- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

„Tradiţii de Florii cu Scrumbii” îi așteaptă pe bucureșteni în Parcul Izvor din Capitală! Ce delicatese pescăreşti poți găsi la eveniment

27 Apr, 11:20 • Fundeanu Madalina
În acest weekend se desfășoară evenimentul „Tradiţii de Florii cu Scrumbii” în Parcul Izvor. Vedeta zilei este chiar scrumbia.
„Tradiţii de Florii cu Scrumbii” îi așteaptă pe bucureșteni în Parcul Izvor din Capitală! Ce delicatese pescăreşti poți găsi la eveniment

În acest weekend, mai exact de vineri până duminică, în București, puteți descoperi o mulțime de delicatese pescăreşti, ce putea fi găsite într-un parc din Capitală, în cadrul evenimentului „Tradiţii de Florii cu Scrumbii”, conform Antena 3 CNN.

„Tradiţii de Florii cu Scrumbii” în Parcul Izvor, weekendul acesta

Oamenii sunt aşteptaţi în Parcul Izvor din București la „Tradiţii de Florii cu Scrumbii” cu o gamă variată de delicatese pescăreşti pentru a sărbători Floriile.

„De la icre de crap şi borş de peşte până la scrumbii afumate, păstrăv şi fructe de mare, meniul va îmbina tradiţia cu inovaţia pentru a crea un adevărat festin”, spune sursa citată.

Pe lângă varietatea de peşte proaspăt, afumat şi marinat, organizatorii „Tradiţii de Florii cu Scrumbii” anunță că peştele va putea fi găsit gătit atât la grătar cât şi pe plită, în saramură, în plăcinte, crochete, mici, chifteluţe şi sărmăluţe în foi de viţă.

„Vedeta zilei de Florii este scrumbia, trufandaua sezonului, pe care o puteţi savura sub toate formele: pe grătar, pe plită, în saramură, afumată sau marinată. În plus, oferta noastră include şi saramura de crap, storceagul pescăresc, păstrăv şi crap la proţap, vinegretă din păstrăv, mititei şi chifteluţe din peşte, sărmăluţele pescăreşti, plăcinte cu peşte, crochete şi chifteluţe de hamsii şi scoici, creveţi şi calamari”, se arată în comunicat.

De asemenea, pe lângă preparatele din peşte, bucureştenii se vor putea bucura în cadrul evenimentului „Tradiţii de Florii cu Scrumbii” și de muzică şi distracţie pentru întreaga familie.

Ai mai putea citi: Auchan dă lovitura din nou. S-a deschis un nou hypermarket în România! Conceptul este inedit

Tradiţii de Florii cu Scrumbii
Tradiţii de Florii cu Scrumbii

De ce este bine să mănânci pește de Florii

Creștii ortodocși sărbătoresc Floriile duminică, pe 9 aprilie. Această zi specială reprezintă intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, însă în ziua respectivă sunt sărbătorite și persoanele care poartă nume de flori. Pe data de 9 aprilie, românii respectă mai multe obiceiuri, printre care și acela de a consuma pește, conform Playtech.ro.

Acest obicei se practică de secole bune. Se spune că Iisus Hristos ar fi cerut să mănânce pește, drept pentru care Biserica Ortodoxă dă dezlegare acestui aliment în ziua de Florii.

Tradiția spune că cine consumă preparate din pește vor avea puteri tămăduitoare, se vor lecui de orice boală și vor avea noroc pe tot parcursul anului. În această zi, se pregătesc doar preparate din pește, fără mâncăruri cu carne, lapte sau ouă.

Tootodată, toate familiile care vor așeza pe masă preparate pe bază de pește vor avea armonie, pace și înțelegere în casă tot anul. Se mai spune că cei care nu vor mânca pește de Florii și nu cinstesc cum trebuie această sărbătoare se vor umple de pistrui.

Vezi și: Preț carburanți, 27 aprilie. Vestea zilei pentru șoferi! Motorina, mai ieftină sâmbătă