterea transparentei acesteia. Cele 67 de milioane de euro vor fi folositi pentru modernizarea infrastructurii de transport”, a declarat Varujan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor.

Compania va investi numai in anul 2007, in dezvoltarea retelelor de gaze naturale, peste 180 milioane de lei, iar pana in 2013 investitiile ar urma sa insumeze 832 milioane de lei.

„Ne asteptam ca aceasta listare sa fie de interes pentru toate categoriile de investitori, dar mai ales pentru investitorii cu un profil de risc moderat”, a declarat Ion Rusu, director general Transgaz.

IPO-ul Transgaz, colacul de salvare pentru BVB

Oferta publica initiala a Transgaz este primul IPO din acest an si cel mai mare realizat vreodata in Romania. Oficialii BVB si SSIF Raiffeisen Capital & Investment S.A, intermediarul ofertei se asteapta ca lansarea IPO-ului sa aduca un reviriment pe piata de capital.

„RCI vede aceasta oferta ca pe un suflu nou pe piata de capital, care ar putea readuce optimismul pe Bursa”, a declarat directorul Raiffeisen Capital&Investment, Mirela Ionescu.

„Speram ca listarea Transgaz sa creasca interesul investitorilor pentru actiunile listate, pentru bursa in general. Lansarea acestor IPO-uri, s-a dovedit in toata lumea, cresc puternic interesul pentru piata de capital, asa cum s-a intamplat si la listarea Transelectrica. Speram ca anul 2008 sa aduca cel putin 10 IPO-uri”, a declarat Septimiu Stoica, presedintele BVB.

Printre IPO-urile vizate se afla cele ale companiilor Hidroelectrica si Nuclearelectrica. De asemenea, in 2008 mai sunt asteptate listarile companiilor Dafora Medias, Romcarbon Buzau, Prospectiuni Bucuresti, Armax Gaz Medias si Imotrust Arad.

Pe de alta parte, SSIF Raiffeisen Capital & Investment S.A a anunta ca pregateste deja 2 IPO-uri: Teraplast Bistrita pentru luna februarie – martie 2008 si Adeplast Oradea pentru mijoocul anului 2008.