Știri externe

Europenii promit sprijin pentru Ucraina în cazul unui viitor atac rusesc, după discuțiile de la Berlin

16 Dec, 08:48 • Daniela Oancea
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat progresele înregistrate în discuțiile cu negociatorii americani, după două zile de convorbiri la Berlin privind garanțiile de securitate. Liderii europeni s-au angajat să vină în ajutorul Kievului în cazul unui viitor atac al Rusiei, pentru a pune capăt unui ciclu de agresiune care durează de peste un deceniu. Totuși, divergențe legate de teritorii persistă, scriu editorii Euronews.
Europenii promit sprijin pentru Ucraina în cazul unui viitor atac rusesc, după discuțiile de la Berlin

Zelenski a apreciat rezultatele negocierilor cu SUA, deși rămân întrebări privind teritoriile și modul concret de funcționare a garanțiilor de securitate, în special a celor oferite de SUA.

Liderii europeni au salutat rezultatele reuniunilor, după care au enumerat măsuri de sprijin ce ar include „forță armată, informații și asistență logistică, precum și acțiuni economice și diplomatice”.

Într-o declarație comună, publicată luni seară, liderii europeni au prezentat cea mai detaliată schiță de până acum a garanțiilor de securitate, pe care sunt dispuși să le ofere Ucrainei.

Ce prevede declarația de la Berlin:

-„Sprijin susținut și semnificativ” pentru forțele armate ale Ucrainei, cu un efectiv de aproximativ 800.000 de militari în timp de pace;
-O „forță multinațională” condusă de europeni, desfășurată pe teritoriul Ucrainei, care să se bazeze pe activitatea „Coaliției celor dispuși”, prezidată de Franța și Regatul Unit;
-Un mecanism condus de Statele Unite pentru monitorizarea și verificarea unui eventual armistițiu;
-Un „angajament cu caracter juridic obligatoriu” de restabilire a păcii. în cazul unui viitor atac armat, care să permită statelor să decidă modul în care sprijină Ucraina;
-Investiții în redresarea și reconstrucția Ucrainei, menținând în același timp activele Băncii Centrale a Rusiei strict înghețate;
-Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

Declarația a fost semnată de cancelarul german Friedrich Merz, premierul Danemarcei Mette Frederiksen, președintele Franței Emmanuel Macron, premierul Italiei Giorgia Meloni, premierul Țărilor de Jos Dick Schoof, premierul Norvegiei Jonas Gahr Støre, premierul Poloniei Donald Tusk, premierul Suediei Ulf Kristersson și premierul britanic Keir Starmer.

Documentul a fost semnat și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de președintele Consiliului European, António Costa, rămânând deschis pentru aderarea altor state.

„În orice acord, nimic nu este convenit până când totul nu este convenit, iar toate părțile trebuie să lucreze intens pentru o soluție care să poată asigura o încetare durabilă a luptelor”, au declarat aceștia.

La reuniunea de două zile de la Berlin au participat și emisarul special al SUA, Steve Witkoff, precum și Jared Kushner, ginerele președintelui Trump, care s-au întâlnit cu Zelenski duminică. Liderii europeni s-au alăturat luni celei de-a doua runde de discuții.

„Sunt recunoscător că am lucrat cu adevărat foarte bine împreună”, a scris Zelenski pe rețelele sociale.

„Există unele lucruri care, din punctul meu de vedere, sunt distructive și cu siguranță nu ne-ar ajuta. Este important ca ele să nu mai fie prezente în noile versiuni ale documentelor. Acest lucru contează, pentru că demnitatea contează.”

Zelenski a afirmat că problema teritoriilor a fost cea mai dificilă din negocieri, din cauza divergențelor majore cu Rusia, hotărâtă să ocupe cât mai mult teritoriu posibil.

„Cred că partea americană, acționând ca mediator, va propune diverse etape pentru a încerca să găsească măcar o formă de consens”, a spus el. „Vom face tot ce este posibil pentru a obține răspunsuri clare la întrebările legate de garanțiile de securitate, teritorii și bani ca despăgubire pentru ca Ucraina să se reconstruiască.”

