Știri interne

Apa din Marea Neagră, la fel ca cea din cele mai exotice stațiuni. Cum explică oamenii de știință schimbarea culorii dintre Costinești și 23 August

20 May, 18:09 • Adrian Popovici
Apa din Marea Negră și-a schimbat culoarea între Costinești și 23 August. Specialiștii pun fenomenul pe seama algelor.
Apa din Marea Neagră, la fel ca cea din cele mai exotice stațiuni. Cum explică oamenii de știință schimbarea culorii dintre Costinești și 23 August

Pe măsură ce vremea se încălzește, toți mai mulți români de îndreaptă către Marea Neagră pentru a petrece una sau mai multe zile pe litoral. Recent, unii dintre cei care au vizitat plajele de pe litoralul românesc, mai exact cele dintre Costinești și 23 August, au fost martorii unui fenomen uimitor, notează Cancan.

În această perioadă, în apa de la Marea Neagră a fost observat un fenomen inedit și care i-a captivat pe turiștii și localnicii deopotrivă. Mai exact, aceștia au surprins momentul unic în care apa mării își schimbă nuanța.

Această transformare ieșită din comun a fost observată în zona Costinești – 23 August, acolo unde apa din Marea Neagră a căpătat o culoare turcoaz. Fenomenul a atras atenția în mod special în partea sudică a litoralului, unde malurile abrupte au oferit o perspectivă privilegiată asupra schimbării de culoare a apei. Trecătorii au fost captivați de acest spectacol al naturii, rămânând cu ochii ațintiți asupra mării, uimiți și fascinați de noul ei aspect.

Te-ar putea interesa și: Apare un nou drum de mare viteză lângă Marea Neagră. Pe unde va trece și cum va arăta Autostrada Litoralului

Marea Neagră și-a schimbat culoare. Captură video
Marea Neagră și-a schimbat culoare. Captură video

Specialiștii explică ce se întâmplă cu Marea Neagră

Specialiștii au oferit o serie de explicații în ceea ce privește acest fenomen. Aceștia explică faptul că acestă culoare inedită pe care o capătă Marea Neagră este rezultatul creșterii masive a algelor verzi în apropierea țărmului.

Aceste alge joacă un rol crucial în ecosistemul marin, reținând carbonul dizolvat în apă și contribuind la menținerea echilibrului chimic al mediului marin. Cu creșterea concentrației de calciu și condițiile favorabile din zonă, algele au găsit condițiile propice pentru a se dezvolta într-un mod spectaculos, oferind astfel mării această nuanță unică de turcoaz.

„Este vorba despre multiplicarea unei alge. Aceste alge sunt foarte importante, pentru că rețin carbon. Carbonul în exces din aer se dizolvă în mare și formează acid carbonic. Acum, cu aceste construcții desfășurate în ultima vreme, există și mai mult calciu. Astfel, se creează premisele ca aceste alge să se dezvolte”, a explicat biologul Adrian Bilbă fenomenul unic din Marea neagră.

Aceasta nu este prima dată când apa din Marea Neagră își schimbă culoare. În luna februarie a acestui an, cercetătorii de la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Marină din Constanța au constatat că aceasta a căpătat o nuanță roșiatică, această situație fiind rezultatul lucrărilor de extindere a plajelor.

Citește și: Bulgaria vrea să naționalizeze o stațiune deținută de ruși la Marea Neagră. Cum au folosit rușii acest complex pentru a evita sancțiunile impuse de UE din 2022

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Trump a făcut o declarație surpinzătoare privind Israelul, ceea ce poate indica o schimbare în politica externă a SUA (CNN)
Trump a făcut o declarație surpinzătoare privind Israelul, ceea ce poate indica o schimbare în politica ...
România nu știe când ar putea scăpa de vizele pentru SUA. Ce spune Administrația Prezidențială despre reluarea programului Visa Waiver
România nu știe când ar putea scăpa de vizele pentru SUA. Ce spune Administrația Prezidențială ...
Politicieni israelieni îl acuză pe Netanyahu că reprezintă un „pericol pentru Israel” și afectează relațiile cu politicienii din SUA
Politicieni israelieni îl acuză pe Netanyahu că reprezintă un „pericol pentru Israel” și afectează ...
Nuclearelectrica începe repornirea Unității 1 de la Cernavodă. Reactorul ar urma să fie reconectat la sistemul energetic pe 6 noiembrie
Nuclearelectrica începe repornirea Unității 1 de la Cernavodă. Reactorul ar urma să fie reconectat ...
Alin Tișe își anunță candidatura la președinția PNL: „Partidul se îndreaptă într-o direcție greșită. PNL nu este proprietatea nimănui”
Alin Tișe își anunță candidatura la președinția PNL: „Partidul se îndreaptă într-o direcție ...
Trump i-a felicitat pe democrați pentru victoria în alegerile de la jumătatea mandatului
Trump i-a felicitat pe democrați pentru victoria în alegerile de la jumătatea mandatului
Mugur Isărescu: Educația, cooperarea și dialogul sunt esențiale pentru pregătirea societății în fața schimbărilor viitoare
Mugur Isărescu: Educația, cooperarea și dialogul sunt esențiale pentru pregătirea societății în ...
Groenlanda aprobă acordul de securitate cu Danemarca și SUA, după luni de presiuni din partea lui Trump
Groenlanda aprobă acordul de securitate cu Danemarca și SUA, după luni de presiuni din partea lui ...
Inflația din zona euro a urcat la 4% în octombrie. Scumpirea energiei pune presiune pe BCE, care ar putea majora din nou dobânzile
Inflația din zona euro a urcat la 4% în octombrie. Scumpirea energiei pune presiune pe BCE, care ar ...
eMAG organizează pe 6 noiembrie cea de-a 16-a ediție de Black Friday, ziua cu cele mai multe reduceri din an
eMAG organizează pe 6 noiembrie cea de-a 16-a ediție de Black Friday, ziua cu cele mai multe reduceri ...
Siegfried Mureșan: România trebuie să își consolideze parteneriatul cu SUA, indiferent de schimbările politice de la Washington
Siegfried Mureșan: România trebuie să își consolideze parteneriatul cu SUA, indiferent de schimbările ...
România pregătește concesionarea a trei perimetre offshore pentru producția de energie electrică. Investiții potențiale de 3.100 MW
România pregătește concesionarea a trei perimetre offshore pentru producția de energie electrică. ...
Kantar România: Unul din şase potenţiali cumpărători vrea să cheltuiască peste 5.000 de lei de Black Friday
Kantar România: Unul din şase potenţiali cumpărători vrea să cheltuiască peste 5.000 de lei de ...
Ahold Delhaize separă formatul Shop&Go de Mega Image şi îl transformă în brand independent pe piaţa locală
Ahold Delhaize separă formatul Shop&Go de Mega Image şi îl transformă în brand independent ...
Alertă în nordul județului Tulcea, după detectarea unei ținte aeriene în apropierea graniței cu România
Alertă în nordul județului Tulcea, după detectarea unei ținte aeriene în apropierea graniței cu ...
Puterea de cumpărare a europenilor crește la 21.153 de euro în 2026 (NIQ)
Puterea de cumpărare a europenilor crește la 21.153 de euro în 2026 (NIQ)
Primăria Capitalei propune menținerea impozitelor și taxelor locale la nivelul din 2026 în 2027
Primăria Capitalei propune menținerea impozitelor și taxelor locale la nivelul din 2026 în 2027
Ce se schimbă pentru Europa, după victoria democraților în alegerile din SUA (Politico)
Ce se schimbă pentru Europa, după victoria democraților în alegerile din SUA (Politico)