În declarația comună, liderii europeni au subliniat că orice decizie privind teritoriul trebuie luată de poporul ucrainean „odată ce garanții de securitate solide sunt efectiv puse în aplicare” și au promis sprijin pentru Zelenski dacă acesta va decide organizarea unui referendum.

„Frontierele internaționale nu trebuie schimbate prin forță”, au afirmat liderii.

Europenii au îndemnat Rusia „să dea dovadă de disponibilitate pentru a lucra la o pace durabilă”, acceptând planul de pace promovat de Casa Albă și instituind un armistițiu – un pas crucial pe care președintele rus Vladimir Putin a refuzat în mod repetat să îl facă.

Declarația nu include niciun termen fix pentru aderarea Ucrainei la UE

În mod notabil, declarația nu include niciun termen fix pentru aderarea Ucrainei la UE, după ce relatări anterioare din presă indicaseră ianuarie 2027. Comisia Europeană afirmă că procesul trebuie să rămână „bazat pe merit”, în funcție de evoluția fiecărui stat candidat.

Citește și: Şefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat că la Bruxelles începe o săptămână „decisivă” pentru Ucraina şi finanţarea ei împotriva Rusiei

„Orice acord ar trebui să protejeze securitatea și unitatea pe termen lung ale spațiului euro-atlantic și rolul NATO în asigurarea unei descurajări solide”, se arată în documentul citat.

„Orice elemente care afectează UE și NATO vor fi discutate între membrii UE și, respectiv, ai NATO.”

O sursă apropiată negocierilor de la Berlin a salutat faptul că SUA au acceptat să participe la garanțiile de securitate, având în vedere capabilitățile militare și de culegere de informații ale Washingtonului, pe care europenii nu le pot egala încă.

„SUA vor fi elementul de sprijin final și vor furniza informații și capabilități de sprijin aerian pe care nimeni altcineva nu le poate oferi”, a declarat sursa pentru Euronews, menționând că principalul centru de operațiuni va fi armata ucraineană, sprijinită de forța multinațională a „Coaliției celor dispuși”.

„Fiecare națiune va preciza ce va face în Ucraina în cadrul acestui aranjament, dar se așteaptă ca implicarea să fie multidomeniu: terestru, maritim, aerian, cibernetic și spațial.”

Progresul diplomatic de la Berlin are loc cu câteva zile înainte ca liderii UE să se reunească la un summit crucial la Bruxelles, unde urmează să decidă cum să mobilizeze 90 de miliarde de euro pentru finanțarea nevoilor bugetare și militare ale Ucrainei în 2026 și 2027.

Principala propunere aflată pe masă este un împrumut de reparații cu dobândă zero, bazat pe activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei, care se confruntă însă cu opoziția Belgiei – principalul custode al fondurilor – și cu rezerve din partea Italiei, Bulgariei, Maltei și Cehiei, punând sub semnul întrebării aprobarea sa.

„Înțeleg preocupările. Nu le împărtășesc”, a declarat luni Merz. „Dar sper foarte mult ca Belgia, țara cea mai afectată de această decizie, să facă un pas în direcția corectă, alături de noi. Este oportun să sprijinim Ucraina.”

Citește și: SUA cer Ucrainei să renunţe la partea din regiunea Donbas, aflată încă sub controlul Kievului

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...
Nazare: Reducerea deficitului bugetar îi oferă României libertatea de a decide singură cum își cheltuiește banii
Nazare: Reducerea deficitului bugetar îi oferă României libertatea de a decide singură cum își ...
Sondaj INSCOP: Peste jumătate dintre români cred că părinții sunt principalii responsabili pentru violența din școli. Ce măsuri cer pentru combaterea fenomenului
Sondaj INSCOP: Peste jumătate dintre români cred că părinții sunt principalii responsabili pentru ...